Peste 40.000 de candidaţi înscrişi la a doua sesiune de bacalaureat

Peste 40.000 de candidaţi au fost înscrişi la a doua sesiune a examenului naţional de bacalaureat din 2007, care începe în 20 august, cu proba orală la limba şi literatura română şi se încheie în 29 august, cu o probă la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării.

1 afișare
Imaginea articolului Peste 40.000 de candidaţi înscrişi la a doua sesiune de bacalaureat

Peste 40.000 de candidaţi înscrişi la a doua sesiune a examenului de bacalaureat

Potrivit graficului de organizare şi desfăşurare a examenului naţional, sesiunea septembrie, testul începe în 20 august cu limba şi literatura română-probă orală. În 21 august este probala la limba şi literatura maternă, iar în 22 august la limba şi literatura modernă - ambele fiind probe orale.

În 23 august încep examenele scrise. Astfel, în 23 august are loc proba la limba şi literatura română (proba a), în 24 august - limba şi literatura maternă (proba c), în 27 august - proba obligatorie a profilului (proba d), în 28 august - o probă la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării (proba e), acesta poate fi probă scrisă sau practică, iar în 29 august -ultima zi de examen- o probă la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare (proba f) scrisă sau practică.

Potrivit calendarului de examen, în 31 august vor fi afişate rezultatele (până la orele 16) şi vor fi depuse contestaţiile (orele 16 – 20). În 1-2 septembrie vor fi rezolvate contestaţiile, astfel ca în 3 septembrie să fie afişate rezultatele finale.

La prima sesiune a examenului de bacalaureat din acest an au fost înscrişi 198.965 de absolvenţi de clasa a XII-a, s-au prezentat 194.582 (97,80 la sută) şi au promovat 159.720 (82,08 la sută). Alţi 34.962 (17,92 la sută) candidaţi au fost respinşi, 200 au fost eliminaţi din examen, iar 4.383 nu s-au prezentat.

Cei care au promovat una sau mai multe probe pot solicita recunoaşterea acestora.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici