Percheziţii în România, după ancheta din Franţa, pentru destructurarea grupării Umbrella Security

  • Poliţiştii şi procurorii DIICOT fac percheziţii în baza a trei ordine europene de anchetă emise de autorităţile judiciare din Franţa, în vederea destructurării grupului cunoscut sub denumirea de Umbrella Security.
  • Au fost identificate victime din mai multe state europene.
Urmărește
1107 afișări
Imaginea articolului Percheziţii în România, după ancheta din Franţa, pentru destructurarea grupării Umbrella Security

Percheziţii în România, după ancheta din Franţa, pentru destructurarea grupării Umbrella Security

Procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice au pus în aplicare, la începutul lunii, 4 mandate de percheziţie domiciliară, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat în scopul comiterii de infracţiuni informatice de tip ransomware, şantaj şi spălarea banilor.

Activităţile au fost desfăşurate în baza a trei ordine europene de anchetă emise de autorităţile judiciare din Franţa, în vederea destructurării grupului cunoscut sub denumirea de Umbrella Security.

„Din cercetări a reieşit că atacatorii au dobândit accesul la sisteme informatice aparţinând persoanelor vătămate, unde au criptat datele existente, ulterior solicitându-le o răscumpărare în criptomonedă, în vederea recuperării datelor. La nivel european au fost identificate victime din mai multe state europene, o cooperare între aceste ţări fiind stabilită prin intermediul organismelor europene Eurojust şi Europol. În urma percheziţiilor efectuate pe teritoriul României, au fost identificate şi ridicate mai multe sisteme informatice folosite în activitatea infracţională şi au fost instituite sechestre asupra conturilor bancare a doi membri ai grupului, precum şi asupra unor criptomonede, în valoare de aproximativ 55.000 de euro la data acţiunii”, transmite, joi, DIICOT.

De asemenea, la momentul accesului în sistemele informatice ale unuia dintre suspecţi, a reieşit faptul că se afla în curs o activitate de criptare aferentă unor atacuri de tip ransomware.

În baza probatoriului administrat autorităţile din Franţa au emis un mandat european de arestare pe numele unuia dintre membri, care a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior, instanţa dispunând arestarea preventivă, pentru 30 zile, în vederea extrădării.

La activităţile desfăşurate pe teritoriul ţării noastre au participat reprezentanţi ai autorităţilor judiciare din Franţa şi ai Europol.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici