Percheziţii la Inspectoratul de Muncă Timiş. Şeful instituţiei a fost ridicat de anchetatori

Sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Timiş a fost percheziţionat, miercuri dimineaţă, iar directorul instituţiei, Cornelia Corescu, suspectată de fapte de corupţie, a fost ridicată de anchetatori din instituţie şi dusă la audieri la DNA - Serviciul teritorial Timişoara.

1551 afișări
Imaginea articolului Percheziţii la Inspectoratul de Muncă Timiş. Şeful instituţiei a fost ridicat de anchetatori

Percheziţii la Inspectoratul de Muncă Timiş. Şeful instituţiei a fost ridicat de anchetatori (Imagine: Liviu Maftei/Mediafax Foto)

La finalul percheziţiilor făcute de procurorii DNA, care s-au încheiat în jurul orei 12.45, aceştia au plecat luând cu ei mai multe dosare.

La ieşirea din sediul instituţiei, aceştia au refuzat să facă orice fel de declaraţii cu privire la motivele anchetării directorului ITM Timiş, Cornelia Corescu.

Potrivit unor surse judiciare, Cornelia Corescu, directorul ITM, este suspectată de fapte de corupţie, fiind ridicată de la sediul Inspectoratului în jurul orei 10.00 şi dusă la DNA pentru audieri.

Totodată, surse din cadrul ITM Timiş au declarat că procurorii DNA cercetează mai multe rapoarte întocmite de inspectorii ITM Timiş în cazul mai multor firme din judeţ, percheziţiile vizând biroul şefului instituţiei, Cornelia Corescu, şi compartimentele de relaţii contractuale şi securitate în muncă.

Potrivit surselor citate, procurorii DNA Timişoara s-au aflat în biroul directorului ITM Timiş, Cornelia Corescu, precum şi în cele ale compartimentelor de relaţii contractuale şi securitate în muncă, unde au verificat mai multe rapoarte întocmite de inspectorii instituţiei în cazul mai multor firme din judeţ.

Sursele citate au afirmat că singura persoană vizată de anchetă este directorul instituţiei, Cornelia Corescu.

Cornelia Corescu este membru în Biroul Politic Judeţean al PDL Timiş şi conduce de şapte ani Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş. În 2008, ea a candidat din partea PDL pentru un post de senator, însă a pierdut alegerile.

În septembrie 2007, ministrul Muncii de la acea vreme Paul Păcuraru a destituit-o din funcţie pe Cornelia Corescu pe motiv că a prejudiciat imaginea ITM Timiş. Corescu a fost contestată atât de directorul adjunct al instituţiei, cât şi de angajaţi, fiind acuzată de o atitudine necorespunzătoare şi netransparentă cu aceştia. Mai mult, ITM Timiş a trebuit să plătească mii de euro unei angajate pe care directoarea a dat-o afară din ITM, dar angajata a câştigat procesul.

Paul Păcuraru declara la acea vreme că la Ministerul Muncii există câteva dosare cu reclamaţii, decizii, contestări de decizii în cazul Corneliei Corescu, iar aceasta a adus "un prejudiciu de imagine unei instituţii care lucrează cu mii de oameni, de angajatori, cu public cât se poate de larg", prin "scandalul permanent" de la ITM Timiş.

Cornelia Corescu a contestat în instanţă decizia de demitere şi a câştigat, revenind, în 2009, la şefia ITM Timiş

În 2010, ea anunţa că urma să fie numită secretar de stat în Ministerul Muncii, condus la acea vreme de Mihai Şeitan, însă decizia de numire nu a fost semnată de premierul Emil Boc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici