Social

Iohannis, de Ziua Europei: ”Ocazie să reflectăm asupra lecţiilor învăţate din experienţa ultimului an”

Sărbătorirea Zilei Europei, într-un context încă marcat de pandemie, este o bună ocazie pentru a reflecta asupra lecţiilor învăţate din experienţa ultimului an, dar şi un moment potrivit când putem realiza o proiecţie asupra viitorului Uniunii, a spus, duminică, preşedintele Klaus Iohannis.

9 Mai – Ziua Europei şi Ziua Independenţei de Stat a României

România celebrează pe 9 mai Ziua Europei, dedicată unităţii europene. În fiecare an, în această zi, se sărbătoreşte pacea şi unitatea în Europa. Ziua are dublă semnificaţie pentru români, fiind şi Ziua Independenţei de Stat a României.

Peste 10.000 de persoane au fost vaccinate la Maratonul Vaccinării din Capitală

Peste 10.000 de persoane au fost vaccinate la Maratonul Vaccinării din Capitală, au anunţat, sâmbătă noaptea, reprezentanţii Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.

Fum într-un salon în care erau pacienţi cu COVID-19

A fost panică, duminică dimineaţa, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, după ce într-unul dintre saloanele în care erau trataţi pacienţi cu COVID-19 s-a semnalat miros de fum.

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | Afacerile postrevoluţionare ale Securităţii (IV)

Un fost colonel de securitate din Dolj, pensionat la cerere în 1990 spunea: “cei care au crezut după 22 decembrie că vor înlătura Securitatea şi-au făcut iluzii. Securitatea din România, la fel ca toate instituţiile similare din fostele ţări socialiste este organizată în aşa fel încît, chiar dacă unii dintre şefii ei dispar, funcţionează în continuare fără ei. Ierarhia este organizată pe principiul şirului indian. Cînd unul dintre şefi dispare, şirul face un pas în faţă şi locurile sînt ocupate automat. Organizarea are totuşi o hibă, care a distrus unitatea aparatului: dacă şeful din capul şirului o ia în altă direcţie, toţi îl urmează”.

STB, marele pierzător după ce bugetul Capitalei a fost bătut în cuie. Tăierea subvenţiilor la Transporturi poate aduce creşterea preţurilor la bilete

Capitala are buget, dar sumele nu sunt pe placul tuturor. STB se numără printre pierzătorii de anul acesta, iar asta poate afecta direct populaţia. Subvenţiile societăţii au fost diminuate cu 100 de milioane de lei şi a rămas cu un singur milliard de lei. Efectele le pot resimţi călătorii bucureşteni plătind mai mult pentru un […]

Un italian a salvat o româncă să nu ardă de vie într-un incendiu. ”Dacă nu mureau din cauza flăcărilor, riscau să moară din cauza gazelor toxice”

Ne creşte inima când aflăm că un român devine erou în străinătate, după vreun gest care-l evidenţiază fără voia lui în comunitatea în care trăieşte, dar faptele bune se petrec, din fericire, în dublu sens. O explozie petrecută joi într-o locuinţă din Sorriva di Sovramonte (Italia), incident căruia i-a căzut victimă şi o româncă, a […]

Metoda prin care sunt înşelaţi românii care muncesc în Germania. De ce unii lucrători nu beneficiază de asigurare medicală

Sunt pline site-urile cu anunţuri care conţin oferte de muncă în străinătate pentru cetăţenii români. De multe ori, informaţiile sunt fie incomplete, fie mizează pe neştiinţa şi pe disperarea celor dornici să plece afară pentru un trai mai bun. Străinii îşi fac firme în România şi le bagă sub nas lucrătorilor contracte valabile pe teritoriul […]

Fetiţă de 2 ani, accidentată şi abandonată de un biciclist, în centrul Sibiului

Biciclistul a accidentat fetiţa, sâmbătă, în centrul Sibiului, pe pietonală, în timp ce mergea spre Piaţa Mare. După ce a acroşat fetiţa, el şi-a continuat deplasarea fără să oprească. Copila, însoţită de părinţi, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Oamenii legii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă, respectiv părăsirea locului producerii accidentului […]

Asociaţia VeDem Just a sesizat CNCD în legătură cu declaraţiile lui ÎPS Teodosie despre femei

Asociaţia VeDem Just a anunţat, sâmbătă, că a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în urma declaraţiilor făcute de ÎPS Teodosie Petrescu cu privire la femei.

Stresul din pandemie afectează cel mai mult femeile care lucrează de la birou

Nivelul de stres a crescut în această perioadă pentru 58% dintre femei şi 45% dintre bărbaţi, arată un studiu făcut de compania de consultanţă Mercer Marsh Benefits. Există vreo legătură între locul din care lucrează angajatii şi odihnă? Da. Potrivit studiului, cei mai odihniţi sunt cei care lucrează în sistem mixt, adică şi de acasă […]

Înţelegere ciudată între Melinda şi Bill Gates. Escapadele miliardarului se făceau cu binecuvântarea soţiei

Miliardarul Bill Gates ar fi avut un acord neobişnuit cu soţia sa. Potrivit presei americane, fondatorul Microsoft se întâlnea cu fosta iubită, cu binecuvântarea Melindei Gates. În baza unei înţelegeri cu Melinda, Bill Gates putea să-şi vadă, un week-end pe an, fosta iubită, Ann Winblad, scrie Pinkvilla. Bill Gates a ieşit cu Winblad în 1994 […]

VIDEO Tudorel Andrei, preşedintele INS, la Interviurile lui Cristoiu: ”Recensământul agricol, prima cercetare exhaustivă privind terenurile deţinute de străini în România”

Despre cum a reuşit să rămână în funcţie sub diverse guvernări Tudorel Andrei: Nu este atât de greu dacă îţi respecţi profesia. În plus, sunt două lucruri foarte importante în această argumentare. Primul este că INS face parte dintr-o familie europeană  a institutelor naţionale de statistică şi avem un regulament specific care reglementează faptul că […]

Povestea Iuliei Frociu, poliţista care a salvat fetiţa de 3 ani, sechestrată de tată

Iulia Frociu, poliţista care a salvat, sâmbătă, o fetiţă de 3 ani, sechestrată de tată şi ameninţată cu o macetă, este făcută cunoscută de reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale, care spun că astfel de poveşti merită să devină virale.

Un bărbat din judeţul Olt, reţinut după ce a agresat o minoră. El nu era la prima faptă de acest gen

Un bărbat de 58 de ani, din comuna Deveselu, judeţul Olt, a fost reţinut după ce a agresat o fată de 14 ani. Acesta este suspectat că nu ar fi la prima faptă, tot el fiind cel care ar mai fi agresat o copilă din sat.

Iohannis, mesaj pentru cadrele medicale: ”Fiecare epocă îşi are propriii săi eroi”

”Fiecare epocă îşi are propriii săi eroi”, a transmis, sâmbătă, preşedintele Klaus Iohannis, afirmând că el crede că medicii, asistenţii medicali, infirmierii, ambulanţierii, toţi cei care au făcut posibilă depăşirea pandemiei sunt eroii Europei de astăzi.

Record la vaccinare în 24 de ore. Peste 110.000 de români s-au vaccinat sâmbătă

România a înregistrat un nou record al persoanelor care s-au vaccinat în 24 de ore: 110.633 de români s-au vaccinat sâmbătă.

Angajaţi ai firmei de salubrizare din Sectorul 5, prinşi folosind gunoiera pentru deşeuri din Jilava

Trei angajaţi ai societăţii de salubrizare din Sectorul 5 au fost amendaţi şi demişi din funcţie după ce au fost prinşi că folosesc gunoiera companiei pentru a colecta deşeuri din construcţii din Jilava.

Liderii europeni au agreat ”Declaraţia de la Porto”. Documentul stabileşte agenda politicii sociale europene în perioada următoare

Şefii de stat şi de guvern au agreat Declaraţia de la Porto, document care stabileşte agenda politicii sociale europene pentru perioada următoare. Rămân prioritare coeziunea socială şi prosperitatea în Uniune, precum şi în combaterea efectelor crizei generate de pandemia de COVID-19.

Maratonul Vaccinării din Capitală. 7.165 de persoane s-au vaccinat. Cîţu: ”După ce staţi la o terasă, , relaxaţi mergeţi să vă vaccinaţi!”

Premierul Florin Cîţu anunţă, sâmbătă, că la Maratonul Vacinării din Capitală s-au vaccinat, în 24 de ore, 7.165 de persoane: „Adică 5 persoane vaccinate pe minut”.

Primii militari români s-au întors din Afganistan

Primul contingent, alcătuit din circa 70 de militari români care au fost în misiune în Afganistan, a sosit, sâmbătă, în Baza 90 Transport Aerian cu o aeronavă C 17 Globemaster III a partenerului american.

Leon Dănăilă, clarificări despre starea sa de sănătate: Fake news

„În ultimele zile, au fost răspândite în spaţiul public mai multe informaţii false despre starea mea de sănătate şi anumite solicitări pe care le-aş fi făcut. Dat fiind că ţin la corecta informare a publicului şi nu îmi doresc ca numele meu să fie folosit într-o campanie de fake news, ţin să fac următoarele precizări: […]

Fetiţă de 3 ani, salvată pe geam din casa unde era sechestrată de propriul tată. Filmul negocierilor la Botoşani

Un bărbat de 36 de ani şi-a sechestrat copilul în vârstă de 3 ani, în apartamentul său din Botoşani, iar mama a făcut apel la 112 din cauza comportamentului violent. O poliţistă a reuşit să intre în legătură cu individul, care i-a dat fetiţa pe geam.

Partidul Conservator din Marea Britanie, victorie istorică la alegeri. O româncă a câştigat în Cambridge

Ieri au fost alegeri în tot Regatul Unit. Scoţienii şi galezii şi-au ales parlamentarii, iar englezii au avut alegeri locale. Este cel mai mare scrutin britanic de la Alegerile Generale, din 2019. Avem şi români pe buletinele de vot de acolo: Sergiu Barna a candidat din partea Partidului Conservator pentru Consiliul Judeţean din Kent. Alexandra […]

Ziua Naţională a Egalităţii de Şanse între Femei şi Bărbaţi: Niciun stat membru UE nu a realizat acest obiectiv. Mesajele transmise de autorităţi

Unde suntem:  Niciun stat membru al UE nu a realizat egalitatea de gen, asta o spun specialiştii/-ele din ţară şi din instituţiile europene Comisia Europeană punctează pe faptul că progresele sunt lente, iar disparităţile de gen persistă în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă, remunerarea, îngrijirea şi pensiile. Pentru a elimina aceste disparităţi şi […]

Scenariu verde: veşti bune într-un mare oraş din vestul României

„Veşti bune, din nou, pentru timişoreni. Astăzi, 08.05.2021, municipiul Timişoara a ajuns în scenariul verde, având raportată o rată de infectare Covid-19 de 1,40/1000 de locuitori. Ieri încă era peste 1,5/1000 de locuitori. Scăderea raportată coincide cu expirarea perioadei de 14 zile, la care urmau să fie reevaluate măsurile pe Timişoara, iar cu această ocazie […]

Bebeluş cu afecţiuni grave, pe lista deceselor COVID-19 raportate azi la Sibiu

Un bebeluş care prezenta afecţiuni grave, pe care le avea de la naştere, confirmat cu Covid, a murit la spitalul din Sibiu.

Vacanţe în Grecia, în sezonul estival 2021. Plajele private se redeschid într-una din destinaţiile turistice îndrăgite de români

Grecia îi aşteaptă pe turişti cu braţele deschide de pe 15 mai. Plajele private se redeschid de astăzi, iar muzeele de săptămâna viitoare. Anunţul a fost făcut de către oficialii eleni din domeniul sănătăţii.  Cum se pregăteşte Grecia pentru deschiderea sezonului estival Pe lângă veştile despre redeschiderea plajelor şi a muzeelor, turiştii mai trebuie să […]

CORONAVIRUS România 8 mai 2021. TOP cazuri de COVID-19 raportate în 24 de ore. Rată de infectare de peste 1,5 la mie în 4 judeţe

Până acum, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.065.254 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). Bilanţul complet COVID-19 de sâmbătă, 8 mai, poate fi consultat AICI. Sâmbătă, rata de incidenţă cumulată calculată la 14 zile a ajuns în Bucureşti la 1,78 la mie. Incidenţa a scăzut sub 1,5 la mia de locuitori şi în Constanţa. Iată care […]

Coronavirus România LIVE UPDATE 8 mai. 1.305 cazuri noi. Numărul deceselor se menţine ridicat. Bilanţ complet

Coronavirus România 8 mai 2021. Bilanţ COVID-19 Până astăzi, 8 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.065.254 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 1.011.694 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.    În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.305 cazuri noi de persoane infectate […]

Maşină în flăcări pe Autostrada Soarelui. Traficul a fost oprit

Traficul este oprit sâmbătă la prânz pe Autostrada Soarelui, în judeţul Călăraşi, după ce o maşină a luat foc.

Undă verde pentru spectacole şi festivaluri la malul Mării Negre. Rata de incidenţă scade sub 1,5 la mie în Constanţa

În Constanţa incidenţa a scăzut sub 1,5 la mia de locuitori. Potrivit unui comunicat al Prefecturii Constanţa, începând de sâmbătă, restaurantele vor funcţiona cu capacitate de 50% în interior, iar concertele, spectacolele şi festivalurile vor avea undă verde. La toate evenimentele culturale, limita de persoane va fi de 300. Bilanţul COVID-19 complet, publicat sâmbătă, 8 […]

Replica unei femei, profesoară şi politolog, Mihaela Miroiu, la afirmaţiile ÎPS Teodosie: „Nu pot să nu rămân mereu uluită de ce unii clerici uită Evangheliile”

Declaraţia lui ÎPS Teodosie nu a rămas fără ecou, fiind etichetată ca discriminatorie, misogină sau „nefericită” în exprimare.    Şi pentru că etic este ca „nimic despre femei, fără femei”, profesoara Mihaela Miroiu a avut, la rândul său, o reacţie la afirmaţiile lui ÎPS Teodosie.     „Nu prea am ce să spun despre oameni […]

Reacţie vehementă la „slăbiciunile” femeilor, susţinute de ÎPS Teodosie: „Femeia este înger pe pământ! Nu ne este îngăduit s-o considerăm obiect de batjocură”

ÎPS Teodosie, arhiepiescopul Tomisului, a făcut recent o declaraţie controversată, în care a afirmat că motivul pentru care femeia nu are roluri importante în biserică ţine de „condiţia slăbiciunilor sale”.   „Nu este discriminare, este vorba de statutul bărbatului şi al femeii. Sigur că nicio femeie nu poate fi preot şi atunci e discriminare? De […]

Barna: Provoc şi celelalte judeţe, unde cererea e mică, să organizeze evenimente pentru vaccinare

Vicepremierul Dan Barna a spus, sâmbătă dimineaţa, la dechiderea centrului de vaccinare drive-through din Sibiu, că provoacă şi celelalte judeţe, în care cererea este mai mică, să organizeze astfel de evenimente pentru vaccinare.

Incident şocant. Un taximetrist, lovit cu pumnul în cap şi abandonat în stare de inconştienţă pe stradă

Agresorul a comandat livrarea unor produse cu taxiul, pe care le-a luat fără să le plătească, şi l-a lovit pe şofer cu pumnul în zona capului.

Tudorel Andrei, preşedintele INS, la Interviurile lui Cristoiu, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS

Sâmbătă, 8 mai, Tudorel Andrei, preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), intră sub tirul întrebărilor şi curiozităţii publicistului Ion Cristoiu. Cum a reuşit să rămână la conducerea INS din 2013 şi până acum? Ce presupune recensământul agricol general care începe luni, 10 mai? De ce este important acest recensământ? Ce aduce nou? Ce temeri au […]

Maratonul vaccinării Bucureşti, în cifre. Câte persoane au fost imunizate la Sala Palatului şi Biblioteca Naţională

Peste 4.500 de persoane au fost vaccinate până sâmbătă dimineaţa la Maratonul vaccinării, organizat în Capitală la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională.

Ion Cristoiu: Campania de imunizare seamănă cu cincinalul în patru ani jumătate. Patriarhul Daniel, în TOPUL săptămânii

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că accelerarea campaniei de vaccinare prin maratonuri şi implicarea Bisericii seamănă cu planurile cincinale de pe vremea lui Nicolae Ceauşescu şi atrage atenţia că dublul mesaj al autorităţilor – pe de o parte necesitatea vaccinării, iar pe de altă parte minimalizarea pericolului prin relaxarea restricţiilor – ar putea scădea numărul celor […]

Accident grav pe DN1. Un tânăr de 20 de ani a murit după ce maşina, scăpată de sub control, a izbit un TIR

Potrivit IPJ Cluj, accidentul a avut loc pe DN1, în afara localităţii Dumbrava. Din primele informaţii, şoferul unei maşini, un tânăr de 20 de ani din comuna Mănăstireni, care se deplasa din direcţia Oradea spre Cluj-Napoca, ar fi întrat în parapeţii din dreapta, iar maşina a fost proiectată intr-un TIR care se deplasa pe sensul […]