Oradea: Un poliţist şi-a împuşcat mortal părinţii după care a încercat să se sinucidă

Un poliţist din cadrul Poliţiei municipiului Oradea şi-a împuşcat mortal părinţii, miercuri noapte, după care a încercat să se sinucidă în maşina proprietate personală, în faţa blocului în care se presupune că locuieşte.

2006 afișări
Imaginea articolului Oradea: Un poliţist şi-a împuşcat mortal părinţii după care a încercat să se sinucidă

Oradea: Un poliţist şi-a împuşcat mortal părinţii după care a încercat să se sinucidă (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit doctorului Hadrian Borcea, şeful Unităţii de Primire a Urgenţelor a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, mama şi tatăl au decedat.

"Nu s-a mai putut face nimic pentru ei. Fiul a ajuns la spital, colegii mei îl investighează, dar şansele de supravieţuire sunt foarte mici", a declarat Borcea pentru MEDIAFAX.

Iniţial, medicii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bihor spuseseră că atât mama şi tatăl poliţistului, cât şi acesta au decedat.

Poliţistul se numeşte Gabriel Venter, în vârstă de 33 de ani, şi era agent în cadrul Poliţiei municipiului Oradea, el fiind transferat de la Inspectoratul Poliţiei de Frontieră Bihor.

Potrivit comisarului şef Adrian Bucur, şeful IPJ Bihor, agentul Venter a fost încadrat direct după terminarea cursurilor la Poliţia de Frontieră Bihor în 2001, de unde a fost transferat în 2009 la Poliţia municipiului Oradea şi a fost testat psihologic în acelaşi an.

"Din primele verificări, este vorba de o dramă sentimentală, agentul având o relaţie interzisă de părinţii săi cu o femeie căsătorită", a declarat Bucur prezent la locul unde s-a împuşcat Venter.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Viorel Gavra, a declarat că tragicele evenimente au început în jurul orei 21.30, când Vemter a mers la locul de muncă al tatălui său, cu maşina proprietate persoanlă, care lucra pe strada Rampei, în zona Triajului CFR ca agent de pază. Poliţistul l-a împuşcat în zona abdominală, martorii relatând că s-au auzit două focuri de armă.

"După aceea, agentul Venter s-a deplasat la locuinţa mamei sale, pe care a împuşcat-o, apoi, tot cu maşina personală, s-a dus pe strada Seleuşului şi s-a împuşcat în cap în interiorul autoturismului. În interiorul maşinii s-a găsit pistolul agentului, iar acum se caută toate tuburile cartuşelor trase. La ora actuală, agentul este în comă profundă la spital", a mai spus Gavra.

Poliţistul riscă să fie acuzat de omor calificat asupra părinţilor în cazul în care va supravieţui, a declarat Viorel Gavra.

Potrivit acestuia, în locul unde a fost împuşcat tatăl poliţistului anchetatorii au găsit un cartuş care nu fusese tras, căzut din pistol, precum şi un cartuş folosit. La locuinţa părinţilor agentului a fost găsită mama acestuia, împuşcată mortal în abdomen, iar ulterior anchetatorii l-au găsit în maşina personală pe poliţistul care se împuşcase în cap.

"La ora actuală, am terminat-o de audiat pe iubita poliţistului, care era căsătorită, soţul ei ştiind despre relaţia extraconjugală pe care o avea femeia. Acum o să îl termin de audiat şi pe soţul femeii", a mai spus Gavra.

Prim-procurorul a precizat că poliţistul putea să aibă arma din dotare asupra sa, acesta adăugând că, în cursul zilei de joi, va fi făcută autopsia cadavrelor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici