Peste 2.000 de vasluieni, vizitaţi de echipe Chevron pentru informarea privind gazele de şist

Peste 2.000 de locuitori din trei comune vasluiene au fost vizitaţi la domiciliu de echipe ale Chevron, în ultimele două luni, în cadrul campaniei derulate din casă în casă de compania petrolieră cu scopul de a informa populaţia cu privire la ceea ce înseamnă gazele de şist.

387 afișări
Imaginea articolului Peste 2.000 de vasluieni, vizitaţi de echipe Chevron pentru informarea privind gazele de şist

Peste 2.000 de vasluieni, vizitaţi de echipe Chevron pentru informarea privind gazele de şist (Imagine: Teodor Istrate/ Mediafax Foto)

Protestele din ultima perioadă şi opoziţia mai multor comunităţi din judeţul Vaslui legate de explorarea şi exploatarea gazelor de şist nu i-a convins pe reprezentanţii Chevron să renunţe la ideea de a continua propaganda desfăşurată în ultima perioadă în comunităţile locale vasluiene, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cu unele sincope generate de conflictele cu localnicii, campania de informare a populaţiei din casă în casă cu privire la ceea ce înseamnă gazele de şist a vizat, în lunile noiembrie şi decembrie, peste 2.000 de persoane, din trei comune vasluiene.

"Echipele Chevron au reuşit să discute despre activităţile sale de explorare în judeţul Vaslui cu peste 350 de locuitori din Pungeşti, peste 800 de locuitori din Băceşti şi cu peste 860 de locuitori din Puieşti. Din păcate, Chevron nu a putut vorbi cu mai mulţi locuitori din Pungeşti din cauza ameninţărilor venite din partea protestatarilor. Aceste acţiuni fac parte din programul de informare pe care Chevron l-a desfăşurat în regiune începând cu luna februarie 2013 şi care a mai cuprins întâlniri de prezentare a proiectelor la nivelul comunităţilor şi consultări publice", se arată într-un comunicat pus, miercuri, la dispoziţia corespondentului MEDIAFAX de către reprezentanţii companiei Chevron.

Chevron a obţinut acordul de mediu pentru explorarea gazelor de şist în trei comunităţi vasluiene - comuna Băceşti, satul Păltiniş, comuna Pungeşti, sat Siliştea, şi comuna Găgeşti, sat Popeni.

Până în prezent, compania a început lucrările pentru amenajarea platformei petroliere pe care urmează să fie amplasată sonda de explorare a gazelor de şist doar la Pungeşti.

În 19 decembrie, Chevron va organiza o dezbatere publică în localitatea Puieşti, pentru obţinerea unui nou acord de mediu pentru explorarea gazelor de şist şi în această comună.

În comuna Pungeşti au avut loc mai multe acţiuni de protest ale localnicilor faţă de proiectul Chevron de explorare a gazelor de şist, ultimele acţiuni de protest fiind înregistrate în 7 decembrie. Atunci, aproape 400 de persoane au protestat pe drumul judeţean Vaslui-Gârceni, în zona în care se află terenul de 20.000 de metri pătraţi luat în concesiune de către compania petrolieră.

Iniţial, protestul a fost paşnic, însă la un moment dat protestatarii au trecut drumul judeţean şi au ajuns în poarta suprafeţei îngrădite deţinută de Chevron, o parte dintre ei intrând pe terenul companiei petroliere şi aruncând cu pietre în camioanele frmei angajate de către Chevron.

Totodată, oamenii au început să tragă de gardurile împrejmuitoare, reuşind să le dărâme aproape în totalitate. Câţiva dintre protestatari au fost ridicaţi şi duşi în maşinile Jandarmeriei pentru a da declaraţii, în timp ce alţii s-au întins pe jos, pe şosea, pentru a nu permite acestor autovehicule să iasă din zonă, manifestanţii îmbrâncindu-se cu jandarmii. Protestatarii care s-au întins pe şosea au fost luaţi pe sus de către jadarmi şi duşi pe marginea şoselei.

În urma acestor incidente, Poliţia a constituit o "zonă specială de siguranţă" în localităţile Siliştea şi Pungeşti, iar printr-o dispoziţie a şefului Poliţiei Municipale Vaslui în cele două localităţi, precum şi pe sectorul de drum judeţean care leagă cele două sate, a fost suplimentat considerabil numărul forţelor de ordine care patrulează, fiind vorba în special de jandarmi.

De asemenea, Jandarmeria şi Poliţia au instituit filtre pe drumul judeţean Vaslui - Gârceni, la Siliştea şi la Pungeşti, iar orice persoană care trece prin zonă este legitimată de către forţele de ordine. Totodată, jandarmii nu permit oprirea maşinilor sau a persoanelor care merg pe jos în dreptul perimetrului deţinut de Chevron.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici