Patru judecători de la Tribunalul Bucureşti, suspectaţi de fapte de corupţie

Patru judecători de la Tribunalul Bucureşti sunt suspectaţi de fapte de corupţie, trei dintre aceştia fiind duşi la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a li de aduce la cunoştinţă învinuirile pentru care sunt vizaţi, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

1804 afișări
Imaginea articolului Patru judecători de la Tribunalul Bucureşti, suspectaţi de fapte de corupţie

Patru judecători de la Tribunalul Bucureşti, suspectaţi de fapte de corupţie (Imagine: Shutterstock)

Potrivit surselor citate, cei trei judecători ar fi fost ridicaţi de la Tribunalul Bucureşti, în baza unor mandate de aducere.

Sursele judiciare au precizat că şi în cazul celui de-al patrulea judecător s-a emis mandat de aducere, dar acesta nu a fost deocamdată adus la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru că urmează să fie ridicat de acasă sau din alt loc.

Cei patru judecători sunt de la Secţia Comercială a Tribunalului Bucureşti şi sunt suspectaţi că ar fi săvârşit fapte de corupţie în legătură cu soluţionarea unor litigii în cauze de insolvenţă, în sensul că ar fi avut înţelegeri cu lichidatori judiciari, au mai spus sursele citate.

La DNA a fost solicitată o ambulanţă, pentru o persoană căreia i s-ar fi făcut rău, însă deocamdată nu se ştie dacă este vorba despre unul dintre cei trei judecători.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici