Peste un sfert din comisiile de evaluare a persoanelor cu handicap, fără avizul Ministerului Muncii

Controlul naţional la comisiile de evaluare a persoanelor adulte cu handicap a evidenţiat că 18 dintre acestea funcţionează cu avize vechi de la Ministerul Muncii, în condiţiile în care, în majoritatea cazurilor, componenţa lor s-a modificat în ultimul an, arată un raport obţinut de MEDIAFAX.

2186 afișări
Imaginea articolului Peste un sfert din comisiile de evaluare a persoanelor cu handicap, fără avizul Ministerului Muncii

Peste un sfert din comisiile de evaluare a persoanelor cu handicap, fără avizul Ministerului Muncii (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)

Rezultatele controlului desfăşurat la nivel naţional pentru verificarea modului de organizare şi funcţionare al comisiilor de evaluare a persoanelor adulte cu handicap şi al serviciilor de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap din cadrul consiliilor judeţene şi ale consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti indică o serie de deficienţe nu numai în organizarea şi funcţionarea comisiilor în procesul de evaluare a persoanelor cu dizabilităţi, ci şi în asigurarea accesului acestora în clădirile în care funcţionează comisiile, relevă raportul.

În ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea comisiilor de evaluare a persoanelor adulte cu handicap (CEPAH), s-a constatat că toate cele 47 de comisii verificate funcţionează în baza hotărârilor consiliilor judeţene, respectiv consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

Dintre acestea, 26 de comisii funcţionează cu avizul actualizat al ministerului, trei comisii (Mureş, Sibiu şi Mehedinţi) au solicitat avizul anterior controlului, în prezent fiind în curs de soluţionare, iar celelalte 18 comisii au avize foarte vechi, obţinute în anii 2004-2008, deşi, în majoritatea cazurilor, componenţa lor s-a modificat în ultimul an.

Astfel, funcţionează fără avizul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) comisiile din judeţele Arad, Argeş, Bistriţa Năsăud, Brăila, Braşov, Botoşani, Buzău, Constanţa, Covasna, Dolj, Neamţ, Prahova, Sălaj, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea, precum şi două din Bucureşti - sectorul 4 şi sectorul 5.

Corpul de control a mai constatat că, la nivel judeţean, secretariatele comisiilor de evaluare funcţionează cu un număr diferit de persoane, respectiv între unu şi şapte angajaţi.

Din această cauză, în judeţele în care există un număr redus de personal, s-au constatat întârzieri în întocmirea şi transmiterea documentelor comisiei, în această situaţie fiind judeţele Bistriţa-Năsăud, Ilfov, Maramureş şi Sălaj.

Referitor la organizarea şi funcţionarea serviciilor de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap (SEC), verificările au arătat că în opt judeţe (Braşov, Giurgiu, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Olt, Suceava, Teleorman), precum şi în sectoarele 1, 3 şi 5 ale Municipiului Bucureşti, serviciile de evaluare complexă nu cuprind toate categoriile de specialişti prevăzute de lege.

Astfel, judeţul Olt nu are ocupate posturile de psiholog, medic şi asistent social, în Mehedinţi şi Tulcea nu sunt ocupate cele de medic, în Giurgiu comisia funcţionează fără asistent social şi medic, în Maramureş, fără psiholog, iar asistentul social are doar atribuţii delegate, în timp ce în Covasna nu există medic, iar postul de psiholog funcţionează cu jumătate normă.

De asemenea, în Botoşani, postul de medic este vacant, atribuţiile fiind îndeplinite de medicul din cadrul comisiei de evaluare a copilului, iar în Bistriţa-Năsăud patru persoane efectuează în mod curent evaluarea solicitanţilor, în condiţiile în care, din cele 10 posturi aprobate, sunt ocupate doar şase, două dintre ele chiar de către directorii interimari ai Direcţiei Generale Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). "Mai mult, postul de  medice ste ocupat cu jumătate de normă, iar serviciul funcţionează fără asistent social", se arată în raport.

Controlul dispus de ministrul Muncii a mai identificat nereguli şi în procesul de evaluare a persoanelor cu dizabilităţi.

Astfel, în judeţele Covasna, Ilfov şi Bistriţa-Năsăud, s-a constatat că raportul de evaluare complexă este întocmit numai pe baza documentelor existente la dosar, fără evaluarea solicitanţilor, în judeţul Ilfov, deşi postul de medic este ocupat, activitatea acestuia privind propunerea de încadrare în grad de handicap nu se regăseşte în documentele înaintate comisiei de evaluare, încălcându-se prevederile art. 13 din Ordinul nr. 2.298/2012, iar în judeţul Bacău nu sunt întocmite rapoartele de evaluare complexă pentru persoanele cu handicap care se prezintă la reevaluare.

Deficienţe au fost identificate şi în judeţul Covasna, în structura de evaluare nefiind nominalizaţi responsabili de caz şi neasigurându-se transmiterea Planului individual de servicii către serviciul public specializat din localitatea de domiciliu sau de reşedinţă a persoanei cu handicap, dar şi în judeţul Maramureş, unde rapoartele de evaluare complexă nu conţin toate informaţiile prevăzute de lege.

În judeţele Prahova şi Ilfov, atribuţiile SEC sunt îndeplinite de comisia de evaluare, în judeţul Suceava nu se efectuează evaluarea vocaţională şi nici cea a nivelului de educaţie al persoanelor cu handicap, din cauza faptului că SEC nu are prevăzut niciun post de psihopedagog/instructor de educatie/pedagog de recuperare, încălcându-se astfel prevederile art. 5 alin.(1) din Ordinul nr. 2.298/2012, iar în judeţele Covasna, Ilfov şi Olt nu sunt proceduri de evaluare scrise şi aprobate.

Nereguli au fost găsite şi în Ialomiţa, unde evaluarea la domiciliu a persoanei cu handicap nedeplasabilă se realizează de către un singur specialist, dar şi în judeţele Bistriţa-Năsăud, Covasna, Ilfov şi Prahova, unde persoanele cu handicap nedeplasabile nu sunt evaluate la domiciliu, încălcându-se prevederile art. 6 alin. (9) din HG nr.430/2008, coroborat cu art.12 din Ordinul nr.2298/2012.

"De altfel, una dintre principalele deficienţe constă în aplicarea unor practici neunitare în cazul programărilor pentru evaluarea/reevaluarea solicitanţilor (eliberare de bonuri de ordine la prezentarea persoanelor cu handicap, convocare prin corespondenţă scrisă, programare telefonică). Lipsa unei programări riguroase, într-un orar bine stabilit, a condus la aglomerarea nejustificată din cauza prezentării unui număr mai mare de persoane decât cel care poate fi evaluat în cursul unei zile de lucru", se mai arată în raportul întocmit în urma controlului făcut la nivel naţional.

Comisia de control a constatat că sunt nereguli şi în ce priveşte asigurarea accesului persoanelor cu handicap în clădirile în care funcţionează comisiile SEC şi CEPAH.

Astfel, deşi în majoritatea judeţelor clădirile în care funcţionează SEC şi/sau CEPAH sunt adaptate accesului persoanelor cu handicap utilizatoare de fotoliu rulant sau greu deplasabile, în judeţele Botoşani, Ilfov şi Sibiu accesul în clădire al persoanelor cu handicap este parţial asigurat, în sensul că rampa de acces este fără mână curentă şi/sau rebord de protecţie.

În plus, în judeţul Sibiu, spaţiile de acces către birouri sunt fără benzi directoare şi fără sistem de afişaj optic, iar în judeţele Dâmboviţa, Ialomiţa, Sibiu şi Timiş, grupurile sanitare destinate publicului sunt parţial adaptate, în sensul dimensionării necorespunzătoare şi/sau dotării insuficiente cu sisteme de prindere.

MMFPSPV precizează că, în urma controlului, echipele de inspecţie au dispus măsuri de remediere a deficienţelor, cu termene clare până la care acestea să fie corectate, şi au stabilit persoane responsabile de aducerea la îndeplinire a măsurilor.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a anunţat în 17 mai, după ce a prezentat neregulile descoperite la DGASPC Prahova, că insituţia pe care o conduce va face "un control fulger" la toate direcţiile de asistenţă socială şi protecţia copilului, fiind verificată activitatea privind evaluarea persoanelor cu handicap.

Câmpeanu a spus că a dispus extinderea controlului privind evaluarea gradului de handicap la nivelul tuturor judeţelor pentru a fi identificate toate disfuncţionalităţile din sistem, anunţând totodată că vor urma controale de fond şi reformarea sistemului de asistenţă socială.

"După controlul fulger vom face controale de fond în toată ţara, în care vor analiza modul de încadrare şi criteriile de evaluare. Trebuie să modificăm sistemul de evaluare, trebuie să facem un program de instruire cu toţi salariaţii din domeniu şi trebuie să avem un sistem informatic pentru a putea depista fraudarea sistemului", a declarat ministrul Muncii.

Secretarul de stat responsabil de asistenţă socială, Codrin Scutaru, a avertizat toate structurile judeţene cu atribuţii în domeniul persoanei cu handicap că ministerul va manifesta toleranţă zero faţă de membrii comisiilor care nu respectă prevederile legale.

"Există zeci, sute de cazuri similare cu cele din Prahova. (...) Sunt foarte mulţumit de cum a reacţionat echipa din minister şi cer şi colegilor din direcţiile generale de asistenţă generală şi protecţia copilului din judeţe să aibă o reacţie la fel de fermă. Îi anunţ că avem toleranţă zero faţă de cei care nu respectă prevederile legale", a spus Scutaru.

Două bătrâne în vârstă de 82 şi 74 de ani care au mers la Direcţia de Asistenţă Socială Prahova pentru depunerea dosarului de handicap au fost transportate la spital după ce una dintre ele a leşinat la coadă, iar cealaltă a căzut pe scările instituţiei, suferind un traumatism cranian.

Şefa Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap Prahova, Viorica Oniga, acuzată că ar fi primit bani şi bunuri de peste 97.000 lei, pentru ca 68 de persoane să fie încadrate ilegal în grad de handicap, a fost arestată pentru 30 de zile, potrivit unei decizii luate marţi de Tribunalul Prahova.

Alături de Oniga, a fost arestată şi Georgeta Oprea, pe care Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) o acuză de dare de mită, trafic de influenţă şi complicitate la înşelăciune, toate în formă continuată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici