Paşapoartele de vaccinare: bilete către normalitate sau garanţii ale discriminării?

Paşapoartele de vaccinare, introduse de un număr în creştere de state din întreaga lume, sunt privite ca bilete către normalitate mai ales acolo unde turismul este inima economiei, iar libertatea de circulaţie este o valoare socială şi economică principală.

2147 afişări
Imaginea articolului Paşapoartele de vaccinare: bilete către normalitate sau garanţii ale discriminării?

FOTO: Profimedia

Însă la nivel global această noutate adusă de pandemie tinde să devină o nouă cursă a tehnologiei, iar în Uniunea Europeană un nou motiv de diviziune în ţările membre.

Specialiştii în drepturile omului spun că paşapoartele de vaccinare sau certificatele de imunitate pot acutiza dezechilibrele sociale şi discriminarea prin accesul inegal la „normalitate“. De aceea, spun ei, statul trebuie cel puţin să asigure acces echilibrat la vaccinuri.

Guvernele şi dezvoltătorii de noi tehnologii explorează potenţialul folosirii „paşapoartelor de vaccinare“ ca modalitate de redeschidere a economiilor prin identificarea celor care s-au protejat faţă de coronavirus, scrie Reuters, citat de Ziarul Financiar.

Un paşaport de vaccinare poate lua şi forma unui „certificat digital de conformitate cu reglementările trecerii graniţei“, care ar putea fi necesar trecerii dintr-o ţară în alta fără obligaţia de a sta în carantină.

Cei care dezvoltă aceste tehnologii spun că astfel de instrumente vin cu consecinţe precum excluderea unor grupuri întregi de la participarea la viaţa socială şi le cer legiuitorilor să se gândească serios la cum vor fi folosite. Industriile turismului şi divertismentului, care se chinuie să supravieţuiască în vremuri în care este cerută distanţarea socială, sunt în special interesate de o cale de a verifica cine este protejat de COVID-19 şi cine nu.

Printre cei care dezvoltă paşapoarte digitale sunt compania de biometrie iProov şi firma de securitate cybernetică Mvine, care construiesc un sistem de paşapoarte de vaccinare testat de Serviciul Naţional de Sănătate al Marii Britanii cu fonduri de la guvern.

Andrew Bud, CEO-ul de la iProov, apreciază că un astfel de certificat trebuie să conţină doar două informaţii: cum arată persoana şi dacă aceasta a fost vaccinată. Alte date de identitate nu ar fi necesare. Certificatele, spune el, sunt folosite în diferite ţări, iar în SUA unele permise de sănătate eliberate de sectorul privat sunt necesare pentru intrarea la evenimente sportive. Posibile probleme, crede Bud, ar putea fi legate de discriminare, privilegii şi excluderea generaţiei tinere, ultima la rând la vaccinare. Şi alte companii precum IBM şi Microsoft lucrează la aplicaţii şi alte tehnologii pentru identificarea celor vaccinaţi - un fel de paşaport pentru spaţiile aglomerate sau pentru o viaţă cât mai aproape de normalitate, notează Politico.

Companii chineze au produs deja propriile versiuni de paşapoarte de vaccinare, spune Dan Wang, un analist la firma de cercetare Gavekal Dragonomics. Aplicaţii populare de ridesharing, mesagerie online şi plăţi electronice prezintă informaţii despre statutul vaccinării. „În Beijing trebuie să ai paşaport pentru a putea intra în spaţiile comerciale“, explică Wang: „A devenit destul de enervant. Se întâmplă să scanez codul de trei ori, separat, pentru a intra într-un magazin. Mai întâi la intrarea în complexul comercial, apoi la intrarea în clădire şi pe urmă la intrarea în magazin“.

În Europa, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a spart gheaţa spunând Comisiei Europene că „este nevoie urgentă de adoptarea unor instrucţiuni comune despre cum un certificat de vaccinare ar trebui structurat pentru a putea fi acceptat de toate statele membre“, potrivit unui document văzut de Politico. Atena a adus luna trecută problema în atenţia mai multor instituţii, încercând să „faciliteze libertatea de mişcare a persoanelor care au fost vaccinate contra COVID-19“.

După Grecia, şi Spania a anunţat că introduce certificate de vaccinare pentru a accelera revenirea turismului şi un fel de registru pentru cei care refuză vaccinarea, datele de acolo urmând să fie puse la dispoziţia ţărilor partenere. Madridul a insistat la Comisia Europeană şi la OCDE pentru luarea de măsuri similare. „Ne îndreptăm inevitabil spre certificatele de vaccinare“, a spus ministrul spaniol de externe Arancha Gonzalez. „Vor fi un element foarte important pentru garantarea întoarcerii în siguranţă la mobilitate.“

Tot în ianuarie guvernul polonez a hotărât că oamenii care sunt vaccinaţi contra COVID-19 în ţară vor primi un document de confirmare, un „paşaport de vaccinare“. De asemenea, călătorii care intră în Polonia nu sunt obligaţi să-şi facă teste de COVID-19 dacă au certificat de vaccinare. Danemarca şi Suedia au anunţat recent că vor elibera paşapoarte de imunitate, inlusiv în format digital, contra COVID-19.

Guvernul de la Stockholm a spus chiar că vrea să joace un rol activ în stabilirea unor standarde internaţionale pentru a ajuta la repornirea mobilităţii globale. În octombrie, Estonia a semnat un acord cu OMS pentru dezvoltarea unui certificat de imunitate digital care să permită schimbul internaţional de date despre cei vaccinaţi.

Finlanda a fost invitată să participe la această schemă. Ungaria a anunţat că s-ar putea să ceară turiştilor un certificat de vaccinare pentru a vizita ţara. Acest lucru ar putea fi făcut printr-o aplicaţie specială. Belgia este în favoarea unui certificat de vaccinare la nivelul UE şi chiar global. Chiar şi preşedintele CE Ursula von der Leyen a declarat că sprijină ideea unor certificate de vaccinare comune.

Israelul are deja în funcţiune o aplicaţie care permite persoanelor vaccinate să participe la evenimente culturale şi sportive şi să călătorească în străinătate fără a sta apoi în carantină.

Alte state europene se opun unor astfel de instrumente. Franţa, unde o proporţie mare din populaţie este sceptică faţă de vaccin, este un exemplu. Nici Croaţia nu vrea „paşapoarte Covid“, ci este adepta protocoalelor de siguranţă şi a standardelor de sănătate. Preşedintele Consiliului European Charles Michel a avertizat asupra eliberării unor certificate de imunizare prea devreme în campaniile de vaccinare şi a îndemnat la prudenţă şi răbdare. OMS nu încurajează ideea de a folosi paşapoartele de imunitate ca instrument pentru repermiterea deplasărilor deoarece încă este neclar dacă vaccinurile previn transmiterea coronavirusului.

Carly Kind, directorul institutului britanic Ada Lovelace, a explicat pentru Politico că paşapoartele ar putea face ca imunitatea să devină o caracteristică protejată ca etnia sau rasa: „Trebuie să ne gândim cum să facem o structură care să asigure că discriminarea pe această bază nu este permisă“.

Anna Beduschi, cercetător la Universitatea Exeter, crede că paşapoartele pot crea o nouă distincţie între indivizi pe baza sănătăţii lor, care poate fi apoi folosită pentru determinarea gradului de libertate şi drepturi de care se pot bucura.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici