Peste 73.000 de euro alocaţi de Primăria Râmnicu Vâlcea pentru o toaletă publică într-un parc

Autorităţile din Râmnicu Vâlcea au alocat peste 73.00 de euro pentru construirea unei toalete publice în parcul din centrul oraşului, investiţia, iniţiată de fostul primar Emilian Frâncu, condamnat pentru corupţie, fiind aprobată de majoritatea consilierilor locali ai oraşului.

275 afișări
Imaginea articolului Peste 73.000 de euro alocaţi de Primăria Râmnicu Vâlcea pentru o toaletă publică într-un parc

Peste 73.000 de euro alocaţi de Primăria Râmnicu Vâlcea pentru o toaletă publică într-un parc (Imagine: Arhivă/HEPTA)

Consiliul Local Râmnicu Vâlcea a aprobat, în şedinţa ordinară de la sfârşitul lunii mai, construirea unei toalete al cărei preţ depăşeşte 73.000 de euro, aceasta urmând să fie amplasată în parcul "Mircea cel Bătrân" din centrul municipiului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Hotărârea numărul 110 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea, prin care se aprobă Studiul de fezabilitate "amenajare toaletă publică în parcul Mircea cel Bătrân", prevede aprobarea devizului general în valoare de 332.577 lei cu TVA, respectiv 73.304 de euro pentru construirea unei toalete publice în parcul din centrul oraşului. Această hotărâre a fost aprobată în unanimitate de 13 dintre cei 23 de consilieri locali prezenţi la şedinţă, respectiv de aleşii locali ai PSD, UNPR şi PPDD.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Râmnicu Vâlcea, Daniel Ionescu, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că această investiţie a fost iniţiată în luna decembrie a anului trecut, iar între timp a fost realizat studiul de fezabilitate care prevede costurile construcţiei.

Toaleta publică la fi construită, conform proiectului, pe două niveluri, unul suprateran, destinat exclusiv persoanelor cu dizabilităţi şi unul subteran, destinat persoanelor care nu au probleme de accesibilitate.

Instalaţiile sanitare folosite vor fi, conform studiului de fezabilitate, din categoria celor "antivandalism", a mai spus Daniel Ionescu.

La rândul său, primarul interimar al municipiului Râmnicu Vâlcea, Gigi Matei, a declarat corespondentului MEDIAFAX că autorităţile locale sunt obligate să realizeze investiţia întrucât a fost făcut studiul de fezabilitate.

"S-a plătit proiectarea, 260 de milioane (lei vechi – n.r.) şi eu sunt obligat să pun în practică, pentru că legea spune că în momentul în care se fac cheltuieli de consultanţă, de proiectare pentru un obiectiv, el trebuie realizat, pentru că altfel atrage răspunderea penală", a spus Gigi Matei.

Potrivit primarului interimar Gigi Matei, fostul primar Emilian Frâncu, care în prezent se află în detenţie, având o condamnare definitivă pentru corupţie, este cel care a semnat contractul pentru realizarea acestui studiu de fezabilitate.

Primarul interimar al municipiului Râmnicu Vâlcea a mai spus că pentru construirea toaletei publice se va lansa pe SEAP licitaţia publică, iar "preţul va scădea considerabil”.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici