Un vizitator a fost surprins desenând cu graffiti în zona Transfăgărășan, chiar aproape de baza Salvamontului Argeș. Bărbatul a fost filmat și sancționat verbal de trecători, care au urcat videoclipul pe rețelele de socializare.
Cei care l-au văzut au încercat să-l convingă să se oprească, întrucât activitatea pe care o desfășoară atrage contravenții. Zona face parte din Parcul Natural Făgăraș și este protejată prin lege, iar sancțiunile pentru vandalism pot ajunge la sume cuprinse între 3.000 și 6.000 de lei.
Cei de la Salvamont Argeș au preluat și ei videoclipul pe pagina lor de Facebook.