Peste 60 de pacienţi aflaţi în stare gravă au fost transportaţi cu aeronave SMURD în şapte zile

Peste 60 de pacienţi aflaţi în stare gravă au fost transportaţi cu aeronave SMURD în perioada 26 iulie - 1 august, misiunile fiind executate de piloţii Inspectoratului General de Aviaţie, prin punctele de operare de la Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Craiova şi Arad.

265 afișări
Imaginea articolului Peste 60 de pacienţi aflaţi în stare gravă au fost transportaţi cu aeronave SMURD în şapte zile

Peste 60 de pacienţi aflaţi în stare gravă au fost transportaţi cu aeronave SMURD în şapte zile (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au intervenit, în cele şapte zile, pentru salvarea a 64 de persoane, în misiuni executate în cooperare cu SMURD, informează duminică Ministerul Afacerilor Interne (MAI), într-un comunicat de presă.

Dintre cele 64 de misiuni, 25 au fost executate prin Punctul de Operare Aeromedicală SMURD - Bucureşti, 15 prin unitatea de la Arad, 11 prin cea de la Iaşi, şapte prin punctul de la Constanţa şi şase prin structura de la Craiova.

Piloţii MAI au efectuat peste 98 ore de zbor în timpul misiunilor de salvare a pacienţilor.

Activitatea aeriană SMURD este destinată salvării pacienţilor aflaţi în stare critică, ce necesită o intervenţie rapidă şi de înaltă competenţă. SMURD foloseşte pentru misiunile de salvare aero-medicală elicopterul uşor multifuncţional Eurocopter EC 135 şi avionul medical de tip Piper PA-42 Cheyenne III aflate în dotarea Inspectoratului General de Aviaţie din Ministerul Afacerilor Interne.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici