Social

ÎCCJ, despre restituirea la DNA a dosarului lui Ioan Oltean: Descrierea procurorilor privind comiterea faptelor este ilogică. Nu este rolul instanţei să descopere fapte noi

Judecătorii instanţei supreme susţin că în dosarul ANRP, în care e vizat Ioan Oltean, procurorii nu au avut "o viziune finală asupra faptelor", precizând că descrierea comiterii acestora este "ilogică". Cauza a fost restituită Direcţiei Naţionale Anticorupţie în luna martie.

Percheziţii la Universitatea Tehnică din Cluj. Profesor, suspectat că primea mită de la studenţi

Două percheziţii au loc, sâmbătă, la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi la locuinţa unui cadru didactic, după ce acesta ar fi fost prins în flagrant, în timpul examenelor de restanţă, când lua mită de la studenţi pentru a-i promova, transmite corespondentul MEDIAFAX.

FOTO | Trei persoane rănite, după ce două maşini şi o motocicletă s-au ciocnit pe Valea Prahovei

Trei persoane au ajuns, sâmbătă, la spital, cu răni grave, iar alte două au refuzat transportul la unitatea sanitară, după ce două maşini şi o motocicletă s-au ciocnit pe DN 1, în localitatea Breaza, judeţul Prahova, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ce se ascunde în spatele dosarului Mureşan-Berbeceanu. Mărturii şi acuzaţii. Mureşan: Am fost o ţintă. Scopul era salvarea lui Berbeceanu/ Fostul şef BCCO Alba: Au trucat tot dosarul

Dosarul în care sunt cercetaţi Traian Berbeceanu şi cei care l-au trimis în faţa justiţiei a ajuns la ultima etapă. În timp ce Ioan Mureşan, fost şef DIICOT Alba, susţine că a fost "o ţintă" a DNA pentru "salvarea lui Berbeceanu", poliţiştul consideră că probele din dosarul său au fost "trucate".

Tânăr de 18 ani care suferea de singurătate, găsit spânzurat într-un stadion din Alba

Un tânăr de 18 ani a fost găsit spânzurat, sâmbătă, într-un stadion din judeţul Alba. El picase bacalaureatul, iar apropiaţii spun că suferea de singurătate, mama tânărului fiind plecată în străinătate, iar cu tatăl său nu avea o relaţie bună, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ANPIS: Doar 7% dintre unităţile de învăţământ oferă acces neîngrădit copiilor cu handicap

Doar 7% dintre structurile de învăţământ din ţară oferă acces neîngrădit copiilor cu handicap, potrivit celor mai recente date centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), din cadrul Ministerului Muncii, furnizate la solicitarea MEDIAFAX.

Dosarul decontărilor fictive de la CNAS: 13 persoane au fost arestate preventiv, una se află în arest la domiciliu

Fostul şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Marian Burcea, şi Sergiu Ciobanu, fost consilier al lui George Maior la SRI, au fost arestaţi preventiv vineri seara. Alături de ei, vor sta în arest alte 11 persoane. Doar unul dintre cei vizaţi este cercetat în arest la domiciliu.

Locomotiva unui tren care venea de la Budapesta a deraiat, la intrarea în Băile Tuşnad. Nu sunt răniţi

Locomotiva trenului IR Braşov - Budapesta a deraiat, sâmbătă dimineaţă, la intrarea în Băile Tuşnad din judeţul Harghita, fără să existe persoane rănite. Cei aproximativ 90 de pasageri vor fi transportaţi cu maşini între Bicsadu Oltului şi Băile Tuşnad.

Încă un zbor cu probleme: Cursă aeriană Barcelona – Cluj, întârziată cu 11 ore. Şi decolarea de la Cluj spre Barcelona a fost decalată

Cursa aeriană de la Barcelona operată de compania spaniolă Vueling, care trebuia să aterizeze sâmbătă la ora 3.25 pe Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj, a fost reprogramată pentru ora 14,30, urmând să ajungă cu o întârziere de peste 11 ore

GALERIE FOTO | Un pompier din Botoşani se pregăteşte pentru un ultramaraton din Patagonia: ”Cel mai greu nu e să suporţi cele 55 de grade, ci lipsa apei”

Un pompier din Botoşani care a străbătut până acum 750 de kilometri prin deşerturile lumii pentru a face cunoscută cauza copiilor cu autism din judeţ se pregăteşte pentru o nouă cursă extremă în Patagonia. ”Cel mai greu nu e să suporţi cele 55 de grade, ci lipsa apei”, spune acesta.

Bătaie cu flori, pe Calea Victoriei. Traficul rutier este restricţionat pe o parte din bulevard

Calea Victoriei este din nou pietonală, sâmbătă si duminică, pentru desfăşurarea evenimenului "La pas pe Calea Victoriei". Traficul rutier este restricţionat pe o parte din bulevard.

Două maşini căutate în Italia şi România, de 55.000 euro, au fost găsite în Constanţa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au găsit, în judeţul Constanţa, un autovehicul marca Jaguar, model XKR-S, căutat de autorităţile din Italia, şi un Audi A4, căutat de autorităţile din România. Cele două maşini au fost evaluate la 55.000 de euro.

Dosarul decontărilor fictive: Fostul şef CNAS, Marian Burcea, şi fostul consilier al lui George Marior, Sergiu Ciobanu, arestaţi

Fostul şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Marian Burcea, şi Sergiu Ciobanu, fost consilier al lui George Maior la SRI, au fost arestaţi vineri seară după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis ca aceştia, alături de alţi cinci inculpaţi în dosarul CNAS, să stea în arest 30 de zile.

Vremea va fi în general instabilă. PROGNOZA METEO pentru weekend

Vremea va fi călduroasă în special în sudul şi în estul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 31 de grade, mai ridicate în regiunile sudice, unde vor fi frecvent valori de 33...34 de grade şi izolat, în Lunca Dunării, 35 de grade, informează ANM.

INCIDENT pe Aeroportul din Timişoara: Peste o sută de pasageri care urmau să zboare spre Creta, daţi jos din avion

Un număr de 152 de pasageri care ar fi trebuit să zboare, vineri, din Timişoara spre Heraklion (Creta), au fost debarcaţi din aeronavă, după ce a fost descoperită o defecţiune tehnică înainte de decolare. După rezolvarea problemei, oamenii au refuzat să plece cu acel avion.

FOTO | Protest la Cluj: Peste 200 de oameni în stradă după anunţul premierului cu privire la Roşia Montană

Peste 200 de persoane cer, vineri seara, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, demisia premierului Mihai Tudose, după anunţul acestuia referitor la Roşia Montană. Protestatarii scandează ”Roşia Montană în UNESCO” şi ”Demisia, demisia”.

Ministrul Educaţie: Modificarea metodologiei de organizare a programului „Şcoală după şcoală”, aprobată

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a aprobat, prin ordin, modificarea metodologiei de organizare a programului „Şcoală după şcoală” (SDS), anunţă ministerul Educaţiei.

Salvatorii montani din Argeş intervin pentru a ajuta doi turişti deshidrataţi

Salvatorii montani din Argeş intervin, vineri seara, pentru a ajuta doi turişti din Sfântu Gheorghe care au parcurs creasta Pietrei Craiului fără rezerve suficiente de apă, apoi au cerut ajutor pentru că prezintă simptome de deshidratare.

Preşedintele Protecţiei Copilului: Toţi copiii din centrul de plasament în care un adolescent ar fi abuzat sexual un minor sunt evaluaţi psihologic

Preşedintele Protecţiei Copilului, Gabriela Coman, a declarat pentru MEDIAFAX, că toţi copiii din centrul de plasament din sectorul 5, în care un adolescent ar fi abuzat sexual un minor, sunt evaluaţi psihologic, precizînd că, în funcţie de ce se constată, se vor aplica sancţiuni.

Strategia Primăriei Capitalei pentru incluziune socială: Trei sectoare nu au niciun copil al străzii/ Organizaţiile non-guvernamentale au „desfiinţat” proiectul

Organizaţiile non-guvernamentale au "desfiinţat" proiectul Primăriei Capitalei cu privire la strategia de incluziune socială, din care reiese că în trei sectoare nu există niciun copil al străzii sau că, în Bucureşti, sunt mai multe grădiniţe particulare decât cele de stat.

Dosarul decontărilor fictive de la CNAS: Dispoziţii clare ca asiguraţii imobilizaţi pe tărgi sau în scaun să nu fie lăsaţi să intre/ Un grup de IT-işti coordona de acasă un sistem fals de raportare a serviciilor

Managerul Direcţiei Relaţii Contractuale, actual preşedinte, din C.A.S.M.B., Ovidiu Munteanu, i-a dat o dispoziţie telefonică angajatei care trebuia să-i identifice pe pacienţii din ambulanţe să nu se acorde prioritate la coadă pentru cei imobilizaţi pe tărgi sau în scaun, se arată în referatul procurorilor.

Primar Oţelu Roşu: Combinatul din oraş va fi vândut cu 19 milioane de euro. Întreaga activitate a oţelăriei, mutată în Turcia

Combinatul siderurgic din Oţelu Roşu, judeţul Caraş-Severin, ar urma să fie vândut de către firma Mechel unei companii turceşti, cu 19 milioane de euro, iar întreaga activitate a oţelăriei va fi mutată în Turcia. În locul combinatului s-ar putea realiza un parc industrial.

Un tren în care se aflau 12 persoane a deraiat, în judeţul Timiş, după ce a intrat într-un TIR. Traficul rutier şi feroviar este blocat

Un tren în care se aflau 12 călători a deraiat, vineri după-amiază, în comuna Pesac, din judeţul Timiş, la o trecere la nivel cu calea ferată, după ce garnitura a lovit un TIR. Traficul rutier şi feroviar este blocat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un drum forestier, transformat în drum de acces pentru 5.000 de locuitori din cartierul Greenfield

Un drum forestier, transformat în drum de acces pentru 5.000 de locuitori din cartierul Greenfield. Decizia vine după ce locuitorii din zonă au protestat de mai multe ori că nu au suficiente căi de acces. Şedinţa de vineri din Consiliul Local Sector 1 a fost la rândul ei una tensionată.

Parchetul General începe urmărirea penală în cazul a trei luptători anticomunişti ucişi de către securitate

Procurorii militari ai PÎCCJ au început urmărirea penală pentru infracţiuni contra umanităţii, într-un dosar în care se cercetează uciderea a trei luptători anticomunişti de către trupe de securitate din structurile aparţinând Direcţiei Regionale de Securitate Sibiu, anunţă Parchetul General.

MApN: 45 de militari ai Forţelor Terestre Române, la exerciţiul multinaţional Agile Spirit-17

Un detaşament format din 45 de militari ai Forţelor Terestre Române, din Batalionul 911 „Capidava” participă, în perioada 1-15 septembrie, la exerciţiul multinaţional "Agile Spirit 17", ce are loc în Poligonul Orpholo, din Georgia, anunţă Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

INCIDENTUL din Odorheiu Secuiesc. Kaufland intenţionează introducerea cursurilor de limba română/ Ce s-ar fi întâmplat cu 15 minute înainte de incident

Kaufland România a anunţat, vineri, că a început o investigaţie şi că va lua măsuri, inclusiv introducerea cursurilor de limba română, în urma apariţiei unui filmuleţ publicat de un bărbat care susţine că a fost refuzat de o vânzătoare la Odorheiu Secuiesc, pentru că nu vorbea limba maghiară.

Ministrul Educaţiei: De la începutul anului, au fost inaugurate 47 de construcţii noi de grădiniţe şi şcoli

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a anunţat că, de la începutul anului şi până acum, au fost inaugurate 47 de construcţii noi de grădiniţe şi şcoli, urmând ca până la finalul anului, să mai fie inaugurate alte 29 de grădiniţe şi 16 unităţi şcolare.

Fost consilier în SRI, intermediar în mafia asigurărilor de sănătate pe baza relaţiei cu George Maior: ”Acuma lucrez pe aşa-zis lobby şi aşa mai departe. În spatele meu am şi nişte naşi. Maior e naşul”

Fostul consilier în SRI, Sergiu Ciobanu Nicolae, a fost interceptat de procurori în timp ce îşi trafica influenţa pe lângă directorul unei firme de servicii medicale, făcând referire la relaţia pe care o avea cu George Maior, al cărui fin este, dar şi la cunoştinţele din sistemul medical.

MApN,despre pensiile urmaşilor militarilor morţi în Argeş: Drepturile de pensie vor fi plătite la zi

Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naţionale a emis, joi, noi decizii de pensie de urmaş în cazul militarilor morţi în accidentul din judeţul Argeş, ministerul precizând că aceste drepturi vor fi plătite la zi, inclusiv diferenţele, în prima săptămână a lunii septembrie.

MAE a deschis o pagină web pentru oportunităţile de angajare în instituţiile europene

Ministul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a anunţat, vineri, că a fost lansată o secţiune pe site-ul afacerieuropene.mae.ro care va fi dedicată oportunităţilor de angajare la nivelul instituţiilor europene.

DECLARAŢIA ZILEI. Călin Popescu Tăriceanu despre starea justiţiei

Călin Popescu Tăriceanu, vorbind despre starea justiţiei, a declarat că în România a funcţionat un sistem de putere ocultă, care între timp a fost "devoalat".

FOTO | Trei poliţişti spanioli îi ajută pe cei români la Eurobasket

Trei poliţişti spanioli - doi reprezentanţi ai Poliţiei Naţionale Spaniole şi ataşatul spaniol de interne - au venit la Cluj pentru a sprijini poliţiştii români în zilele derulării meciurilor din cadrul Eurobasket, fiind angrenaţi în dispozitivul de ordine publică.

Liviu Dragnea: Nu eu l-am propus pe Marian Burcea la CNAS, nu am influenţat numirea sa

Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, vineri, că nu el l-a propus pe Marian Burcea la şefia CNAS şi că nu există niciun fel de influenţă a sa în propunerea sau numirea acestuia.

VIDEO | Ministrul Florian Bodog, prima reacţie după dosarul CNAS: Toleranţă zero la corupţie

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, vineri, că în timpul mandatului său toleranţa la suspiciunile de corupţie este zero, motiv pentru care i-a propus premierului Mihai Tudose să-l elibereze din funcţie pe Marian Burcea, care a fost reţinut de procurorii DNA.

ALERTĂ METEO de ploi valabilă de sâmbătă până luni. Vezi dacă te afli în zonele afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de ploi valabilă de sâmbătă, de la ora 18.00, până luni, la ora 18.00. Atenţionarea vizează vestul, sudul, centrul şi nord-estul ţării.

UNJR: Dacă şefii din DNA pot verifica netrimiterea în judecată, de ce nu ar verifica şi trimiterea

UNJR a transmis ministrului Justiţiei că este de acord cu posibilitatea procurorului ierarhic superior de a infirma soluţii netemeinice, având în vedere un ordin de la DNA, potrivit căruia şefii pot verifica deciziile de netrimitere în judecată.

Călin Popescu Tăriceanu, despre cazul Viorel Ilie: Tehnica deja ştiută. Scoateţi un dosar ca să luăm presiunea de pe noi

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, referitor la solicitarea DNA privind încuviinţarea urmăririi penale faţă de senatorul Viorel Ilie, ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, că aşteaptă raportul Comisiei Juridice, dar că dosarul ar avea menirea să ridice presiunea din altă parte

După patru ani de la începerea lucrărilor, circulaţia rutieră se realizează pe patru benzi pe un nou sector al Centurii Nord Bucureşti

Circulaţia rutieră se realizează pe patru benzi pe sectorul de 7,5 km al Centurii de Nord a Capitalei, cuprins între A1 şi DN 7, anunţă, vineri, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Călin Popescu Tăriceanu: Avem imaginea unei situaţii incredibil de grave în domeniul Justiţiei, judecători care confirmă că sunt timoraţi de procurori, că nu pot să lucreze

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că situaţia din ultimele zile din Justiţie arată starea gravă în care s-a ajuns, cu ”judecători care confirmă că sunt timoraţi de procurori”, susţinând că avem un stat în care relaţii oculte de putere au funcţionat şi au pus între paranteze puterea legitimă.