Părinţii se confruntă cu deficienţe ale serviciilor de îngrijire a copiilor

Serviciile de îngrijire a copiilor din ţările UE nu răspund nevoilor părinţilor, ceea ce îi împiedică pe aceştia, în special pe femei, să se angajeze în muncă, potrivit unui raport al Comisiei Europene.

16 afișări
Imaginea articolului Părinţii se confruntă cu deficienţe ale serviciilor de îngrijire a copiilor

Părinţii se confruntă cu deficienţe ale serviciilor de îngrijire a copiilor (Imagine: Mediafax Foto)

Raportul, prezentat vineri de Comisia Europeană, constată că cele mai multe ţări nu au îndeplinit obiectivele privind oferta de servicii de îngrijire a copiilor - pentru 90 la sută din copiii între vârsta de trei ani şi vârsta şcolară şi 33 la sută pentru copiii sub trei ani - stabilite de liderii UE la Barcelona în 2002.

"Obiectivele de la Barcelona" sunt o parte integrantă a strategiei UE pentru creştere şi creare de locuri de muncă şi urmăreşte să ajute părinţii tineri - în special femeile - să se angajeze în muncă. Raportul de azi (vineri - n.r.) este o parte a unui pachet mai mare de măsuri luate de Comisie pentru a îmbunătăţi echilibrul dintre activitatea profesională şi viaţa personală a europenilor.

"Suntem departe de atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus în ce priveşte facilităţile de îngrijire a copiilor şi e nevoie să ne multiplicăm eforturile! Îngrijirea adecvată şi accesibilă a copiilor este esenţială pentru a permite părinţilor să lucreze, pentru a întări egalitatea dintre sexe şi pentru a consolida incluziunea socială", a afirmat comisarul pentru Ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi egalitate de şanse, Vladimír Špidla.

Acesta a precizat că îngrijirea copiilor este o componentă vitală în compensarea îmbătrânirii demografice, pentru că în lipsa unor servicii de asistenţă adecvate, părinţii sunt mai puţin înclinaţi să aibă copii.

"Oferta actuală este insuficientă. Guvernele naţionale trebuie să abordeze provocarea, iar UE va sprijini eforturile lor cu o jumătate de miliard de euro din fondurile UE, până în 2013, pentru a le ajuta să dezvolte facilităţi de îngrijire a copiilor", a spus comisarul european pentru Ocuparea forţei de muncă.

Potrivit raportului, există o legătură directă între oferta de servicii de îngrijire a copiilor şi accesul părinţilor la locuri de muncă plătite. În UE, mai mult de şase milioane de femei cu vârsta cuprinsă între 25 şi 49 de ani afirmă că sunt constrânse să nu lucreze sau se pot angaja doar cu fracţiune de normă, din cauza responsabilităţilor de familie. Pentru mai mult de un sfert dintre acestea, lipsa facilităţilor de îngrijire a copiilor sau costul acestora este principala problemă.

Accesul la servicii de îngrijire a copiilor care să fie de bună calitate şi accesibile ca preţ, şi care să funcţioneze conform unor orare convenabile atât părinţilor, cât şi copiilor, este, aşadar, cheia facilitării accesului femeilor la piaţa muncii, se mai arată în raport.


Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici