Ping-pong cu dosarul lui Augustin Lazăr: Curtea de Apel Bucureşti trimite cauza înapoi la Alba Iulia

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti trimit înapoi la Alba Iulia dosarul privind cererea lui Augustin Lazăr de revocare a suspendării,dispunând şi sesizarea ÎCCJ cu privire la soluţionarea conflictului de competenţă. Judecătorii au admis sesizarea CCR pentru a decide la calitatea lui Lazăr în cauză.

712 afișări
Imaginea articolului Ping-pong cu dosarul lui Augustin Lazăr: Curtea de Apel Bucureşti trimite cauza înapoi la Alba Iulia

Ping-pong cu dosarul lui Augustin Lazăr: Curtea de Apel Bucureşti trimite cauza înapoi la Alba Iulia

„Sesizeaza Curtea Constituţională cu exceptia de neconstituţionalitate a art.10, alin.3 din Legea nr.554/2004, în măsura în care se interpretează ca persoana fizică ce ocupă o funcţie sau o demnitate publica nu poate fi titulara unei acţiuni in contencios administrativ intemeiate art.1 si 8, respectiv pe art.10, alin.3, teza I din Legea nr.554/2004. Admite exceptia necompetentei teritoriale. Declina competenta de judecare a cauzei in favoarea Curţii de Apel Alba Iulia. Constata ivit conflictul negativ de competenţa. Sesizează Inalta Curte de Casatie si Justiţie - sectia de contencios administrativ si fiscal în vederea solutionarii conflictului”, se arată în decizia magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti.

Decizia judecătorilor este definitivă.

Avocaţii lui Augustin Lazăr au cerut, la termenul de miercuri al procesului de la Curtea de Apel Bucureşti prin care acesta cere suspendarea procedurii de revocare, sesizarea Curţii Constituţionale pentru a se decide dacă Lazăr poate fi citat ca persoană fizică sau în calitate de procuror general. Cererea a fost admisă de instanţă.

Procesul în care se judecă cererea procurorului general Augustin Lazăr de suspendare a procedurii de revocare din funcţie a ajuns la Bucureşti, în urma deciziei dispuse de Curtea de Apel Alba Iulia. Procedura de revocare a procurorului general Augustin Lazăr a fost declanşată de către ministrul Tudorel Toader în 24 octombrie. Augustin Lazăr a depus la Curtea de Apel Alba, o cerere de suspendare a procedurii de revocare din funcţie declanşată de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, care a fost ulterior a fost declinată Curţii de Apel Bucureşti.

La începutul lunii decembrie, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, se declara convins că Augustin Lazăr va trage de timp în procesul de la Curtea de Apel Bucureşti, în care a contestat revocarea, pentru a-i expira mandatul de procuror general.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici