Social

Cererea DNA de urmărire penală a deputatului Eugen Bejinariu, amânată a doua oară din lipsă de cvorum

Solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ şi proiectul de hotărâre referitoare la formularea cererii de efectuare a urmăririi penale împotriva deputatului PSD Eugen Bejinariu nu au mai fost supuse votului plenului Camerei, luni, din cauza lipsei de cvorum.

Ministerul Sănătăţii: Proiectul legii vaccinării va fi finalizat în următoarele zece zile

Proiectul legii vaccinării va fi finalizat în următoarele zece zile, iar în perioada de 45 de zile cât timp va fi în dezbatere publică, "se vor aştepta observaţiile tuturor persoanelor şi instituţiilor interesate", potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii.

Alexandru Vişinescu cere anularea condamnării, motivând că faptele s-au prescris: „Considerăm că decizia ÎCCJ este esenţial nelegală”/ Cererea de anulare a pedepsei, respinsă ca inadmisibilă de instanţă

Alexandru Vişinescu, primul comandant de penitenciar din perioada comunistă condamnat definitiv, cere anularea pedepsei de 20 de ani, motivând că faptele s-au prescris. Instanţa supremă urmează să decidă asupra admisibilităţii solicitării. UPDATE: Instanţa supremă a decis că cererea lui Alexandru Vişinescu de anulare a pedepsei de 20 de ani, este inadmisibilă.

Rectorul Universităţii de Vest Timişoara sesizează comisia de etică în urma suspiciunilor de plagiat la adresa sa

Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara şi primul candidat pe lista PNL Timiş pentru Camera Deputaţilor, a declarat, pentru MEDIAFAX, în legătură cu suspiciunile de plagiat, că “acuzaţia este nedreaptă” şi că va sesiza comisia de etică.

Primul pas pentru construcţia de noi spitale în Iaşi, Cluj-Napoca şi Craiova. Acord între Ministerul Sănătăţii şi BEI

Ministerul Sănătăţii şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) au semnat un acord de servicii de consiliere, în valoare de 1,5 milioane de euro, având ca scop facilitarea pregătirii proiectelor în vederea construirii a trei spitale regionale la Iaşi, Cluj-Napoca şi Craiova.

Un copil de şase ani a reuşit să-şi salveze fraţii mai mici din flăcări

Anchetă în localitatea vasluiană Vutcani a Poliţiei şi Protecţiei Copilului după ce trei copii, cu vârste cuprinse între trei luni şi şase ani, lăsaţi singuri în casă, au fost la un pas să ardă de vii într-un incendiu, însă copilul cel mai mare a reuşit să-şi salveze fraţii mai mici din flăcări.

Deputatul Cătălin Rădulescu, condamnat definitiv la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a fost condamnat, luni, definitiv, de instanţa supremă, la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită şi efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.

Vremea va fi rece pentru această dată. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri

Deşi valorile termice vor marca o creştere uşoară în majoritatea zonelor, vremea se va menţine rece pentru această dată, îndeosebi dimineaţa şi noaptea, informeaza ANM.

Ministerul Educaţiei: Consiliul General CNATDCU va vota joi raportul comisiei în cazul Kovesi

Consiliul General al CNATDCU va vota joi raportul Comisiei de Ştiinţe Juridice referitor la acuzaţia de plagiat în cazul procurorului-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei.

Elevi cu geci şi mănuşi la ore într-o localitate din Arad. În clase sunt între 6 şi 19 grade Celsius

Circa două sute de elevi de la şcoala generală din localitatea Sâmbăteni, comuna Păuliş, judeţul Arad, suferă de frig la şcoală, ei purtând şi la ore geci şi mănuşi, în condiţiile în care temperaturile în clase sunt cuprinse între 6 şi 19 grade Celsius, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Statul oferă prime de până la 15.500 de lei pentru şomerii care se angajează şi 900 de lei firmelor

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă şi angajatorii acestora pot primi, începând cu luna decembrie, prime de instalare, respectiv prime de încadrare. Acestea pot ajunge până la 15.500 de lei pentru şomeri şi până la 900 de lei pentru angajatori, potrivit ANOFM.

Softuri cumpărate de instituţii publice, dar neutilizate. Corpul de control al premierului: Peste 110 milioane de lei pentru softuri instalate, dar neutilizate, neimplementate sau identificate cu dificultăţi în exploatare sau cu defecţiuni

Corpul de contrul al premierului a descoperit că nouă ministere şi instituţii subordonate au plătit suma de peste 110 milioane de lei pentru softuri instalate, dar neutilizate, neimplementate sau identificate cu dificultăţi în exploatare sau cu defecţiuni, din diverse cauze.

15 arme de foc şi peste o mie de cartuşe au fost găsite în casa criminalului din Palilula

Cincisprezece arme şi peste o mie de cartuşe au găsit anchetatorii în casa din Palilula în care se afla, împreună cu o femeie, tânărul care a ucis doi oameni, a rănit alţi doi, iar apoi s-a sinucis, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şase cetăţeni irakieni ascunşi într-un camion cu citrice au fost opriţi la frontiera cu Ungaria

Şase cetăţeni irakieni, solicitanţi de azil în România, au fost prinşi în timp ce încercau să iasă ilegal din ţară, ascunşi într-un camion încărcat cu citrice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Circulaţia rutieră pe drumul Săcele şi Cheia a fost întreruptă din cauza unei cisterne răsturnate

Circulaţia rutieră pe DN1A Săcele – Cheia, judeţul Braşov, este întreruptă, luni la amiază, pe ambele sensuri, după ce o cisternă s-a răsturnat pe raza localităţii Babarunca.

Incendiu la Autogara Rahova din Capitală; un autobuz a luat foc în timpul dezmembrării

Un autobuz a luat foc, luni, la Autogara Rahova din Capitală în timp ce mai mulţi muncitori lucrau pentru dezmembrarea lui, incendiul fiind localizat la ora transmiterii acestei ştiri, fără pericol pentru persoanele aflate în zonă, anunţă ISU Bucureşti-Ilfov.

Românii de la capătul lumii. Un clujean face statistici despre consumul de bere în Australia

Clujeanul Tudor Mariş a plecat în urmă cu 10 ani la capătul lumii şi a ales Australia pentru a începe un nou capitol în viaţa sa, cât mai departe de România. Singur şi departe de casă, după greutăţile începutului, a reuşit prin forţe proprii să fie angajat la o companie japoneză unde face statistici.

DECLARAŢIA ZILEI. Managerul Spitalului „Sf. Maria”, audiat la DIICOT după plângerea depusă în cazul pacientului mort: „Ministerul Sănătăţii a controlat abuziv spitalul”

Managerul Spitalului "Sf. Maria" din Capitală, Narcis Copcă, s-a prezentat, luni dimineaţă, la sediul DIICOT pentru audieri după plângerea depusă "împotriva plăţii constituţionale a dreptului la sănătate pentru un serviciu medical al unui pacient", care ulterior a decedat.

Accident grav pe linia tramvaiului 41 din Capitală. Circulaţia a fost reluată, după ce timp de 40 de minute a fost blocată

Circulaţia pe linia tramvaiului 41 din Bucureşti a fost reluată, luni, după ce timp de aproape 40 de minute a fost blocată pe sensul de mers către Piaţa Presei Libere, în urma unui accident în care a fost rănită o femeie care a vrut să traverseze neregulamentar, potrivit RATB.

Prognoza meteo pentru această săptămână: Cum va fi vremea până pe 11 decembrie

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 28 noiembrie – 11 decembrie 2016 şi potrivit datelor, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă.

MESAJE de SFÂNTUL NICOLAE: Urări şi felicitări pe care le puteţi trimite de Moş Nicolae

Mesaje de Sfântul Nicolae. Trimiteţi urări şi felicitări celor care îşi serbează onomastica de Sfântul Nicolae sau apropiaţilor şi prietenilor cu ocazia zilei de Moş Nicolae. Mediafax.ro a selectat mai multe mesaje pe care le puteţi trimite prin SMS celor ce îşi aniversează onomastica de Sfântul Nicolae sau serbează venirea lui Moş Nicolae.

“Free Hugs”: 70 de timişoreni au oferit îmbrăţişări gratuite trecătorilor din Piaţa Victoriei – GALERIE FOTO, VIDEO

Timişorenii care s-au plimbat, duminică seara, prin centrul oraşului, au fost îmbrăţişaţi de aproximativ 70 de persoane, în cadrul unei acţiuni organizate de către o asociaţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Trageri speciale de Moş Nicolae. Numerele extrase duminică, 4 decembrie

Loteria Română organizează duminică, 4 decembrie, Tragerile Speciale Loto de Moş Nicolae. Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40, a fost suplimentat fondul de câştiguri al categoriei I, după cum urmează: la Loto 6/49 cu 100.000 de lei, la Joker cu 75.000 de lei şi la Loto 5/40 cu 50.000 de lei.

Concursul pentru funcţiile de directori în şcoli: Acuzaţii de abuzuri şi intimidare în judeţul Ilfov/ „Fostul inspector general are protejata lui, vrea să o facă directoare”

Candidaţii pentru postul de director la Liceul cu program sportiv din Clinceni şi mai mulţi membri din comisia care i-au evaluat se acuză reciproc de abuzuri şi intimidare în timpul probei de interviu, din 28 noiembrie, aceştia înaintând contestaţii către Ministerul Educaţiei şi ISJ Ilfov.

Un bărbat şi fii lui,reţinuţi după ce l-au bătut pe şeful de post din comună în locuinţa de serviciu

Un bărbat din comuna suceveană Horodnic de Jos şi cei doi fii ai săi au fost reţinuţi pentru ultraj după ce sâmbătă seara au mers la locuinţa şefului de post din comună şi l-au bătut în locuinţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Brazii de Crăciun au fost puşi la vânzare în Capitală. Cel mai ieftin brad, 59 lei

Brazii de Crăciun au fost puşi la vânzare în Capitală în parcările marilor centre comerciale şi în pieţe, preţurile acestora fiind cuprinse între 59 de lei pentru unul de apartament şi 300 de lei pentru un pom de până la 12 metri.

Urmărire ca în filme în judeţul Suceava: Un şofer beat, de 22 de ani, prins de poliţiştii din Siret

Un tânăr şofer de 22 de ani din oraşul Siret a fost prins, duminică dimineaţa, de poliţişti, după o urmărire pe străzile oraşului, iar în timp ce încerca să scape de urmăritori acesta a lovit cu maşina un autoturism, după care şi-a continuat deplasarea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vremea va fi rece în cea mai mare parte a ţării. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

Vremea va fi rece în cea mai mare parte a ţării, în special dimineaţa şi noaptea, când va fi ger local în Maramureş şi în Transilvania, dar izolat şi în restul teritoriului, informează ANM.

O biserică monument-istoric din Buzău, veche de 700 de ani, a fost cuprinsă de flăcări

Un incendiu a izbucnit, duminică, la biserica din satul Aluniş, Colţi, judeţul Buzău, lăcaş de cult monument istoric, pompierii intervenind cu greutate pentru că lăcaşul de cult, care este şi monument istoric, este amplasat pe o stâncă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un minor de 15 ani a murit după ce a căzut cu maşina pe care o conducea într-o râpă

Un minor în vârstă de 15 ani a murit, sâmbătă seara, după ce a intrat cu maşina pe care o conducea pe un drum din Caraş-Severin, într-un copac, iar apoi a căzut într-o râpă, oprindu-se într-un alt pom, pasagerul aflat pe locul din stânga-faţă fiind rănit grav, transmite corespondentul MEDIAFAX.

FOTO, VIDEO. 17 sirieni, prinşi în timp ce încercau să treacă graniţa în România, pe jos

Poliţiştii de frontieră Deta, judeţul Timiş, alături de poliţişti şi jandarmi au prins, duminică dimineaţa,17 sirieni care încercau să treacă graniţa, ilegal, pe jos, potrivit unui comunicat.

Bărbat eliberat recent din penitenciar, prins în flagrant imediat după ce a furat mai multe bunuri

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, eliberat recent din penitenciar, a fost prins, sâmbătă, imediat după ce a sustras mai multe bunuri dintr-o firmă de pe raza sectorului 2.

Peste 300.000 petarde, confiscate la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu au descoperit, într-un autoturism, peste 300.000 de obiecte pirotehnice pe care un cetăţean bulgar intenţiona să le introducă ilegal în ţară.

FOTO. Sezonul de schi s-a deschis la Arieşeni şi Şureanu, iar pârtiile sunt în stare bună

Sezonul de schi s-a deschis în acest weekend la Arieşeni şi Şureanu, în judeţul Alba, iar condiţiile sunt ideale pentru schi, după ce a nins neîntrerupt timp de două zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

480.000.000 de lei proveniţi din fraude economice, recuperaţi în primele 10 luni ale anului

Poliţia Română anunţă că în urma acţiunilor efectuate în primele zece luni ale anului, pe linia prevenirii fraudelor financiare, au fost recuperate 480.000.000 de lei, bani proveniţi din astfel de infracţiuni, fiind aplicate măsuri asiguratorii în valoare de peste 1.000.000.000 de lei.

Peste 300 de permise de conducere au fost reţinute de poliţişti în ultimele 24 de ore

Poliţiştii au reţinut 311 permise de conducere în urma acţiunilor din ultimele 24 de ore, 31 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 111 pentru conducere cu viteză excesivă, restul fiind ridicate pentru alte abateri.

COD GALBEN de vânt în judeţele Neamţ şi Suceava

ANM a emis o atenţionare cod galben de vânt pentru judeţele Neamţ şi Suceava, avertizarea fiind în vigoare duminică până la ora 14.00.

VIDEO. Intervenţie dificilă a pompierilor, la Agigea, la un depozit care arde violent

Pompierii constănţeni au intervenit, sâmbătă seara pentru a lichida un incendiu izbucnit la o hală aflată în comuna Agigea, flăcările ameninţând să se extindă la casele din apropiere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un bărbat de 78 de ani a murit carbonizat în propria casă

Un bărbat de 78 de ani din localitatea ieşeană Păun a ars în propria casă în urma unui incendiu în care s-a putut salva doar soţia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Avocatul lui Dan Şova, Paul Lambrino şi Ovidiu Tender, Veronel Rădulescu, a fost împuşcat în umăr la vânătoare

Avocatul Veronel Rădulescu, în vârstă de 56 de ani, din judeţul Vâlcea, cunoscut ca apărător al lui Dan Şova, Paul Lambrino sau Ovidiu Tender, a fost transportat, sâmbătă după-amiază, cu elicopterul SMURD la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova, după ce a fost împuşcat în umăr la vânătoare.