Social

Siegfried Mureşan: manifestul prin care se cere aderarea României la Schengen adoptat în unanimitate

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan anunţă că manifestul prin care se cere aderarea României la Schengen a fost adoptat în unanimitate la Congresul PPE de la Bucureşti. Surpriză, delegaţia austriacă nu a mai votat împotriva manifestului electoral al Partidului Popular European, a spus liberalul.

Primul hackathon în domeniul biologiei sintetice din România

Universitatea de Ştiinţele Vieţii ”Regele Mihai I”, BioCoderDojo Timişoara, Asociaţia One Source şi Asociaţia OncoGen, cu sprijinul Societăţilor Antreprenoriale Studenţeşti din centrul universitar Timişoara, organizează între 8-10 martie, primul hackathon în domeniul biologiei sintetice din România.

Pericol de inundaţii în vestul ţării

Hidrologii avertizează că este pericol de inundaţii în vestul ţării. Ei au emis cod galben de inundaţii valabil până joi, la prânz, în trei judeţe.

Arctica ar putea rămâne fără gheaţă mai repede decât era estimat

Un recent studiu ştiinţific de la Universtiatea din Colorado Boulder sugerează că Arctica ar putea ajunge fără gheaţă mult mai curând decât s-a anticipat anterior, prima „zi fără gheaţă” putând să apară în următorul deceniu, conform CBS News. O „zi fără gheaţă” este definită prin prezenţa a mai puţin de 1 milion de kilometri pătraţi […]

Biden îndeamnă alegătorii lui Haley să-l susţină după ce ea a renunţat la cursa pentru Casa Albă

Biden a declarat că Nikki Haley, fost guvernator al Carolinei de Sud, este dispusă să spună adevărul despre Trump, inclusiv „haosul care îl urmează întotdeauna” şi „incapacitatea sa de a vedea binele şi răul”, notează Reuters. „Donald Trump a spus că nu-i vrea pe susţinătorii lui Nikki Haley. Vreau să fiu clar: există loc pentru […]

Navă lovită de rachetă în Marea Roşie. Echipajul a abandonat vaporul

O navă a fost lovită de o rachetă în timp ce se afla în Marea Roşie. Echipajul a abandonat vaporul şi este posibil să existe victime. Probabil, atacul a fost lansat de rebelii houthi din Yemen.

121 de maşini au fost ridicate în urma unor percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală

121 de maşini, sume de bani şi alte bunuri au fost ridicate în urma unor percheziţii făcute de poliţiştii din Timiş într-un dosar de evaziune fiscală. Operaţiunea a avut loc miercuri. Şapte persoane au fost duse la audieri.

Marcel Ciolacu are, joi, o întrevedere cu omologul austriac, Karl Nehammer

Premierul Marcel Ciolacu are programată, joi, o întrevedere cu cancelarul austriac, Karl Nehammer, care s-a opus aderării României la Spaţiul Schengen, prezent în România pentru a participa la congresul PPE. Premierul român are în agendă întrevederi şi cu omologii din Grecia şi Polonia.

Atac cu drone la Odesa, lângă locul în care se aflau preşedintele Ucrainei şi premierul Greciei

Un atac cu drone lansat de ruşi a vizat miercuri Odesa. Dronele au căzut în apropierea convoiului în care se aflau preşedintele Ucrainei şi premierul Greciei.

Atac cu rachete al Rusiei în Ucraina, un mort şi şapte răniţi

Un atac cu rachete ruseşti asupra unui sat din regiunea ucraineană Harkov a ucis un bărbat de 70 de ani şi a rănit alte şapte persoane, între care patru adolescenţi, au declarat miercuri oficialii locali.

Raport ONU: Peste 8.500 de persoane au murit anul trecut pe rutele de migraţie din întreaga lume

Peste 8.500 de persoane au murit anul trecut pe rutele de migraţie din întreaga lume, ceea ce face ca anul 2023 să însemne un record al mortalităţii pentru migranţi, a anunţat miercuri Agenţia ONU pentru migraţie.

Prejudiciu de aproximativ 1.000.000 de lei realizat prin patru şcoli de şoferi

Poliţiştii brăileni au făcut miercuri 12 percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală. Acţiunea a vizat persoane şi firme din Brăila, Galaţi şi Tulcea. Anchetatorii estimează că prejudiciul este de aproximativ 1.000.000 de lei.

Peste 80% dintre spitalele publice nu oferă servicii de avort sau nu pot fi contactate

Peste 80% dintre spitalele publice nu oferă servicii de avort sau nu pot fi contactate, susţine Asociaţia Moaşelor Independente. Printre alte bariere cu care se confruntă femeile care vor avort se numără cea legată de costuri: până la 4.800 de lei un avort chirurgical.

Simulare bac 2024. Şase elevi eliminaţi la proba la alegere a profilului şi specializării

Un număr de 122.372 de elevi s-au prezentat miercuri la simularea examenului de Bacalaureat, la proba la alegere a profilului şi specializării, din totalul de peste 146.000 înscrişi. Şase au fost eliminaţi pentru tentative de fraudă.

Preşedintele AMEPIP, agenţia care va controla toate companiile statului: Agenţia este funcţională

Mihai Precup, preşedintele Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), a spus că agenţia este operaţională, în cadrul unei conferinţe de presă organizate de AMEPIP, relatează Ziarul Financiar.

UE ar putea organiza un coridor maritim pentru a transporta ajutoare pentru refugiaţii din Gaza

Uniunea Europeană ar putea organiza un coridor maritim în Marea Mediterană. Prin culoarul navigabil, UE intenţionează să transporte ajutoare pentru refugiaţii din Gaza. Un rol important ar trebui să aibă Cipru, care se află în apropiere.

Fermierii polonezi au ars cauciucuri în faţa biroului premierului, într-o nouă rundă de proteste

Mii de fermieri polonezi au protestat miercuri în faţa biroului premierului Donald Tusk, arzând cauciucuri şi aruncând petarde. Fermierii au cerut oprirea importurilor ieftine, precum şi reanalizarea unor reglementări de mediu ale UE despre care spun că le afectează traiul de zi cu zi.

Kelemen Hunor:Tangoul politic din jurul aderării la Schengen nu poate fi nici asumat, nici continuat

„Pot fi inventate tot felul de scuze şi pretexte pentru a amâna aderarea totală la spaţiul Schengen, dar acest lucru va cauza daune enorme pe termen scurt”, spune liderul UDMR, kelemen Hunor, la congresul PPE: „Tangoul politic din jurul aderării la Schengen nu poate fi nici asumat, nici continuat”.

ELCEN salută acordul de principiu al CGMB pentru fuziunea dintre Elcen şi Termoenergetica

ELCEN salută, miercuri, aprobarea de către Consiliul General al Muminicipiului Bucureşti a acordului de principiu pentru fuziunea dintre Elcen şi Termoenergetica.

Partidul lui Nehammer va respinge includerea totală a României în Schengen chiar de la Bucureşti

ÖVP, membru al Partidului Popular European, ar urma să respingă, în cadrul congresului PPE de la Bucureşti, includerea deplină a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen. În numele Austriei va vorbi la Bucureşti cancelarul Karl Nehammer.

Klaus Iohannis îl primeşte, joi, pe cancelarul austriac, Karl Nehammer, care s-a opus aderării României la Spaţiul Schengen

Klaus Iohannis îl primeşte pe cancelarul federal al Republicii Austria, Karl Nehammer, joi, la ora 10.30, la Palatul Cotroceni. Începând cu ora 12.00, şeful statului va participa la Congresul PPE, care este organizat la Rompexpo, unde va avea un discurs. Tot joi, Iohannis îi mai primeşte la Cotroceni pe premierul polonez, Donald Tusk, premierul finlandez, […]

Un italian, student la Arad, a murit în timp ce făcea sport pe un teren din oraş

Un italian de 26 de ani, student la Arad, a murit, marţi seara, în timp ce făcea sport pe un teren din oraş.

13 migranţi sirieni ascunşi printre baxuri cu apă, în vama Giurgiu

13 cetăţeni sirieni care voiau să treacă ilegal graniţa în România au fost găsiţi miercuri într-un automarfar, ascunşi printre baxuri cu apă, în PTF Giurgiu.

Papa este încă răcit şi limitează din nou vorbitul în public

Papa Francisc a spus mulţimii care a venit să-l asculte că motivul este „pentru că încă sunt răcit şi nu pot citi bine”. Cu toate acestea, el a vorbit pentru scurt timp la sfârşitul evenimentului, salutând o parte dintre credincioşi şi pledând pentru pace în Ucraina, Orientul Mijlociu şi alte zone de război. Starea de […]

Trupele NATO se apropie de Rusia, au trecut fluviul Vistula din Polonia, în cadrul exerciţiului Steadfast Defender 24

În cadrul scenariului după articolul 5 al Tratatului Alianţei, ţările aliate îşi vor trimite militarii să apere Polonia şi statele baltice care sunt atacate de la est. Conform planurilor de apărare aprobate de NATO anul trecut, la Summit-ul de la Vilnius, Alianţa pune în alertă 300.000 de militari şi sute de nave şi aeronave. La […]

Trei sferturi dintre joburile cu salariul afişat, în turism, retail, servicii, transport, construcţii

Companiile care activează în domenii care se confruntă cu un deficit mare de talente sau care au multe job-uri disponibile afişează, de cele mai multe ori, salariul în anunţul de angajare, pentru a putea recruta mai rapid.

Avocat: Tragedia de la Crevedia se rezumă la un singur cuvânt: bani

Raportul INEC în cazul Crevedia arată că incendiul şi explozia au fost provocate din pricina utilizării unor pompe de transvazare neomologate şi care nu permitea etanşeizarea corectă la supapa cisternelor. „Acelaşi lucru l-a reţinut şi raportul INSEMEX, care în 400 de file arată în detaliu ce s-a întâmplat la Crevedia şi cum au murit atâtea […]

România are deficit cronic de medici neonatologi şi este pe locul 2 la mortalitate infantilă în UE

Cu o rată a mortalităţii infantile care ne situează pe podiumul negativ al Uniunii Europene, disputând primul loc cu Bulgaria, România are un deficit cronic de medici neonatologi, specializare care înregistrează cel mai mare procent de posturi vacante raportat la posturile ocupate, respectiv 40%.

Informare meteo: ninsori în Transilvania şi Subcarpaţii din zona Moldovei; ploi în aproape toată ţara

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis miercuri o informare meteo de precipitaţii în aproape toată ţara, iar la munte în Transilvania şi Subcarpaţii Moldovei sunt anunţate şi ninsori.

Grefier de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, acuzat că a furat sute de dosare

Un grefier din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş, acuzat că a furat sute de dosare, a fost trimis în judecată.

Noi tentative de fraudă cu SMS-uri trimise în numele Poştei Române

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unor noi tentative de fraudă cu SMS-uri trimise în numele Poştei Române.

Banca Mondială, Fundaţia Gates şi ONU alocă 600 de milioane de dolari pentru eradicarea cancerului de col uterin

Donatori din domeniul sănătăţii la nivel mondial au promis marţi aproape 600 de milioane de dolari pentru eliminarea cancerului de col uterin, în cadrul primului forum global dedicat combaterii acestei boli.

Kievul anunţă şapte morţi în urma unui atac cu dronă care a scufundat o navă rusă

Serviciile secrete ucrainene afirmă că şapte persoane au fost ucise şi alte şase rănite după ce o navă de patrulare rusă a fost lovită şi scufundată într-un atac maritim cu drone, scrie BBC.

Războiul din Ucraina, ziua 741. 18 drone ale ruşilor au fost distruse în regiunea Odesa / Armata ucraineană afirmă că a blocat ofensiva rusă în zona Avdiivka / Navă rusească, lovită de drone în Marea Neagră/Cum a fost interceptată discuţia oficialilor militari germani de către Rusia/Berlinul trebuie să îşi întărească securitatea informatică

UPDATE Preşedintele ceh ar fi cerut continuarea discuţiilor privind trimiterea de trupe occidentale în Ucraina Preşedintele ceh Petr Pavel a declarat că este în favoarea căutării de noi modalităţi de a sprijini Ucraina, inclusiv prin posibila trimitere de trupe pentru „angajament necombatant”, a relatat presa cehă la 5 martie. UPDATE Corveta Serghei Kotov, distrusă de Ucraina, i-a […]

Ciolacu: Firmele cu acţionariat exclusiv feminin, mai profitabile decât cele cu acţionari bărbaţi

Firmele cu acţionariat exclusiv feminin sunt semnificativ mai profitabile decât cele în care sunt acţionari doar bărbaţii, a declarat, citând un studiu, marţi seara, premierul Marcel Ciolacu, la o gală a femeilor în economie.

Maia Sandu, întâlnire cu basarabenii la Bucureşti: I-am invitat pe tineri să revină în Moldova

I-am invitat pe tinerii basarabeni să revină în Moldova să pună umărul la procesul de aderare la UE, susţine Maia Sandu, după o întâlnire pe care a avut-o la Bucureşti cu cetăţenii Republicii Moldova stabiliţi la Bucureşti.

Facebook şi Instagram revin după o întrerupere globală de peste două ore

Facebook şi Instagram, deţinute de Meta, au devenit funcţionale, marţi, după o întrerupere de peste două ore, cauzată de o problemă tehnică şi care a afectat sute de mii de utilizatori la nivel global, scrie Reuters.

Ministerul Finanţelor listează vineri titluri de stat Fidelis de aproape 1,8 mld. lei la BVB

Ministerul Finanţelor Publice aduce vineri ultima emisiune de titluri de stat Fidelis, finanţare de aproximativ 1,79 mld. lei, la Bursa de Valori Bucureşti. Emisiunea derulată între 21 februarie şi 1 martie a avut subscrieri de 843 mil. lei şi 191 mil. euro, scrie Ziarul Financiar.

Escroci români şi bulgari, prinşi înşelând cu metode specifice mafioţilor. Spaniolii au destructurat o organizaţie care făcea milioane de euro

75 de membri ai unei asociaţii de pariuri sportive care vizau casele de pariuri au fost arestaţi de Policia Nacional spaniolă şi de Agenţia de Venituri în asociere cu Europol şi Interpol.

Tîlvăr: Prezenţa militarilor SUA în ţara noastră contribuie la întărirea securităţii flancului estic

Prezenţa constantă a militarilor SUA în ţara noastră contribuie la întărirea securităţii flancului estic, susţine ministrul Apărării Angel Tîlvăr după o discuţie, avută marţi, cu noul şef al Gărzii Naţionale a Statului Alabama, generalul de brigadă David Pritchett.