Permisele de conducere, valabile încă 3 luni de la încetarea stării de alertă. Cum se obţin cele noi

  • Permisele de conducere expirate în starea de alertă mai sunt valabile încă 3 luni de la încetarea stării de alertă.
  • Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor anunţă cum pot fi evitate cozile pentru preschimbarea permisului.
3307 afișări
Imaginea articolului Permisele de conducere, valabile încă 3 luni de la încetarea stării de alertă. Cum se obţin cele noi

Permisele de conducere, valabile încă 3 luni de la încetarea stării de alertă. Cum se obţin cele noi

În perioada stării de alertă, valabilitatea permiselor de conducere sau a autorizaţiilor de circulaţie provizorie a fost menţinută pe întreaga durată a acesteia şi se va menţine pentru încă 90 de zile, pentru a permite efectuarea demersurilor în vederea eliberării unor noi documente (cca.500.000), informează Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.

Pentru evitarea aglomeraţiei la sediile serviciilor publice Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor recomandă cetăţenilor aflaţi în această situaţie să solicite preschimbarea documentelor în timp util, parcurgând următorii paşi:

- efectuarea programăriilor online pe site-ul www.drpciv.ro,
- achitarea contravalorii documentelor solicitate (prin intermediul CEC,BCR, reţeaua de staţii SelfPay, online – ghişeul.ro sau drpciv.ro sectiunea servicii online - plăţi, mandat poştal, etc.)
- pregătirea documentelor necesare pentru preschimbarea permisului de conducere/înmatricularea vehiculelor (lista documentelor se regăseşte pe site-ul www.drpciv.ro, secţiunea documente şi formulare.
- prezentarea la sediu conform programării.

Stadiul emiterii documentelor poate fi urmărit, în timp real, pe site-ul www.drpciv.ro, secţiunea servicii online – emitere permis/emitere certificat.

„În funcţie de evoluţia solicitărilor vor fi aplicate măsuri la nivelul serviciilor publice comunitare regim permise în sensul redistribuirii personalului disponibil”, transmite sursa citată.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici