Social

Adrian Ţuţuianu, preşedintele Comisiei SRI: Am cerut SRI să verifice informaţii privind implicarea în proteste a unor companii

Preşedintele Comisiei SRI, Adrian Ţuţuianu, a precizat, joi, că a cerut Serviciului să verifice informaţiile privind implicarea în proteste a conducerii unor companii cu capital extern, dar şi românesc, în condiţiile în care aceste aspecte ţin de securitatea naţională.

Augustin Lazăr: Procurorul General să fie numit la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii

Procurorul General al României ar trebui numit la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), la fel cum se procedează în cazul preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), transmite Augustin Lazăr într-un punct de vedere postat pe pagina de Facebook a PÎCCJ.

DECLARAŢIA ZILEI Ministrul Justiţiei Florin Iordache şi-a dat demisia

Florin Iordache şi-a anunţat joi demisia din funcţia de ministru al Justiţiei dar a ţinut să precizeze că toate iniţiativele sale sunt legale şi constituţionale.

GALERIE FOTO Peste 50 persoane, printre care 21 de copii, salvate din apele Mării Egee de poliţiştii români

Peste 50 persoane, printre care 21 de copii, aflate pe o ambarcaţiune cu motor, supraîncărcată şi care risca să se scufunde, au fost salvate din apele Mării Egee de poliţiştii de frontieră români, aflaţi în misiune.

Vremea va fi deosebit de rece. PROGNOZA METEO pentru Vineri şi Sâmbătă

În regiunile extracarpatice şi în depresiunile Transilvaniei, vremea va fi deosebit de rece, local geroasă dimineaţa şi noaptea, informează ANM.

GALERIE FOTO Şi-a fabricat o pereche de pantofi, nemulţumit de ofertă. Acum vinde pantofi în toată lumea

Un fost ziarist din Timişoara a devenit designer de pantofi cu clienţi în întreaga lume. Prima pereche de pantofi şi-a fabricat-o singur, nemulţumit că nu îşi găsea încălţăminte potrivită stilului pe care l-a adoptat. Cei mai comandaţi pantofi sunt cu imprimeu tradiţional, din batic maramureşean.

Ministrul Justiţiei Florin Iordache şi-a dat demisia / Ana Birchall, propusă ministru interimar

Florin Iordache şi-a anunţat joi demisia din funcţia de ministru al Justiţiei dar a ţinut să precizeze că toate iniţiativele sale sunt legale şi constituţionale. Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, va asigura interimatul la ministerul Justiţiei, a anunţat joi Guvernul.

Protestatarii din Piaţa Victoriei vor să organizeze, vineri dimineaţă, un flash-mob în metrou

Protestatarii din Piaţa Victoriei organizează, vineri dimineaţă, un flash-mob în metrou, la care să participe minimum 50 de persoane, care se se învioreze "cu o cântare din inimă a Imnului Naţional".

Mai multe femei ar fi fost violate după ce s-au prezentat la un interviu pentru funcţia de secretară

Un bărbat a fost reţinut, fiind suspectat de viol, exercitarea fără drept a unei profesii şi fals în înscrisuri oficiale, cauza fiind deschisă ca urmare a unei plângeri făcute de o tânără care a reclamat că a fost violată în timpul unei false testări psihologice pentru funcţia de secretară.

ÎCCJ a respins recursul în casaţie al lui Nicuşor Constantinescu în dosarul Centrului Militar Zonal

ÎCCJ a respins recursul în casaţie al fostului preşedinte al CJ Constanţa în dosarul în care a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa. Nicuşor Constantinescu rămâne cu sentinţa dispusă de Curtea de Apel Constanţa.

Deszăpezire greoaie în Sectorul 5: Muncitori din Bucureşti au rămas înzăpeziţi în Teleorman

Deszăpezirea în Sectorul 5 al Capitalei este anevoiasă după ultima ninsoare, cauza fiind resursa umană. Angajaţii companiei Romprest care ar fi trebui să deszăpezească Sectorul 5 au rămas înzăpeziţi într-o localitate din judeţul Teleorman.

Femeie căutată în Italia pentru trafic de persoane, prinsă la Curtici, cu acte false

O româncă pe numele căreia autorităţile italiene au emis mandat european de arestare pentru trafic de persoane a fost prinsă la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, unde a prezentat un document de identitate fals, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Scrisoarea lăsată de Dan Adamescu înainte să moară: ASF şi Ponta au avut un cuvânt de spus în falimentul ASTRA

Dan Adamescu lăsat o scrisoare cu câteva luni înainte să moară, în care susţine că "ASF şi Victor Ponta au avut un cuvânt de spus în falimentarea firmei de asigurări ASTRA". Omul de afaceri spune că a fost minţit de un procuror DNA că se va putea opera în străinătate dacă plăteşte cauţiunea.

Percheziţii la cabinete de avocatură în legătură cu insolvenţa clubului Dinamo. Prejudiciul ar fi de 18 milioane de lei/ REACŢIA clubului de fotbal

Poliţiştii şi procurorii de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti fac trei percheziţii la societăţi de avocatură şi de insolvenţă, bănuite că au cauzat un prejudiciu de 18 milioane de lei, cu ocazia derulării procedurii de insolvenţă a clubului Dinamo.

VIDEO Singurul orfelinat pentru puii de urs din Europa, aflat în România, are nevoie de ajutor. Cum îi poţi ajuta

În România, în munţii Hăşmaş, pe o suprafaţă de circa 3000 de hectare, există singurul orfelinat de urşi din Europa, un habitat în care urşii orfani au toate premisele să înveţe cum e viaţa speciei lor astfel încât ei să poată fi eliberaţi, ulterior, în sălbăticie.

Curtea Constituţională a respins sesizarea Avocatului Poporului privind OUG 13 pe motiv că aceasta a fost abrogată

Curtea Constituţională a respins joi ca inadmisibilă sesizarea Avocatului Poporului privind OUG 13 a anunţat preşedintele Curţii, Valer Dorneanu.

Premierul Grindeanu a demis-o pe Ionica Sfetcu, vicepreşedintele ANSVSA, după o zi de la numirea în funcţie. Persoana, acuzată de DNA de luare de mită în 19 ocazii diferite

Premierul Sorin Grindeanu a numit-o pe Ionica Sfetcu vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, decizia premierului Grindeanu fiind publicată, miercuri, în Monitorul Oficial.

Un vârstnic din Suceava a fost găsit carbonizat în urma unui incendiu izbucnit în locuinţa sa

Un bărbat în vârstă de 82 de ani a fost găsit, joi, carbonizat, după ce locuinţa i-a fost cuprinsă de un incendiu izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului căzut din sobă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Douăzeci şi şapte de comune din cinci judeţe, fără energie electrică din cauza unor avarii

Douăzeci şi şapte de comune din judeţele Buzău, Brăila, Dâmboviţa, Prahova şi Vrancea au rămas, în noaptea de miercuri spre joi, fără energie electrică din cauza unor avarii provocate de vânt.

ALERTĂ METEO: Ger năprasnic, până marţi/ Codul galben de vânt, prelungit. Care sunt zonele afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o alertă meteo de vreme rea valabilă până marţi. ANM a transmis şi o avertizare de cod galben de polei pentru judeţul Constanţa, valabil până la ora 12.00.

Grav accident în Argeş: O persoană a murit, iar alte două au fost rănite după ce maşina în care erau s-a ciocnit cu un TIR

O persoană a murit, iar două au fost rănite, joi dimineaţa, după ce maşina în care erau s-a ciocnit cu un TIR, pe Drumul Naţional 7, care face legătura între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea, transmite corespondentul MEDIAFAX

VISCOLUL afectează circulaţia feroviară: Trenurile circulă cu restricţii de viteză din cauza ninsorilor abundente/ Pe mai multe rute se înregistrează întârzieri

Trenurile circulă cu restricţii de viteză pe segmentele de drum Valul lui Traian – Constanţa şi Dragoş Vodă – Feteşti, având întârzieri din cauza vântului puternic şi a ninsorilor abundente, însă nu sunt linii de cale ferată închise şi nici trenuri blocate, anunţă CFR Infrastructură.

Fonduri europene pentru creşterea transparenţei şi integrităţii în sistemul public

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capacitate Administrativă (AM POCA), deschide o nouă linie de finanţare, cu un buget alocat de 40.000.000 de lei. Pot obţine finanţare instituţiile publice.

GALERIE FOTO Instalaţie urbană uriaşă din aţă şi cuie bătute în lemn, într-un parc din Timişoara

Douăzeci de tineri au folosit zece kilometri de aţă colorată şi peste 1.500 de cuie pentru a realiza una dintre cele mai mari instalaţii urbane de "string art" din România, amplasată într-un parc din centrul Timişoarei cu scopul revitalizării lui.

VIDEO BBC a transmis live pe Facebook de la protestul din Piaţa Victoriei. „Urmărim din America. Când terminaţi puteţi veni şi pe la noi, avem nevoie de nişte demisii“

Jurnaliştii de la BBC au transimis LIVE, miercuri, de la protestul din Piaţa Victoriei. Câteva mii de persoane au protestat în Piaţa Victoriei pentru aş arăta nemulţumirea faţă de guvernul Grindeanu.

GALERIE FOTO Peste 1.600 de persoane au protesat la Cluj, Sibiu şi Iaşi

Peste 1.600 de persoane au protesat, miercuri seara, în cea de-a noua zi de mitinguri de după adoptarea OUG 13, la Cluj-Napoca, Sibiu şi Iaşi. Mulţi dintre participanţii la protestul de la Sibiu au venit cu biciclete şi spun că vor porni în marş pe străzile centrale ale oraşului.

FOTO, VIDEO A noua zi de protest în Piaţa Victoriei. Câteva mii de persoane au protestat în Piaţa Victoriei

Protestele prin care oamenii îşi manifestă nemulţumirea faţă de guvernul Grindeanu au continuat, miercuri seara, în Piaţa Victoriei. Câteva mii de persoane au protestat în Piaţa Victoriei. Circulaţia în zonă a fost restricţionată.

GALERIE FOTO Pană majoră de curent în zona Piaţa Victoriei/ Circulaţia metroului, reluată

Mai mulţi bucureşteni au sesizat că în zona Piaţa Victoriei este întreruptă furnizarea cu energie electrică, fiind probleme şi la staţiile de metrou. În Piaţa Victoriei este în desfăşurare, la ora transmiterii ştirii, un protest faţă de acţiunile Guvernului.

Sute de tineri din Arad sunt audiaţi într-un posibil caz de fraudă cu fonduri europene

Aproximativ 250 de tineri din Arad sunt audiaţi în cadrul unei anchete a Departamentului pentru Lupta Antifraudă al Guvernului, care vizează un posibil caz de fraudă cu fonduri europene în cadrul AJOFM Arad. "Nu pot să-mi dau seama de unde şi până unde aceste suspiciuni", spune şeful AJOFM Arad.

CUTREMUR de 5 grade Richter. Seismul a fost simţit şi în Bucureşti

Un nou cutremur s-a produs miercuri după-masă. Seismul, de 5 grade Richter, s-a produs la ora 17.09 şi a fost simţit şi în Capitală.

FOTO Patronul unui lanţ de shaormerii din Cluj a angajat 5 refugiaţi sirieni. Aceştia lucrează în ture cu românii

Patronul unui lanţ de shaormerii din Cluj-Napoca a angajat cinci refugiaţi sirieni, aduşi de la Centrul pentru refugiaţi din Şomcuta Mare. Aceştia lucreze în ture alături de români ca să înveţe limba română şi să se adapteze mai uşor şi mai repede.

Gabriela Firea: Deszăpezirea s-a făcut de mântuială, trebuie să dovedim că ştim cum se deszăpezeşte

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a criticat, miercuri, modul în care companiile de salubritate au făcut deszăpezirea în Bucureşti, arătând că, deşi nu a nins foarte puternic, pe multe străzi secundare utilajele nu au intervenit şi nu au împrăştiat material antiderapant.

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016-2030 Bucureşti – Ilfov, lansat în dezbatere publică: parcări park&ride, benzi de circulaţie pentru transportul public, noi autobuze

Primăria Bucureşti a lansat în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă 2016-2030 pentru Regiunea Bucureşti - Ilfov, printre proiecte aflându-se construcţia de parcări tip park &ride sau înfiinţarea Autorităţii de Transport Metropolitan.

Camelia Bogdan, unul dintre cei doi judecători care au decis condamnarea lui Dan Voiculescu, exclusă din magistratură: Voi contesta decizia. Este profund injustă

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, miercuri, excluderea din magistratură a Cameliei Bogdan, unul dintre cei doi judecători care au decis condamnarea lui Dan Voiculescu în dosarul ICA.

Temperaturile vor continua să scadă. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri

Valorile termice vor continua să scadă, cu precădere în jumătatea de sud-est a ţării, unde maximele vor fi negative, iar noaptea vremea va deveni geroasă, în nord-est, informează ANM.

Municipiul Suceava ar putea să achiziţioneze 40 de autobuze electrice, de peste 26 mil. euro

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că până în vara anului viitor municipiul Suceava ar urma să achiziţioneze 40 de autobuze electrice cu finanţare estimată de 26,4 de milioane de euro asigurată prin POR 2014-2020, axa prioritară "Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”.

CNA, scrisoare către CSM după ce Parchetul General i-a cerut să fie puse în discuţie presiunile unei părţi a mass-media la adresa autorităţii judecătoreşti. Şedinţa a trecut de la „nemernici ordinari” la vot unanim

Valentin Jucan a propus în şedinţa CNA de miercuri ca o scrisoare să fie transmisă Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în ceea ce priveşte posibile solicitări privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual. Membrii CNA au votat în unanimitate propunerea lui Jucan.

Valer Dorneanu (CCR), după analiza sesizărilor lui Klaus Iohannis şi CSM privind OUG 13: Nu există conflict juridic de natură constituţională între puterile statului

Preşedintele Curţii Constituţionale Valer Dorneanu a declarat, miercuri, că nu există un conflict juridic de natură constituţională în privinţa OUG 13 de modificare a Codurilor penale şi că guvernul Grindeanu a acţionat legal în sfera lui de competenţă.

Şerban Nicolae, preşedintele Comisiei Juridice: Am putea avea două referendumuri în aceeaşi zi, dacă Iohannis aşteaptă

Preşedintele Comisiei Juridice, senatorul PSD Şerban Nicolae, a declarat, miercuri, referendumul popus de Klaus Iohannis ar putea avea loc în aceeaşi zi cu cel pentru revizuirea Constituţiei, dacă preşedintele aşteaptă ca iniţiativa cetăţenească să fie adoptată de Parlament,costurile fiind mai mici.

FOTO, VIDEO Înmatriculările de autoturisme au crescut cu 150% în Prahova, după eliminarea timbrului de mediu

Numărul prahovenilor care înmatriculează maşini după eliminarea timbrului de mediu a crescut cu 150 la sută, iar la Serviciul Permise şi Înmatriculări Auto oamenii întocmesc liste încă din timpul nopţii, aşteaptând să le vină rândul pe scările instituţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.