Peste 40 de grădiniţe, şcoli şi licee din imobile retrocedate vor fi cumpărate

Patruzeci şi patru de grădiniţe, şcoli şi licee din 15 judeţe din ţară, care funcţionează în imobile retrocedate, vor fi cumpărate de la proprietari, Guvernul aprobând, miercuri, în acest scop, transferul unei sume de peste 31 de milioane de lei, din bugetul de stat către bugetele locale.

105 afișări
Imaginea articolului Peste 40 de grădiniţe, şcoli şi licee din imobile retrocedate vor fi cumpărate

Peste 40 de grădiniţe, şcoli şi licee din imobile retrocedate vor fi cumpărate (Imagine: Mediafax Foto)

Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Cristian Adomniţei, a declarat că astfel de imobile se găsesc cu precădere în zona Ardealului.

„Sunt, mai ales în Ardeal, situaţii în care multe licee de renume existau în spaţii care au aparţinut diferitelor culte şi, neputând să mutăm aceste licee în afara oraşului, singura soluţie este să le achiziţionăm. Legea spune că, timp de cinci ani, noul proprietar are obligaţia de a închiria aceste clădiri Ministerului Educaţiei, dar chiriile sunt foarte mari, de obicei ele nu pot fi suportate de autorităţile locale, şi atunci e nevoie de implicarea Guvernului”, a explicat Adomniţei.

Sumele pentru achiziţionarea imobilelor, 31,656 de milioane de lei în total, se transferă integral către bugetele locale prin intermediul inspectoratelor şcolare judeţene.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici