Peste o sută de turişti îşi vor petrece Revelionul la Castelul Dracula din Pasul Tihuţa

Peste o sută de turişti îşi vor petrece Revelionul în Castelul Contelui Dracula din Pasul Tihuţa, locurile din hotel fiind rezervate doar în proporţie de 70 la sută.

148 afișări
Imaginea articolului Peste o sută de turişti îşi vor petrece Revelionul la Castelul Dracula din Pasul Tihuţa

Peste o sută de turişti îşi vor petrece Revelionul la Castelul Dracula din Pasul Tihuţa (Imagine: Aurora Gheorghe/Mediafax Foto)

Dispecerul de serviciu de la recepţia hotelului a declarat, duminică, faptul că locurile sunt rezervate doar în proporţie de 70 la sută, turiştii având posibilitatea să aleagă pachete diferite în funcţie de buget.

De exemplu, pentru o singură noapte, cea de Revelion, turiştii au plătit 480 de lei. În schimbul banilor vor putea ocupa un loc într-o cameră dublă, vor primi mic dejun şi vor putea petrece la masa festivă de Revelion, la miezul nopţii urmând să aibă parte de focuri de artificii.

Pentru două nopţi de cazare tariful este de 690 de lei, iar pentru trei nopţi de 900 de lei.

"Rezervările s-au făcut până în data de 10 decembrie, dar nu s-au ocupat toate locurile, doar în proporţie de 70 la sută. Situaţia s-a mai îmbunătăţit faţă de anul trecut, dar nu cu mult", a declarat dispecerul de serviciu de la recepţia hotelului.

Potrivit sursei citate, petrecerea de Revelion va fi una cu totul specială cu lăutari care vor cânta muzică românească.

"În prima zi din noul an am invitat un grup de colindători care să le prezinte oaspeţilor noştri obiceiurile zonei, Pluguşorul, Sorcova. Vor fi tineri de pe Valea Bârgăului care vin în costume populare", a afirmat sursa citată.

În plus, turiştii mai au în apropiere o pârtie de schi cu telescaun, dar şi Mănăstirea Piatra Fântânele pe care o pot, de asemenea, vizita.

Hotelul Castel Dracula a fost inaugurat în 1983, fiind amenajat în stilul unei case medievale, şi se află la hotarul dintre judeţele Bistriţa-Năsăud şi Suceava. El este amplasat la altitudinea de 1.116 metri, în imediata apropiere a DN 17.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici