Peste 2 milioane de apeluri şi activităţi înregistrate la call center-ul consular în aproape doi ani

Peste 2 milioane de apeluri şi activităţi au fost înregistrate până în acest moment la call center-ul deschis în urmă cu aproape doi ani de Departamentul Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) pentru a sprijini cetăţenii români plecaţi în străinătate.

230 afișări
Imaginea articolului Peste 2 milioane de apeluri şi activităţi înregistrate la call center-ul consular în aproape doi ani

Peste 2 milioane de apeluri şi activităţi înregistrate la call center-ul consular în aproape doi ani (Imagine:/ Arhiva Mediafax Foto)

Reprezentanţii Departamentului Consular din cardul MAE au anunţat, joi, că până la sfârşitul acestui an previzionează că se vor depăşi 2.300.000 – 2.400.000 de apeluri şi activităţi efectuate în call center-ul deschis la data de 5 ianuarie 2015 cu scopul de a veni în sprijinul românilor care se află în afara graniţelor ţării, afirmând că apelurile sunt preluate, de regulă, în maximum patru minute.

"Acest call center funcţionează prin intermediul unei aplicaţii informatice care permite cetăţeanului român, fără costuri suplimentare, în cazul în care se află în Spania, Danemarca sau Italia, atunci când sună la misiunea diplomatică a României din Italia, respectiv la Roma, să fie redirecţionat în acest call center, iar specialiştii preiau apelurile şi le soluţionează în timpul cel mai scurt. Call center-ul este distribuit pe secţiuni, una dedicată e-mailurilor primite de la cetăţenii români din străinătate, iar cealaltă dedicată apelurilor telefonice. Avem un indicator de performanţă de a răspunde apelurilor, de regulă, în maximum patru minute, ceea ce contează foarte mult în economia acestei structuri", a declarat Florin Pârvu, director adjunct al Direcţiei Relaţii Consulare.

Call center-ul dispune şi de o linie de urgenţă adresată românilor aflaţi în situaţii deosebite, rata de soluţionare a acestor apeluri fiind de aproximativ 90 la sută.

"Beneficiem de o linie de urgenţă care se adresează cetăţenilor români aflaţi în situaţii deosebite. Această linie are prioritate absolută în cadrul acestui call center şi dă posibilitatea familiei cetăţeanului român, în cazul în care este implicat într-un accident sau oricare situaţii de urgenţă (...), să obţină imediat informaţiile necesare şi să fie asistat în cadrul procesului de deblocare a situaţiei în care se află. Rata de soluţionare şi de obţinere a informaţiei de către cetăţenii români aflaţi în situaţii de urgenţă este de aproximativ 90 la sută. Avem o rată foarte mică de pierdere a apelurilor telefonice şi de asemenea avem o rată foarte mică de redirecţionare din call center către misiunile noastre diplomatice. Există speţe diferite, specifice fiecărui spaţiu, acolo unde trebuie neapărat să intervină consulul şi atunci noi avem posibilitatea să mutăm direct la ambasade. Procentul de nerealizare al acestor apeluri este de asemena foarte mic, undeva la 8,5 – 9 la sută", a mai spus Florin Pârvu.

Potrivit reprezentanţilor Departamentului Consular, cele mai multe apeluri sunt înregistrate între orele 9.00 – 18.00, majoritatea fiind efectuate din Europa.

Pentru preluarea cât mai multor apeluri au fost luate măsuri, astfel că în total 27 de persoane lucrează în ture dispuse conform graficelor de încărcare, fiind supervizate de doi supervizori care asigură activitatea specialiştilor de call center şi, totodată, de doi supervizori specialişti în activităţi consulare din cadrul MAE care asigură toată coordonarea.

Serviciul de call center a fost lansat la 5 ianuarie 2015, în urma unei licitaţii organizate de MAE la care au participat mai multe firme. Angajaţii au fost pregătiţi mai întâi de MAE şi apoi evaluaţi, după care au semnat angajamaente de confidenţialitate, fiind vorba despre lucrul cu date personale.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici