Pelerini la moaştele Sfintei Parascheva, răniţi într-un accident

Trei persoane din Galaţi care se întorceau de la pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva, de la Iaşi, au fost rănite, vineri, în urma unui accident care a avut loc la ieşirea din municipiul Vaslui, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un morman de pietriş şi s-a răsturnat.

254 afișări
Imaginea articolului Pelerini la moaştele Sfintei Parascheva, răniţi într-un accident

Pelerini la moaştele Sfintei Parascheva, răniţi într-un accident (Imagine: Publimedia/Octav Ganea)

Potrivit poliţiştilor vasluieni, în maşina respectivă se aflau patru persoane, şoferul şi trei pasageri, toate din Galaţi.

Acestea se întorceau acasă după ce participaseră la pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva, de la Iaşi, iar la un moment dat şoferul autoturismului a pierdut controlul volanului, într-o curbă, şi a intrat într-un morman de pietriş aflat pe şosea. Ulterior, maşina s-a răsturnat pe carosabil.

"În urma accidentului, trei pasageri aflaţi în maşină, două femei de 51 şi 53 de ani şi un bărbat de 37 de ani, au fost răniţi, fiind preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spital Judeţean de Urgenţă Vaslui. Poliţiştii desfăşoară cercetări pentru identificarea şoferului care a răsturnat dintr-un autocamion pe şosea respectiva grămadă de prundiş", a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

Şoferul camionului din care a căzut pietriş pe şosea va fi cercetat pentru blocare cu intenţie a drumului public.

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă într-o procesiune, vineri dimineaţă, din incinta Catedralei Mitropolitane din Iaşi, fiind aşezată apoi într-un baldachin special amenajat în curtea lăcaşului de cult.

Alături de moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva au fost aşezate şi moaştele Sfântului Simeon de la Muntele Minunat, aduse, joi seară, de la Mănăstirea Neamţ.

Pelerinii au început să se aşeze la rând încă de joi seară, aceştia aşteptând peste 12 ore în zona în care vineri dimineaţă urmau să fie scoase sfintele moaşte din incinta Catedralei.

Mai multe străzi din jurul Catedralei au fost închise circulaţiei, iar jandarmii au format un culoar de acces pentru pelerinii care vor să atingă sfintele moaşte.

Câteva mii de credincioşi s-au închinat încă de joi la moaştele Sfintei Parascheva, înainte ca acestea să fie scoase din incinta Catedralei Mitropolitane din Iaşi, oamenii spunând că au venit mai devreme pentru a evita aglomeraţia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici