Social

Rovana Plumb: Dezbaterea Codului silvic în Senat ar trebui amânată

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a susţinut, vineri, că dezbaterea parlamentară pe fond privind modificarea Codului silvic ar trebui amânată astfel încât să se dea posibilitatea specialiştilor să facă propuneri şi să depună amendamente la acest proiect de lege.

Modificări în circulaţia unor trenuri interne şi internaţionale până la jumătatea lunii decembrie

CFR Călători anunţă o serie de modificări în circulaţia unor trenuri interne, pe rutele Iaşi - Timişoara şi Drobeta Turnu Severin - Bucureşti, şi internaţionale, spre şi de la Budapesta, începând de luni şi până la jumătatea lunii decembrie.

Ministerul Sănătăţii publică săptămâna viitoare proiectul de introducere a clawback-ului diferenţiat

Ministerul Sănătăţii (MS) va publica săptămâna viitoare proiectul de introducere a calculului diferenţiat al taxei clawback pentru generice, iar până la 1 decembrie va fi stabilit şi un nou mod de calcul al preţurilor acestor medicamente, a anunţat Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice.

Boc: Ponta obligă administraţiile să mărească taxele pentru a acoperi „găurile” provocate de Guvern

Primarul Emil Boc consideră că prin eliminarea plafonului de 20% pentru taxele locale percepute persoanelor fizice Guvernul va obliga, practic, administraţiile locale să mărească impozitele "pentru a acoperi găurile în bugetul local determinate de neonorarea obligaţiilor financiare ale Executivului".

VREMEA în weekend: Prognoza meteo în ţară, la Bucureşti şi la munte

Sâmbătă, VREMEA se va menţine în general frumoasă şi va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă. Cerul va fi variabil spre senin, cu unele înnorări la sfârşitul intervalului în vestul şi nord-vestul ţării, unde vor fi condiţii ca izolat să plouă slab.

Astaldi către Ponta: Construcţia metroului Drumul Taberei – Universitate pe sub primărie este complicată, dar s-a săpat şi sub Colosseum

Construcţia tunelului de metrou pe tronsonul Drumul Taberei-Universitate este complicată deoarece se va săpa pe sub multe clădiri vechi, inclusiv pe sub Primăria Capitalei, dar săpături au fost făcute şi pe sub Colosseumul din Roma cu "abatere zero", i-au spus constructorii Astaldi premierului Ponta.

Bărbat cu un cuţit înfipt în gât, găsit în beciul unui bloc din Braşov

Un bărbat a fost transportat în stare gravă la Spitalul Judeţean din Braşov, după ce a fost găsit cu un cuţit înfipt în gât, în beciul blocului în care locuieşte.

Dragnea: Primarii vor beneficia de salarii mai mari şi sporuri pentru absorţia fondurilor europene

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat vineri la "Atelierele Viitorului" organizate de PSD că primarii vor beneficia de salarii mai mari şi de schimbarea sistemului de calculare a acestora în funcţie de numărul de locuitori ai localităţilor, fiind luat în calcul şi un spor pentru fonduri europene.

Ponta: Produsele BIO vor avea TVA de 9%. Stabilim la întâlnirea cu FMI din 2014

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că produsele bio vor beneficia de reducerea TVA la 9%, la fel ca la pâine, măsura urmând a intra în vigoare din 2014, după întâlnirea dintre Guvern şi delegaţia FMI de anul viitor.

Ponta: Modificările necesare pentru educaţie le vom adopta prin ordonanţă, să nu le blocheze Băsescu

Premierul Victor Ponta le-a spus, vineri, reprezentanţilor PSD reuniţi la Atelierul pe Educaţie că este de acord ca modificările legislative necesare sistemului de educaţie să fie adoptate pe calea ordonanţei, arătând că pe cale naturală prin Parlament ar fi "sabotate de Traian Băsescu".

Femeie accidentată pe trecerea de pietoni, de o maşină a Ambasadei Ucrainei

O femeie în vârstă de 41 de ani a fost rănită uşor, vineri, pe strada Sofia din sectorul 1 al Capitalei, după ce a fost lovită de o maşină a Ambasadei Ucrainei în zona trecerii de pietoni, potrivit unor surse din cadrul Brigăzii Rutiere.

Oprişan: Să impunem prin lege ca în România să nu mai fie urmăriţi oameni, ci faptele

Vicepreşedintele PSD Marian Oprişan susţine că trebuie impus "o dată pentru totdeauna" prin lege ca în România să nu mai fie urmăriţi oameni, ci faptele, el plângându-se totodată de faptul că pedepsele cu închisoarea prevăzute pentru demnitari sunt mult mai mari decât pentru cetăţenii simpli.

Trei persoane au fost rănite, în urma unei explozii produse într-un restaurant din Caracal. Unul dintre răniţi, transferat în Capitală. Bărbatul are arsuri pe mai mult de 95% din corp

Trei persoane au fost rănite, vineri, în urma unei explozii produse într-un restaurant din Caracal (Olt), unul dintre răniţi având arsuri pe 90 la sută din suprafaţa corpului.

Gheorghe Nichita îl critică pe ministrul Stroe pentru poziţia în subiectul descentralizării: Vrea să menţină controlul pe şefi

Vicepreşedintele PSD Gheorghe Nichita, primar al oraşului Iaşi, a criticat, vineri, la "Atelierele Viitorului" organizate de PSD, poziţia ministrului de Interne, Radu Stroe, pe subiectul descentralizării Poliţiei, afirmând că liberalul doreşte să menţină "controlul pe şefi".

Mesajul lui Traian Băsescu pentru cei care îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Mihail şi Gavriil

Preşedintele Traian Băsescu le transmite "sincere urări de bine" tuturor celor care îşi celebrează ziua numelui cu prilejul sărbătorii închinate Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei.

LOCURI DE MUNCĂ: Peste 12.000 de posturi vacante, dintre care 1.296 pentru absolvenţi de studii superioare. În ce domenii se fac angajări

Peste 12.000 de locuri de muncă sunt vacante în prezent la nivel naţional, un număr de 1.296 de posturi fiind disponibile pentru absolvenţii de studii superioare, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Preţul gigacaloriei pentru agenţii economici din Bucureşti ar putea creşte până la 329 lei – proiect

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 7 noiembrie)

Anastase: Când vrăjitorul Ponta ghiceşte în cărţi, românilor le apare o nouă taxă

Vicepreşedintele PDL Roberta Anastase îl ironizează pe premierul Victor Ponta spunând că acesta este "un vrăjitor" care , "de câte ori ghiceşte în cărţi, românilor le apare o nouă taxă", ea susţinând că dacă Ponta nu ar fi girat reţele de corupţie românii nu ar trebui să plătească taxe noi.

Braşov: Consilierul judeţean Adrian Maxim va fi cercetat în libertate

Consilierul judeţean Adrian Maxim va fi cercetat în libertate după ce judecătorii Tribunalului Braşov au respins, joi, propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru 29 de zile, el declarând în faţa judecătorilor că suferă de fobie faţă de ace.

Trei oameni de afaceri reţinuţi pentru înşelăciune şi evaziune fiscală, cercetaţi în libertate

Cei trei oameni de afaceri braşoveni, Mihai Maţepiuc şi fraţii Daniel şi Gheorghe Butum, cercetaţi pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală de peste 4 milioane lei, vor fi cercetaţi în libertate.

Preţul gigacaloriei pentru agenţii economici din Bucureşti ar putea CREŞTE până la 329 lei. Ce prevede PROIECTUL Primăriei Capitalei

Preţul gigacaloriei pentru agenţii economici din Bucureşti ar putea creşte până la 329,30 lei, fără TVA, pentru cei alimentaţi din centrale RADET, şi respectiv până la 296,49 lei, fără TVA, pentru cei alimentaţi din puncte termice proprii, potrivit unui proiect al Primăriei Capitalei.

Preşedintele CJ Harghita: Solicit Guvernului să fie aprobată, prin HG, folosirea simbolurilor locale

Preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a solicitat, joi, Executivului, "care nu are curajul să aprobe sau să interzică" folosirea steagului secuiesc, să reglementeze prin Hotărâre de Guvern acest drept, afirmând că interzicerea simbolurilor secuilor aduce României "o lumină foarte proastă".

Oficial al companiei care construieşte scutul antirachetă: Sistemul de la Deveselu va fi testat de mai multe ori înainte de instalare

Sistemul Aegis Ashore, care va funcţiona la Deveselu, va fi testat de mai multe ori înainte de instalare, primul test fiind programat pentru anul viitor, în Hawaii, a precizat, joi, pentru MEDIAFAX, Emily M. Kleiman, de la biroul de presă al Lockheed Martin.

Teodorovici: Peste 1.500 de şantiere deschise la şcoli, oprite din lipsa finanţării

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, joi, la Sibiu, că lucrările la peste 1.500 de şcoli au fost oprite din lipsa finanţării, 230 de milioane de euro din realocarea financiară discutată cu reprezentanţii Comisiei Europene urmând să fie repartizaţi pentru aceste proiecte.

Băsescu, întâlnire cu preşedintele Consiliului german pentru relaţii economice cu Europa de Est. Preşedintele a vorbit despre încrederea învestitorilor în justiţie

Preşedintele Traian Băsescu a primit, joi, la Cotroceni, o delegaţie condusă de preşedintele Consiliului german pentru relaţii economice cu Europa de Est, Eckhard Cordes, ocazie cu care şeful statului a vorbit despre "încrederea tot mai mare a mediului de afaceri în justiţia din România".

Buşoi: Cei 5 ani de tratament gratuit al hepatitei B expiră, trebuie găsite resurse

Cei cinci ani de tratament gratuit al hepatitei B expiră în acest an şi trebuie găsite surse de finanţare pentru continuarea acestor tratamente, fără a pune în pericol terapiile deja iniţiate, a declarat, miercuri, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Buşoi.

Băsescu, premiat la „Gala Mediatorilor 2013”: Trebuie să recunosc că mie nu mi-a reuşit grozav medierea

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la "Gala Mediatorilor 2013", că le doreşte participanţilor la eveniment să le reuşească medierile mai bine decât i s-a întâmplat lui, menţionând că trebuie să recunoască faptul că lui nu i-au "reuşit grozav".

Mazăre speră ca Ponta să-şi ţină cuvântul privind trecerea unor acţiuni APM la autorităţile locale

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, speră ca Victor Ponta să îşi ţină promisiunea privind trecerea a 20 la sută din acţiunile Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa la autorităţile locale, deşi ministrul Transporturilor se opune, precizând că nu poate să se ia de gât cu ei sau să se împuşte.

Argeş: Un TIR încărcat cu porci s-a răsturnat pe A1. 30 de animale au căzut pe marginea drumului – FOTO

Un TIR încărcat cu 170 de porci s-a răsturnat, joi, pe Autostrada Bucureşti - Piteşti, la intrarea în Piteşti, după ce şoferul a pierdut controlul volanului, iar autovehiculul a intrat în balans, 30 de animale căzând pe marginea drumului.

Mazăre promite să ilumineze plajele din Mamaia ca în Brazilia

Lucrările de reabilitare a promenadei din Mamaia au început, urmând să fie reamenajate, între altele, piaţetele de la Perla şi Cazino, astfel încât carele alegorice să aibă mai mult loc pentru defilare, iar plajele vor fi iluminate ca în Brazilia, investiţia fiind de 10 milioane euro, spune Mazăre.

Peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc ziua numelui de Sfinţii Mihail şi Gavriil

Peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc ziua numelui, vineri, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Antonescu: Pe subiectul Roşia Montană PNL e pe aceeaşi poziţie. Am discutat cu Ponta, dar nu pe fond

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că subiectul Roşia Montană a fost abordat în discuţia purtată cu premierul Victor Ponta, dar nu pe fond, menţionând că PNL rămâne pe aceeaşi poziţie în acest caz, iar luni activitatea comisiei parlamentare va trebui să înceteze după votul final.

O nouă pârtie de schi, pentru începători, va fi funcţională la Gura Humorului, în această iarnă

O nouă pârtie de schi, pentru începători, va fi funcţională în această iarnă în staţiunea Gura Humorului, a declarat, joi, primarul Marius Ursaciuc, care a menţionat că investiţia a fost asigurată de la bugetul local din încasările obţinute de la cealaltă pârtie, funcţională din 2010.

Varga: Proprietarii de păduri, plătiţi să le menţină din vânzarea certificatelor de emisii CO2

Ministrul delegat pentru Ape şi Păduri, Lucia Varga, afirmă că în noul Cod Silvic s-au prevăzut şi "stimulente", astfel încât proprietarii de păduri, inclusiv cei privaţi, ar putea primi bani ca să le menţină, din vânzarea certificatelor de emisii de carbon.

Decizia CL Pungeşti de interzicere a explorării gazelor de şist, atacată în instanţă de Prefectură

Hotărârea luată în urmă cu trei săptămâni de către Consiliul Local Pungeşti (Vaslui), de interzicere a explorării şi exploatării gazelor de şist în comună, a fost atacată în instanţă de Prefectura Vaslui pe motiv că ar fi ilegală şi anticonstituţională.

Cei doi paparazzi care au lovit doi cameramani lângă localul nunţii lui Tăriceanu rămân în arest

Cei doi paparazzi acuzaţi că au lovit doi cameramani, sâmbătă noapte, lângă Palatul Ghika din Bucureşti, unde a avut loc petrecerea de nuntă a fostului premier Călin Popescu Tăriceanu, rămân în arest, a decis definitiv, joi, Tribunalul Bucureşti.

Adjunctul şefului Poliţiei Judeţene Bihor, Ioan Brîndaş, reţinut pentru corupţie, arestat

Adjunctul şefului Poliţiei Judeţene Bihor, Ioan Brîndaş, reţinut pentru luare de mită, fiind acuzat că a protejat activitatea infracţională a unor firme pe care le şi finanţa în parte, percepând, însă, dobândă, a fost arestat preventiv, joi, de Curtea de Apel Oradea.

Iohannis, despre protestele faţă de Roşia Montană: Dacă le-am suprima, ar afecta grav guvernarea

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că nu vede "nicio problemă" în organizarea de proteste faţă de proiectul Roşia Montană, afirmând că acestea ar afecta guvernarea doar dacă ar fi "suprimate".

Mazăre: Miniştrii PSD nu ar fi dat din mână instituţiile, în teritoriu, dacă nu le impunea Dragnea

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, susţine că miniştrii PNL doresc să descentralizeze cât mai puţine direcţii către autorităţile locale şi că nici miniştrii PSD "nu ar fi vrut să dea din mână" instituţii în teritoriu dacă nu le-ar fi impus Liviu Dragnea.

Lucia Varga: Romsilva e ca un organism bolnav. Personalul silvic trebuie să aibă uniforme, salarii decente şi chiar portarmă

Ministrul delegat pentru Ape şi Păduri, Lucia Varga, afirmă că "Romsilva e ca un organism bolnav" şi că îi va da "pârghii" să se revigoreze, între care un pachet legislativ privind statutul personalului silvic - care să beneficieze "de uniforme, salarii decente, chiar portarmă"- şi incompatibilităţi.