Social

Proiect: Spor pentru condiţii periculoase, pentru angajaţi din centre de reabilitare neuropsihiatrică

Peste 1.100 de angajaţi din centrele de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică ar putea primi spor pentru condiţii deosebit de periculoase, potrivit unui proiect de Ordonanţă, documentul vizând doar personalul din centrele reorganizate sau înfiinţate după anul 2009.

Cazanciuc: Trebuie găsită o procedură prealabilă instanţei, în cazul Codului insolvenţei persoanei

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat luni că trebuie găsită o procedură prealabilă ajungerii în instanţă a dosarului persoanei fizice aflate în insolvenţă, iar procedura să fie demarată de anumite instituţii ale statului.

FMI, către Guvern: Suntem profund îngrijoraţi de legea falimentului personal. SCRISOAREA trimisă autorităţilor române. REACŢIA premierului Ponta

FMI îşi exprimă îngrijorarea, într-o scrisoare transmisă ministrului Finanţelor, Darius Vâlcov, în legătură cu legea falimentului personal, precizând că fără un studiu de impact adecvat şi fără consultarea părţilor interesate aceasta poate avea un impact negativ asupra pieţei financiare.

Ponta, despre Legea insolvenţei: PSD doreşte un sistem de protecţie a persoanelor în faţa crizelor

PSD doreşte ca Parlamentul să instituie, prin lege, un sistem de protecţie a persoanelor în faţa crizelor financiare şi a stabilit, în BPN, ca deputaţii să aibă o poziţie conformă acestei linii în ceea ce priveşte Legea insolvenţei personale, a declarat, luni, preşedintele PSD, Victor Ponta.

Mureş: Două femei, cercetate după ce copiii lor, lăsaţi singuri acasă, au murit într-un incendiu

Două surori din localitatea Bezid, judeţul Mureş, sunt cercetate pentru ucidere din culpă şi distrugere după ce copiii lor, în vârstă de doi, respectiv patru ani, lăsaţi singuri acasă, au murit într-un incendiu care a cuprins locuinţa acestora, surse judiciare spunând că femeile erau plecate la nişte vecini.

Dosarele lui Vişinescu şi Enoiu, prezentate preşedintelui Iohannis la depozitul de arhive al CNSAS – VIDEO

Dosarele personale ale torţionarilor Alexandru Vişinescu şi Gheorghe Enoiu au fost prezentate, luni, preşedintelui Klaus Iohannis, în cadrul vizitei pe care acesta a făcut-o la depozitul de arhive al CNSAS de la Popeşti Leordeni.

PAID vrea o creştere de 10% a primelor, în acest an, după o campanie de informare

Societatea care emite asigurările obligatorii pentru locuinţe, PAID, vrea să aloce în acest an 1% din veniturile din 2014 pentru o campanie de informare a populaţiei, care va aduce un plus de 10% la nivelul portofoliului de poliţe, de la 1,5 milioane în decembrie 2014, potrivit companiei.

Zegrean: Plenul Curţii Constituţionale va lua luni o decizie în privinţa judecătorului Toni Greblă

Plenul Curţii Constituţionale va lua luni o decizie în privinţa situaţiei judecătorului Toni Greblă, a anunţat preşedintele CC Augustin Zegrean.

Aproximativ 200 de mineri de la Crucea protestează întrucât au primit mai puţini bani pe decembrie. Ortacii cer discuţii cu conducerea. Directorul general al CNU: Nu înţeleg protestul

Aproximativ 200 de mineri de la Exploatarea de Uraniu Crucea din judeţul Suceava au refuzat, luni dimineaţă, să coboare în subteran, ei protestând la sediul administrativ al unităţii faţă de faptul că lichidarea pe luna decembrie a fost mai mică. Minerii din schimbul doi s-au alăturat protestului colegilor, cerând discuţii cu conducerea Companiei Naţionale a Uraniului.

Viorel Hrebenciuc şi Paltin Sturdza rămân în arest preventiv. Ioan Adam va sta în arest la domiciliu

Viorel Hrebenciuc şi Paltin Sturdza vor fi judecaţi în arest preventiv, în dosarul retrocedării ilegale de păduri, Ioan Adam va fi eliberat din arest şi va sta în arest la domiciliu, iar Tudor Chiuariu rămâne sub control judiciar, dar poate părăsi ţara în perioada 26-29 ianuarie, a decis luni ICCJ.

Iohannis: Aştept un memoriu de la conducerea CNSAS privind problemele cu care se confruntă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, după vizitarea depozitele de arhivă ale Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, că a convenit cu conducerea CNSAS să primească un memoriu cu problemele privind arhiva, urmând a se întâlni ulterior pentru rezolvarea acestora.

Udrea, despre Gabriel Sandu şi Nicolae Dumitru „Niro”: E grav că s-a ajuns să fii liber dacă spui orice despre oricine

Liderul PMP Elena Udrea a scris luni pe Facebook că "este grav că s-a ajuns să fii liber dacă spui orice despre oricine, sau despre cine trebuie, adică dacă faci acuzaţii la adresa cuiva, chiar nedovedite", referindu-se la decizia privind arestul la domiciliu pentru Gabriel Sandu şi Nicolae Dumitru.

Fost director din CNADNR, reclamat de ANI la DNA pentru conflict de interese şi fapte de corupţie

ANI cere DNA să îl cerceteze pe Răzvan Emil Teodorescu, fost director în CNADNR, pentru conflict de interese şi fapte de corupţie, întrucât a semnat documente privind lucrări de marcaje rutiere cu o firmă a fratelui acestuia şi ar fi folosit informaţiile deţinute pentru a sprijini societatea.

Cum va fi VREMEA până în luna aprilie. Prognoza meteo şi HARTA meteorologilor

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare sezonieră a temperaturilor şi a cantităţilor de precipitaţii pe teritoriul României, până în luna aprilie.

Constanţa: 21 de persoane, la spital după ce microbuzul în care erau a fost lovit de un autoturism

21 de persoane au ajuns la spital, luni dimineaţă, în urma unui accident produs în municipiul Constanţa, după ce un microbuz a fost lovit de un autoturism, apoi a intrat într-un stâlp, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Harghita: Percheziţii la Primăria Gheorgheni şi la firme, într-un dosar de corupţie. Primarul municipiului, dus de procurori la Târgu Mureş

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie fac, luni, cinci percheziţii în judeţul Harghita, la Primăria Gheorgheni, la sediile unor firme şi la locuinţele unor persoane suspectate de fapte de corupţie şi fals.

Ponta, după ce Orban a relatat că acesta s-a oprit şi i-a făcut poză după accident: Este un bufon

Liderul PSD, premierul Victor Ponta a declarat că liberalul Ludovic Orban este un "bufon" despre care el nu vrea să vorbească şi că este problema lui de câte ori se răstoarnă acesta cu maşina, după ce Orban, care a fost implicat într-un accodent rutier, a relatat că Ponta s-a oprit şi a făcut poză.

EXCLUSIV: Băsescu a trimis Guvernului o plângere administrativă pentru casă, avertizând cu instanţa. DOCUMENTUL transmis de fostul preşedinte

Fostul preşedinte Traian Băsescu a trimis Guvernului o plângere administrativă prealabilă în care avertizează că se va adresa instanţei judecătoreşti dacă nu i se acordă o locuinţă ca reşedinţă şi un cabinet de lucru, spunând că el a agreat cele două vile din Snagov propuse, dar nu a primit răspuns.

Ponta este sigur că are susţinerea Parlamentului pentru Guvern: Iohannis a vorbit instituţional

Liderul PSD, premierul Victor Ponta afirmă că cei trei ani de guvernare, dintre care doi sub formula USL, îl recomandă pentru a rămâne în fruntea Guvernului şi a arătat că este convins, "în proporţie de 9 pe o scară de la 1 la 10", că are susţinerea actualei majorităţi parlamentare.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Numerele extrase duminică, 25 ianuarie

Duminică, 25 ianuarie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce joi, 22 ianuarie, Loteria Română a acordat 9.800 de premii în valoare totală de 611.540,5 lei.

DOSARUL MICROSOFT: Gabriel Sandu şi Nicolae Dumitru „Niro” au părăsit centrul de detenţie al Poliţiei Capitalei

Fostul ministrul Gabriel Sandu şi omul de afaceri Nicolae Dumitru "Niro", urmăriţi penal în dosarul Microsoft, au părăsit, duminică seară, centrul de detenţie al Poliţiei Capitalei, urmare a faptului că nu a fost contestată decizia instanţei de înlocuire a arestului preventiv cu cel la domiciliu.

Circa 1.500 de persoane la un nou protest faţă de construirea unei fabrici de formaldehidă, la Sebeş

Aproximativ 1.500 de persoane protestează, duminică, la Sebeş, faţă de construirea în oraş a unei noi fabrici de formaldehidă, investiţie a companiei austriece Kronospan, la începutul acţiunii protestatarii dansând Hora Unirii, apoi pornind într-un marş pe străzi.

Deputatul PNL Mircea Roşca, scos din arest preventiv şi plasat în arest la domiciliu

Deputatul PNL Mircea Roşca, arestat preventiv în luna noiembrie pentru de trafic de influenţă după ce ar fi intervenit în favoarea unui văr al său şi a unui om de afaceri care l-a denunţat, a fost plasat în arest la domiciliu, în urma unei decizii a instanţei supreme

Sindicatul „Viitorul Mineritului” salută poziţia lui Iohannis privind dialogul pe tema Roşia Montană

Sindicatul "Viitorul Mineritului" din Roşia Montană salută poziţia preşedintelui Klaus Iohannis privind reluarea discuţiilor pe tema proiectului minier, exprimându-şi speranţa că minerilor li se vor reda "meseria şi bucuria de a trăi aşa cum trebuie în România lucrului bine făcut".

Românii cu credite în franci elveţieni protestează în Piaţa Constituţiei pentru conversie. Piperea: Băncile nu negociază individual cu clienţii, trebuie să formaţi grupuri mari! – FOTO

Circa 600 de persoane cu credite în franci elveţieni s-au adunat în Piaţa Constituţiei duminică la ora 12.00, solicitând autorităţilor să intervină de urgenţă în criza generată de aprecierea francului, astfel încât băncile să convertească în lei creditele în valută, la cursul istoric plus maxim 20%.

MAE condamnă executarea ostaticului nipon şi reafirmă angajamentul în combaterea terorismului

Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm executarea unui cetăţean japonez, anunţată de către gruparea teroristă ISIL, şi reafirmă angajamentul clar al României, alături de aliaţii şi partenerii săi, în combaterea terorismului internaţional, se arată într-un comunicat transmis duminică de MAE.

VREMEA, în general închisă şi cu precipitaţii. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi, în ţară şi în Capitală

Vremea se va menţine în general închisă, luni, şi mai ales pe parcursul zilei se vor semnala precipitaţii cu caracter local. La munte, în Moldova şi în Transilvania va ninge, în Dobrogea vor predomina ploile, iar în celelalte regiuni precipitaţiile vor fi mixte.

Ministerul Fondurilor Europene vrea simplificarea cadrului legislativ şi procedural pentru creşterea absorbţiei fondurilor UE

Ministerul Fondurilor Europene are în vedere adoptarea mai multor măsuri pentru creştere a absorbţiei fondurilor europene, între care documentaţii de atribuire standard pentru supervizare, pregătire de proiecte sau proiectare, dar şi un pachet legislativ simplificat pentru finanţarea 2014-2020.

DOSARUL MICROSOFT: Gabriel Sandu şi Nicolae Dumitru vor părăsi centrul de detenţie şi vor face arest la domiciliu

Fostul ministru Gabriel Sandu şi omul de afaceri Nicolae Dumitru "Niro", urmăriţi penal în dosarul Microsoft, vor părăsi, duminică, centrul de detenţie al Poliţiei Capitalei şi vor face arest la domiciliu, urmare a faptului că înlocuirea măsurii preventive a lor nu a fost contestată.

INTERVIU – Valeriu Zgonea: Organizarea alegerilor – depolitizată. Trebuie coduri de moralitate pentru partide – VIDEO

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, afirmă într-un interviu acordat MEDIAFAX că românii nu mai vor ca politicienii să se bată pe funcţia de ministru care coordonează alegerile, că modelul de finanţare a partidelor trebuie schimbat şi că sunt necesare coduri etice ale parlamentarilor şi partidelor.

INTERVIU – Zgonea: PSD susţine ca AEP să preia organizarea alegerilor în Diaspora. MAE va fi colaborator – VIDEO

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că PSD susţine, în Comisia de Cod Electoral, ca AEP să preia organizarea alegerilor în Diaspora, în timp ce MAE va colabora cu AEP, care va fi „integrator unic”.

Informare meteo: NINSORI în Moldova, Transilvania şi zonele de deal şi munte, până luni după-amiază

Meteorologii anunţă că în majoritatea regiunilor ţării sunt aşteptate precipitaţii, în intervalul duminică, ora 18.00 - luni, ora 16.00, pentru Moldova, Transilvania şi zonele de deal şi munte fiind anunţate ninsori, conform unei informări de duminică dimineaţă.

COD PORTOCALIU de inundaţii în Timiş şi Dolj

Râurile Moraviţa, Bârzava şi Jiiu se află sub cod portocaliu de inundaţii în judeţele Timiş, respectiv Dolj, potrivit actualizării unei avertizări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

Ionuţ Vulpescu, ministrul Culturii: Noul sediu al Operetei, un proiect încheiat într-o ţară care-şi lasă baltă interesele – FOTO

Ionuţ Vulpescu, ministrul Culturii, a declarat sâmbătă, la inaugurarea sălii Teatrului de Operetă şi Musical "Ion Dacian", că acest proiect, dus până la capăt "într-o ţară renumită, mai degrabă, pentru că, prea adesea, îşi lasă baltă interesele", înseamnă, de fapt, "un drum care abia acum începe".

BOR: Clerul şi credincioşii să decidă raţional în privinţa cardului de sănătate

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îndeamnă clerul şi credincioşii să cultive mai întâi sănătatea sufletească, prin rugăciune şi fapte bune, şi să decidă raţional, nu emoţional, totdeauna cu calm şi înţelepciune, în tot ceea ce priveşte cardul naţional de sănătate, anunţă Patriarhia Română.

Tricolor de 150 de metri, purtat pe străzile din Sfântu Gheorghe, de Ziua Unirii Principatelor – FOTO

Aproximativ 600 de persoane au participat, sâmbătă, la manifestările dedicate Zilei Unirii Principatelor de la Sfântu Gheorghe, oamenii purtând un tricolor de 150 de metri pe străzile oraşului şi prinzându-se într-o horă a unirii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Peste 4.000 de persoane, la manifestările de Ziua Unirii de la Focşani – FOTO

Peste 4.000 de persoane au participat, sâmbătă după-amiază, la Focşani, la manifestările prilejuite de Ziua Unirii Principatelor, la eveniment fiind prezenţi mai mulţi miniştri, între care Sorin Mihai Câmpeanu şi Liviu Pop, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Scriitorul Tudor Opriş a murit la vârsta de 88 de ani

Scriitorul Tudor Opriş, membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR), Filiala Bucureşti - Literatură pentru Copii şi Tineret, a murit la vârsta de 88 de ani, în noaptea de joi spre vineri, informează USR.

PNL, despre cazurile Thuma şi Gireadă: Statutul, aplicat invariabil pentru situaţiile sub incidenţa lui

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că Statutul PNL se va aplica ”invariabil pentru toţi, în aceeaşi măsură”, în cazul dosarelor de corupţie, făcând referire la excluderea prin radiere a lui Tudor Chiuariu şi la cazurile deputaţilor Thuma Hubert şi Verginel Gireadă.

Oprescu: Sala polivalentă pentru CE de gimnastică va fi gata în 2016

Sala polivalentă din incinta complexului "Lia Manoliu", care va găzduit Campionatele Europene de gimnastică din 2017, va fi finalizată în 2016, dă asigurări primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, potrivit căruia săptămâna viitoare s-ar putea încheia procedura de selecţie a constructorului.