Social

Un pedofil care racola copii de pe internet, prins în flagrant

Un tânăr din Petroşani a fost arestat după ce a fost prins plătind cu 40 de lei un minor cu care avusese relaţii sexuale, anchetatorii suspectându-l că îşi racola victimele de pe internet, informează Poliţia Română.

Opt olimpici români, medaliaţi la balcaniadele de informatică pentru juniori şi seniori

Lotul naţional de informatică al României a obţinut opt medalii la balcaniadele de informatică pentru juniori şi pentru seniori, din care una de aur, două de argint şi cinci de bronz, concursul fiind organizat în perioada 26-29 noiembrie 2009, la Shumen, în Bulgaria.

Grav accident pe şoseaua Petricani din Capitală: Şapte oameni au fost răniţi

Şapte persoane au fost rănite, între care două grav, într-un accident rutier petrecut, luni după-amiază, pe Şoseaua Petricani din Capitală, după ce două maşini s-au izbit violent.

Sirian, prieten cu Hayssam şi implicat într-o fraudă de 65 de milioane de dolari, judecat de ICCJ

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) îl judecă pe liderul unei grupări de arabi, implicat în tranferarea ilegală din România a 65 de milioane de dolari şi care a fost eliberat din arest în perioada în care autorităţile de la Bucureşti negociau eliberarea jurnaliştilor români din Irak.

Petrom a ieftinit luni benzina şi motorina

Petrom a scăzut luni preţul de referinţă la benzină şi motorină cu trei bani pe litru, ca urmare a evoluţiei cotaţiilor internaţionale la produse petroliere, a anunţat compania.

Directorul unei companii, găsit împuşcat în locuinţa sa din Capitală – VIDEO

Directorul unei companii de salubrizare din Bucureşti a fost găsit împuşcat în ceafă, luni dimineaţă, la locuinţa sa din Giuleşti, din primele informaţii rezultând că este vorba despre o tentativă de sinucidere prin împuşcare cu un pistol cu bile din cauciuc, potrivit Poliţiei Capitalei.

Jaf armat la o sucursală bancară din Reşiţa – VIDEO

Doi bărbaţi îmbrăcaţi în costume de motociclişti şi care aveau feţele acoperite au jefuit, luni dimineaţă, o sucursală a unei bănci din Reşiţa, după ce i-au ameninţat pe angajaţi cu două pistoale, atacatorii reuşind să fugă cu o sumă de bani a cărei cuantum nu este cunoscut, potrivit Poliţiei.

Cinci persoane, arestate la Galaţi după ce au prejudiciat 67 de firme cu peste 2,5 milioane de lei

Cinci persoane au fost arestate, la Galaţi, pentru înşelăciune, după ce au folosit file cec fără acoperire pentru a închiria hale comerciale în diverse oraşe ale ţării, prejudiciind 67 de societăţi comerciale cu peste două milioane şi jumătate de lei.

Nica: Decizia CAB privindu-l pe Blaga ar putea fi pusă în aplicare de un executor judecătoresc

Fostul ministru al Administraţiei şi Internelor, social-democratul Dan Nica, a declarat, luni, la Galaţi, că decizia Curţii de Apel Bucureşti (CAB) de suspendare a decretului prin care Vasile Blaga a fost numit interimar la conducerea MAI ar putea fi pusă în aplicare de un executor judecătoresc.

Deschiderea pasajului Pipera-Tunari, amânată o săptămână

Reprezentanţii Primăriei Voluntari au declarat că circulaţia pe pasajul Pipera-Tunari va fi reluată în aproximativ o săptămână, pasajul nefiind inaugurat luni, aşa cum fusese anunţat, pentru că recepţia lucrărilor nu a fost finalizată.

Un nou bilanţ al gripei porcine: 3.194 de cazuri confirmate

Ministerul Sănătăţii informează, luni, că în ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 82 de cazuri de gripă cu virus A/H1N1 pandemic, iar numărul total înregistrat în România a ajuns la 3.194.

Ordinul Asistenţilor Bucureşti: Asistenta de la Maternitatea Bucur să nu profeseze şase luni – VIDEO

Ordinul Asistenţilor - filiala Bucureşti propune ca asistenta care l-a uitat în incubator pe bebeluşul născut la Maternitatea Bucur să nu mai aibă drept de a profesa timp de şase luni, propunerea urmând să fie înaintată Comisiei Naţionale a Ordinului.

Transportul dozelor de vaccin împotriva gripei porcine s-a încheiat

Transportul dozelor de vaccin împotriva gripei cu virusul A/H1N1, efectuat de la Institutul Cantacuzino din Capitală spre direcţiile de sănătate publică din reşedinţele de judeţ s-a încheiat duminică, anunţă Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.

Pelerinaj de Sfântul Andrei – VIDEO

Câteva mii de pelerini din întreaga ţară au mers, luni, la mănăstirea care poartă hramul Sfântului Andrei, ridicată în vecinătatea peşterii din comuna constănţeană Ion Corvin.

Hossu: Este o aberaţie propunerea de a nu se majora salariile cu şase luni înainte de alegeri

Preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că propunerea de a nu se majora salariile cu şase luni înainte de alegeri este o aberaţie, o măsură populistă, deoarece majorările se fac calendaristic şi nu pot fi condiţionate de alegeri.

Fiscul a blocat conturile bancare ale «regelui asfaltului», Dorinel Umbrărescu

Conturile controversatului “rege al asfaltului“, Dorinel Umbrărescu, patronul firmei UMB Spedition, au fost blocate de către Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală pentru neplata TVA în valoare de aproximativ 100 milioane de lei, informează "Gardianul".

Cutremure în Marea Neagră şi Bulgaria – VIDEO

Intitutul Naţional pentru Fizică a Pământului (INFP) informează că, luni dimineaţa, au avut loc două cutremure în Marea Neagră, unul atingând o magnitudine de 4,4 grade, iar un alt treilea seism s-a produs în Bulgaria.

Doina Cornea şi fiul ei erau la plimbare în timpul spargerii la locuinţa acesteia

Doina Cornea şi fiul ei erau la plimbare, duminică după-amiază, în timpul spargerii care a avut loc la locuinţa din Cluj-Napoca a fostei disidente anticomuniste, jaf în urma căruia au fost furaţi între 4.000 şi 4.500 de lei.

Casa Doinei Cornea din Cluj a fost spartă

Casa Doinei Cornea din Cluj-Napoca a fost spartă, duminică seară, după ce a fost forţată uşa de la intrare, din casă fiind furaţi între 4.000 şi 4.500 de lei, în momentul jafului fosta disidentă anticomunistă nefiind acasă.

Elevii îşi reiau cursurile miercuri

Elevii se află într-o mini-vacanţă până miercuri, ei având liber luni şi marţi, cu ocazia Zilei naţionale a României "1 Decembrie".

Rezultatele anchetei şi sancţiunile în cazul bebeluşului ars în incubator, anunţate luni

Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR) - filiala municipiului Bucureşti va anunţa, luni, rezultatul anchetei şi sancţiunile ce vor fi date celor vinovaţi în cazul bebeluşului ars în incubator la Maternitatea Bucur din Capitală.

Elicopterul care a aterizat preventiv la Vânătorii Mici a fost dus la baza aeriană – VIDEO

Elicopterul IAR Puma care în cursul dimineţii a efectuat o aterizare preventivă în localitatea Vânătorii Mici după ce piloţii au sesizat o serie de probleme la bord a fost readus la baza aeriană pe calea aerului, problemele apărute fiind remediate la faţa locului.

Poliţistul bucureştean care a tăinuit o crimă şi l-a ajutat pe autor, arestat

Tribunalul Bucureşti a decis arestarea poliţiştului de la Secţia 13 Poliţie din Bucureşti, care a tăinuit o crimă şi l-a ajutat pe autor, dându-i inclusiv date despre mersul anchetei.

Peste 3000 de cazuri confirmate de gripă porcină în România

Ministerul Sănătăţii informează că până duminică, la ora 12.00, au fost confirmate alte 137 de cazuri de gripă cu virus A/H1N1 pandemic, iar numărul total înregistrat în România a ajuns la 3.112, oficialii recomandând ca persoanele bolnave să-şi amâne călătoriile.

Doi morţi şi şase răniţi, într-un accident, pe DN2

Două persoane au murit şi alte şase au fost rănite, dintre care două grav, într-un accident petrecut, duminică, la Urziceni, pe DN2, în urma unui carambol în care au fost implicate trei autoturisme, după ce una din maşini a intrat pe contrasens.

Băsescu a oferit distincţii victimelor exploziilor de la mina Petrila, dar şi supravieţuitorilor

Preşedintele Traian Băsescu a oferit, duminică, la sediul Companiei Naţionale a Huilei din Petroşani, distincţii post mortem minerilor şi salvatorilor care şi-au pierdut viaţa în urma exploziilor de la mina Petrila din 15 noiembrie 2008, dar şi supravieţuitorilor deflagraţiilor.

Peste 600.000 de români îşi serbează onomastica de Sfântul Andrei

Peste 600.000 de români îşi serbează, luni, onomastica cu prilejul zilei Sfântului Andrei, patronul spiritual al României, informează Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI).

Peste 40.000 de pelerini la mormântul părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop

Peste 40.000 de credincioşi au venit, sâmbătă, la Mănăstirea Prislop, din judeţul Hunedoara, pentru a-i aduce un omagiu părintelui Arsenie Boca, înmormântat aici în urmă cu 20 de ani.

Poliţist de la Secţia 13, reţinut pentru că ar fi ajutat o persoană cercetată pentru omor

Un poliţist de la Secţia 13 din Capitală a fost reţinut, sâmbătă, pentru că ar fi ajutat o persoană cercetată pentru omor, Tribunalul Bucureşti urmând să decidă dacă acesta va fi arestat preventiv pentru nedenunţarea şi favorizarea infractorului, precum şi pentru mărturie mincinoasă.

Pasajul Lujerului va fi închis pe timpul nopţii în cele opt luni de lucrări

Pasajul Lujerului va fi închis noaptea, între orele 24.00 şi 5.00, în cele aproximativ opt luni de lucrări, iar circulaţia va fi restricţionată în timpul zilei, între Bulevardul Timişoara şi Crângaşi, iniţial pe prima bandă a unui sens şi ulterior pe prima bandă a ambelor sensuri.

Pasajul Obor II a fost redeschis – GALERIE FOTO

Pasajul Obor II, care subtraversează Calea Moşilor şi are ieşiri spre şoselele Ştefan cel Mare şi Mihai Bravu, a fost redeschis sâmbătă, după aproximativ două luni de lucrări.

Doi elevi din Vaslui, diagnosticaţi cu gripă porcină

Două noi cazuri de gripă cu virusul A/H1N1 au fost confirmate, sâmbătă, în judeţul Vaslui, de către Institutul Cantacuzino din Capitală, fiind vorba despre doi elevi în vârstă de 13, respectiv 16 ani.

Poliţia a întocmit 408 dosare penale pentru vot multiplu la alegerile europarlamentare

Poliţia Română a anunţat, sâmbătă, că a întocmit 408 dosare penale în urma cercetărilor făcute în cazul celor 453 de posibile situaţii de vot multiplu la alegerile europarlamentare sesizate de AEP în urmă cu aproape două săptămâni.

Un bărbat ce susţinea că e urmărit a dat jos un şofer şi a fugit cu maşina acestuia

Un bărbat a fost dus, sâmbătă, la secţia de neuropsihiatrie a Spitalului Judeţean Constanţa, după ce, acuzând că este urmărit de medici care ar vrea să îl drogheze, a urcat într-un autoturism al cărui şofer oprise la o trecere de pietoni, apoi a fugit cu maşina, lovind două autovehicule.

Al treilea deces cauzat de gripa porcină în România

România a înregistrat al treilea deces prin gripă A/H1N1, la o persoană adultă, iar în ultimele 24 de ore au fost confirmate 145 de cazuri noi de gripă pandemică, numărul total ajungând la 2.975, a anunţat, sâmbătă, Ministerul Sănătăţii.

Termenul de predare a carnetelor de muncă, amânat până în septembrie 2010

Termenul limită de predare a carnetelor de muncă de către persoane fizice şi firme pentru preluarea datelor privind perioadele de stagiu realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, în scopul realizării unei arhive electronice, a fost prelungit până la 30 septembrie 2010.

Băsescu: Preşedinţia va face recurs la decizia CAB în cazul Blaga

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la sediul său de campanie, că Administraţia Prezidenţială va face recurs la decizia CAB de suspendare a decretului de numire în funcţia de ministru de Interne a lui Vasile Blaga, după ce va fi făcută publică motivaţia Curţii.

ANOFM: Peste 9.000 de posturi disponibile, la nivel naţional

Peste 9.000 de locuri de muncă vacante sunt înregistrate, la nivel naţional, în perioada 27 noiembrie - 3 decembrie, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Iaşi, Caraş-Severin, Cluj, Timiş, Satu Mare, Hunedoara, Buzău şi Teleorman, informează, vineri, ANOFM.

Pasajul suprateran Pipera-Tunari va fi deschis luni

Pasajul suprateran Pipera-Tunari va fi deschis luni, după mai bine de doi ani de la începerea lucrărilor, costurile totale pentru acest proiect fiind de peste 11 milioane de euro.

Traseele autobuzelor din zona Arcului de Triumf, deviate de Ziua Naţională

Mijloacele de transport în comun din zona Arcului de Triumf din Capitală vor circula, duminică şi marţi, pe trasee modificate, în urma restricţiilor de circulaţie stabilite pentru manifestările de Ziua Naţională a României.