Social

Mii de locuitori din Papua Noua Guinee, evacuaţi din calea alunecării de teren

Mii de locuitori au primit marţi ordinul guvernului de a fi evacuaţi din calea alunecării de teren încă active în Papua Noua Guinee, după ce părţi ale unui munte s-au prăbuşit, îngropând, conform estimărilor iniţiale, peste 2.000 de persoane, potrivit Reuters.

Reacţia IPJ Maramureş, după reţinerea unui poliţist cu vechime de 25 de ani în MAI

„Menţionăm faptul că Inspectoratul de Poliţie Judeţean Maramureş are ca deziderat funcţionarea sistemului doar cu poliţişti integri, profesionişti şi se delimitează ferm de orice comportamente sau acţiuni necorespunzătoare, care aduc atingere valorilor acesteia şi nu sunt în concordanţă cu legea şi vom susţine toate activităţile specifice procedurilor penale pentru deservirea intereselor justiţiei. Conducerea Inspectoratului de […]

Accident grav pe DN1, în judeţul Bihor. Patru persoane au murit

Toate cele patru persoane care se aflau în maşina ce s-a izbit puternic de un camion pe DN 1, în localitatea Uileacu de Criş, judeţul Bihor, au murit, anunţă reprezentanţii ISU.

Peste 150 de percheziţii pentru combaterea infracţiunilor economice

Poliţiştii, sub supravegherea procurorilor de caz, fac peste 150 de percheziţii domiciliare, în cadrul mai multor acţiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale şi protejarea comunităţii de activităţile ilegale. Activităţile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, […]

Lista câştigătorilor Premiilor UNITER 2024. „Antologia dispariţiei” a fost desemnat cel mai bun spectacol; Andrei Măjeri, cea mai bună regie

Pentru a XXXII-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Alina Epîngeac, Cristina Rusiecki şi Octavian Szalad. Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023. Juriul Galei Premiilor UNITER 2024 este format din: Richard […]

Tumoră cerebrală gigant, operată cu succes la Spitalul „Nicolae Oblu” din Iaşi

Un bărbat în vârstă de 58 de ani, din judeţul Neamţ, a primit o şansă nouă la viaţă după ce a fost operat cu succes la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iaşi, de o tumoră cerebrală gigant, de 10 centimetri, care îi punea viaţa în pericol.

Canada va acorda mii de vize rezidenţilor din Gaza care au rude canadiene

Ministerul canadian care se ocupă de migraţie a anunţat că a crescut de la 1.000 la 5.000 numărul vizelor care vor fi oferite locuitorilor din Gaza. Aceştia vor fi primiţi în Canada după ce vor putea pleca din Gaza. „Deşi mişcarea din Gaza nu este posibilă în prezent, situaţia se poate schimba în orice moment. […]

Războiul din Ucraina, ziua 824. Vladimir Putin ajunge în Uzbekistan / Zelenski cere aliaţilor să permită Kievului să folosească arme occidentale pentru a lovi ţinte militare din Rusia / Rusia intensifică o campanie secretă de sabotaj îndreptată împotriva Europei

UPDATE Bombă aeriană neexplodată găsită la locul atacului de la hipermarketul din Harkov Anchetatorii au găsit o a treia bombă aeriană la aproximativ 80 de metri de hipermarket, în timp ce operaţiunile de recuperare a cadavrelor din epava arsă a clădirii continuau. Dacă bomba ar fi explodat, „ar fi putut exista mult mai multe victime”, a […]

Netanyahu, despre atacul aerian cu zeci de victime asupra Rafah: „o greşeală tragică”

Într-un discurs ţinut în faţa parlamentului israelian, Benjamin Netanyahu a spus că Israelul investighează incidentul. „În Rafah, am evacuat deja aproximativ un milion de rezidenţi şi, în ciuda eforturilor noastre de a nu dăuna celor neimplicaţi, din păcate, a avut loc o defecţiune tehnică aseară”, a spus premierul israelian, potrivit Sky News Reprezentanţii UE au […]

România a aderat la Proiectul European pentru Infrastructura de Date Genomice

Aderarea reprezintă o etapă importantă în consolidarea capacităţilor României în cercetarea genomică şi integrarea în infrastructura paneuropeană de date genomice, a declarat Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. „Proiectul de dezvoltare a infrastructurii de date genomice va implementa iniţiativa europeană 1+ Million Genomes (1+MG), al cărei obiectiv este de a permite accesul securizat la […]

Mii de pelerini israelieni s-au confruntat cu poliţiştii pentru a participa la un eveniment interzis

Incidentele au avut loc duminică, într-un loc de pelerinaj din nordul Israelului. În urmă cu trei ani, 45 de oameni au murit din cauza unui ambuteiaj, iar, ulterior, autorităţile au decis să reducă numărul pelerinilor acceptaţi la pelerinajul de la mormântul unui înţelept din secolul al II-lea. Anul acesta evenimentul de la Meron a fost […]

BSDA 2024. Marile companii de apărare ale lumii şi-au prezentat produsele în faţa autorităţilor româneşti. Industria de apărare, sub presiunea capacităţii de producţie

Ediţia de anul acesta a expoziţiei internaţionale de apărare BSDA a adus în România numeroase companii din industria de apărare, care şi-au prezentat cele mai noi produse şi propunerile lor pentru România şi armatele altor state, într-un context cu două tăişuri pentru industrie, întrucât, deşi cele două războaie, din Ucraina şi din Israel, accentuează nevoia de înzestrare, şi astfel cresc vânzările pentru companii, acestea se confruntă şi cu o presiune nemaiîntâlnită asupra capacităţii de producţie.

Ministrul român al Apărării: România este interesată de extinderea colaborării cu Italia

MApN anunţă că „ministrul Angel Tîlvăr, a primit astăzi, 27 mai, la sediul MApN, vizita delegaţiei companiei Thales Alenia Space Italia şi a ambasadorului Italiei la Bucureşti, E.S. Alfredo Maria Durante Mangoni”. Agenda de discuţii a cuprins „subiecte privind principalele programe de înzestrare ale Armatei României, aflate în derulare sau în pregătire, fiind trecute în […]

Angajaţii Senatului României, nemulţumiţi de majorarea salarială propusă de Guvern

Sindicatul Funcţionarilor Publici din Senatul României şi Sindicatul Personalului Contractual din Senatul României au anunţat că se solidarizează cu protestatarii. „În urma celor două proteste ale angajaţilor Senatului României, la care au participat peste 200 de salariaţi, sindicatele din Senatul României au luat act şi se solidarizează cu colegii nemulţumiţi. Asigurăm angajaţii că vor fi […]

Preşedinta CE: Industria „zero net” face din UE căminul producţiei de tehnologii curate

Preşedinta CE, Ursula von der Leyen, a declarat că industria „zero net” face din UE căminul producţiei de tehnologii curate şi al locurilor de muncă verzi. Regulamentul privind industria „zero net” a fost aprobat luni.

Volumele de studii ale Zoei Petre, lansate în prezenţa fostului preşedinte Emil Constantinescu

Institutul de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului (ISACCL) şi Editura Mega participă vineri, 31 mai 2023, la târgul internaţional de carte Bookfest, unde, la standul editurii Mega, Romexpo, Pavilion B2, vor fi lansate volumele de studii scrise de Zoe Petre,,,De la Mer Égée au Pont Euxin. Études d'histoire politique et culturelle antique", îngrijite de conf. Univ. dr. Florica (Bohîlţea).

Premierul Danemarcei vrea ca reţelele de socializare să fie interzise copiilor sub 15 ani din ţările UE

„În prezent, poţi crea un profil în majoritatea locurilor dacă ai doar 13 ani. Dar când ai 13 ani, eşti încă un copil. Şi am văzut că riscul pentru copii pe reţelele de socializare este prea mare”, a scris Mette Frederiksen în ziarul danez Politiken, împreună cu europarlamentarul Christel Schaldemose. O limită de vârstă ar […]

România îşi promovează oferta turistică în China

România îşi promovează oferta turistică la ITB China, cea mai importantă expoziţie comercială dedicată exclusiv profesioniştilor de profil, axată pe piaţa chineză de călătorii, informează, luni, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.

Analiză: România, pe primul loc în Europa de Sud-Est la comenzile de burgeri. Peste 22.000 de burgeri sunt livraţi zilnic

În România se comandă peste 15 burgeri pe minut, în total numărul comenzilor din ultimele 12 luni depăşind 8 milioane, potrivit unei analize Glovo. Cele mai multe comenzi s-au livrat pe 15 decembrie 2023, când au fost comandaţi prin Glovo peste 33.000 de burgeri în întreaga ţară, respectiv un burger la fiecare 3 secunde. Bucureştenii, […]

Tomac: România este obligată să transpună în legislaţia naţională Directiva salariilor minime

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, spune că decizia de majorare a salariului minim, pe care se ceartă preşedinţii PNL şi PSD, nu este una „revoluţionară pentru piaţa forţei de muncă”, pentru că România este obligată să transpună în legislaţia naţională Directiva salariilor minime.

Putin şi FSB execută generali şi oficiali ai Apărării: Sute de oameni vor fi arestaţi

Indiciile sunt că serviciile secrete au „preluat” ministerului, iar surse din Moscova susţin că în prezent sunt mai mulţi agenţi de informaţii decât personal militar, iar epurările vor afecta „toate unităţile din Ministerul Apărării”.

Radu Mazăre a fost eliberat condiţionat. Decizia este definitivă

Magistraţii Tribunalului Ilfov au decis, definitiv, luni, desfiinţarea hotărârii Judectoriei Sectorului 4, care a respins, în primă instanţă, cererea lui Radu Ştefan Mazăre de eliberare condiţionată. Astfel, luni, magistraţii Tribunalului Ilfov au admis contestaţia formulată de condamnatul Mazăre Radu Stefan împotriva sentinţei penale pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul penal nr. 6917/4/2024. „Desfiinţează […]

Turcia, accesibilă românilor doar cu buletinul, aşteaptă o dublare a turiştilor

Cu zboruri charter spre Antalya din 14 oraşe, spre Alanya din Bucureşti şi Cluj-Napoca, spre Bodrum din Bucureşti şi multe variante de circuit care străbat ţara, Turcia va fi destinaţia vedetă a anului 2024, mai ales că va fi accesibilă românilor doar cu bulentinul.

Cel puţin 14 morţi în urma furtunilor din Texas, Arkansas, Oklahoma şi Kentucky

„Vremea severă continuă să se deplaseze prin Commonwealth cu multiple rapoarte de pagube provocate de vânt şi tornade”, a declarat Beshear într-o postare, pe X. Cel puţin şapte persoane au pierit şi aproape 100 au fost rănite sâmbătă seară, când o tornadă puternică a lovit comunităţi din nordul Texasului, în apropiere de graniţa cu Oklahoma, […]

Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă

China şi Cambodgia au scos pe piaţă un „luptător” mecanizat.

Ivan Popov, fostul comandant al Armatei a 58-a, a fost trimis în judecată

Fostul comandant al Armatei 58, Ivan Popov, merge în instanţă cu acuzaţii de corupţie şi de însuşire de materiale militare.

Angajata unei asociaţii a întocmit în fals contracte de împrumut de aproape 1 milion de lei

„În dimineaţa de 27 mai a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai altor structuri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, au efectuat 8 percheziţii domiciliare, într-un dosar penal, având ca obiect infracţiuni de înşelăciune în formă continuată, fals material […]

UE are mai mulţi tineri cu studii superioare în 2023 decât în 2022. România, pe ultimul loc

Eurostat a publicat, luni, nou raport privind rata tinerilor cu vârste între 25-34 de ani care au studii superioare. Datele sunt centralizate pentru anul 2023 şi arată că, la nivelul UE, 43% dintre aceştia au studii universitare. Rezultatele arată că există un decalaj de gen în ceea ce priveşte nivelul de educaţie superioară în rândul […]

Studiu: Ce comandă românii la restaurant / Industria de servicii alimentare din România a crescut cu 16% în 2023

Industria de servicii alimentare din România a crescut cu 16% în 2023, atingând o valoare totală de 6,31 de miliarde de euro. Potrivit studiului Hospitality Culture Research, realizat în parteneriat cu Tazz, comanda medie în HoReCa atinge o valoare de 56,8 lei. Frecvenţa de achiziţie în HoReCa se păstrează, la fel ca anul trecut, la […]

Ciolacu, despre candidatura la prezidenţiale: E o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, spune că o decizie cu privire la candidatura la alegerile prezidenţiale va fi luată după 10 iunie: „Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea”.

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

„E o decizie luată - cred - pe data de 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700”, spune, luni, premierul Marcel Ciolacu.

Cursă strânsă pentru Primăria Capitalei. Nicuşor Dan e creditat cu 29%, iar Gabriela Firea cu 25% într-un sondaj la comanda PSD

Dacă duminica viitoare ar fi alegeri, Nicuşor Dan ar obţine 29%, Gabriela Firea 25%, Sebastian Burduja 17%, iar Cristian Popescu Piedone ar obţine 16%, potrivit unui sondaj de opinie. Gabriela Firea ar putea câştiga Primăria Capitalei, cu 35%, în timp ce Nicuşor Dan ar obţine 31%, în situaţia în care Cristian Popescu Piedone s-a retrage […]

Gorj: 1.000 de panouri au fost montate la parcul fotovoltaic de la Spitalul TBC din Dobriţa

Au fost montate cele 1.000 de panouri la parcul fotovoltaic de la Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din Dobriţa, judeţul Gorj, anunţă, luni, reprezentanţii Consiliului Judeţean.

Concert de muzică sacră la Biserica Catolică din Sinaia: „Cânt pentru tine Maică Preacurată”

Concertul este o continuare a frumosului mănunchi de manifestări cultural-religioase din cadrul proiectului pastoral al Parohiei Catolice din Sinaia: „45 de minute pentru sufletul tău”. Evenimentul va fi o rugă adresată Maicii Domnului pentru pace în lume. Din ce în ce mai mult, asistăm neputincioşi la conflicte care au loc în multe locuri de pe […]

Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei ani, a murit

Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti anunţă că Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a murit, luni, la vârsta de 75 de ani.

Circulaţia pe Bulevardul Ghencea din Capitală, deschisă pe patru benzi

„Tocmai am dat drumul la circulaţia pe patru benzi între şoseaua Braşov şi stadionul Ghencea. Este unul din tronsoanele lucrării pe care o avem. Înainte de asta au trebuit mutate toate reţelele de apă, canalizare, cele trei feluri de curent, firele de telefon, gaz. S-au făcut instalaţiile de semaforizare, indicatoarel rutierele şi trecerile de pietoni”, […]

Bărbat din Dâmboviţa, acuzat că a accesat contul bancar al altei persoane şi a modificat datele

Un bărbat de 45 de ani din Bucşani, judeţul Dâmboviţa, este acuzat că a accesat fără drept contul bancar al altuia şi a modificat datele personale, fiind creat un nou cont bancar. Individul a fost reţinut.

Tragedie în Bistriţa. Un bărbat prins de un mal de pământ a murit

Bărbatul în vârstă de aproximativ 53 de ani, prins luni dimineaţă de un mal de pământ până la nivelul toracelui, în Bistriţa, a murit, anunţă ISU Bistriţa Năsăud.

Termoenergetica anunţă lucrări la reţeaua de termoficare în patru sectoare ale Capitalei

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă că începând de luni se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare şi de reparaţii pe conductele reţelei primare, în zone din sectoarele 2, 4, 5 şi 6 ale Capitalei.

Poliţiştii fac zeci de percheziţii în dosare de evaziune fiscală şi spălarea banilor

Zeci de percheziţii au loc luni dimineaţă, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, contrabandă, falsificare de produse, înşelăciune, fals, spălarea banilor, obţinere ilegală de fonduri şi delapidare, anunţă IGPR.