Patruzeci de afişe din staţiile de metrou din New York, prezentate la Timişoara - GALERIE FOTO

Patruzeci de afişe expuse de-a lungul ultimilor 60 de ani în staţiile de metrou din New York sunt prezentate la Timişoara timp de o lună, într-un spaţiu neconvenţional, în cadrul expoziţiei "Imagini Subterane", transmite corespondentul MEDIAFAX.

371 afişări
Imaginea articolului Patruzeci de afişe din staţiile de metrou din New York, prezentate la Timişoara - GALERIE FOTO

Patruzeci de afişe din staţiile de metrou din New York, prezentate la Timişoara - GALERIE FOTO

Vezi mai jos GALERIE FOTO

Cele 40 de postere au fost selectate dintr-un număr de 130 expuse în cadrul unei campanii din metrou a Şcolii de Arte Vizuale din New York.

Campania de comunicare a fost una dintre cele mai longevive proiecte de artă publică din New York, respectiv şase decenii. Afişele au fost realizate de artişti legendari, pe platformele metroului de pe tot cuprinsul oraşului.

Campania a fost lansată în subteranele New York-ului în anul 1947 şi a adus un nou nivel de artă publică. În acea perioadă, metroul era dominat de reclame agresive şi postere pentru spectacolele de pe Broadway.

"Posterele reamintesc navetiştilor despre puterea artei de a surprinde, a provoca şi a inspira. Multe dintre ele includ citate precum <Fiecare idee măreaţă este doar o idee până când nu o pui în practică>, <Să fii bun nu este destul atunci când visezi să fii remarcabil> şi <Nu este niciodată prea târziu să ajungi unde ţi-ai propus>. Timp de vreo 60 de ani, campania de postere din metrou a Şcolii de Arte Vizuale din New York a provocat milioane de newyorkezi să aspire la mai mult, să îşi asume riscuri şi să nu se oprească niciodată din învăţat", au declarat reprezentanţii "Typopassage TM", organizatorii expoziţiei "Imagini Subterane".

Expoziţia este inclusă în turul Noaptea Albă a Galeriilor 2016 şi este deschisă în perioada 30 septembrie - 30 noiembrie, în curtea cafenelei D'arc din Piaţa Unirii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici