Planul Urbanistic General al Bucureştiului este depăşit

Arhitectul şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, a declarat, joi, la Conferinţa Naţională a Urbaniştilor, că Bucureştiul are un Plan Urbanistic General, însă "evenimentele au depăşit previziunile", iar documentul trebuie refăcut, ceea ce nu se va întâmpla însă mai devreme de trei ani.

63 afișări
Imaginea articolului Planul Urbanistic General al Bucureştiului este depăşit

Arhitectul şef al Capitalei: Planul Urbanistic General al Bucureştiului este depăşit (Imagine: Mediafax Foto)

Gheorghe Pătraşcu a precizat că tot ce s-a întâmplat în Bucureşti în ultimii opt ani a demonstrat că acest plan urbanistic general a fost depăşit din punct de vedere tehnic, fiind făcut fără un "suport cadastral adecvat" în momentul în care a fost votat.

De asemenea, arhitectul şef al Capitalei a precizat că tot ce s-a întâmplat în Bucureşti în ultimul timp nu se datorează numai acestei inadvertenţe tehnice, ci unor probleme de interpretare a legii precum şi dezvoltării oraşului.

"Tot ceea ce s-a întâmplat în Bucureşti nu se datorează numai acestui PUG, ci şi unei interpretări excesive a legii, dar şi unei dezvoltări care a depăşit orice previziune.

Gheorghe Pătraşcu a mai spus că PUG-ul trebuie refăcut însă numai pe baza unei strategii pe care bucureştenii trebuie să şi-o asume.

"PUG va fi refăcut cu reglementări foarte clare însă mai devreme de trei ani nu vom avea un alt Plan Urbanistic General", a mai spus Pătraşcu.

Totodată, arhitectul şef al Capitalei a mai spus că, din punct de vedere urbanistic, problema nu o reprezintă numai "clădirile înalte", care, în opinia lui, "nu trebuie condamnate" ci amplasate în locuri speciale, "evident nu în centrul istoric".

"Importantă este cantitatea de construcţie pe care o pui pe un teren, greşelile majore fiind construcţiile dense şi aglomerate", a explicat Pătraşcu.

Conferinţa Naţională a Urbaniştilor din România se desfăşoară în perioada 9-10 octombrie la Muzeul Naţional de Artă al României, la finalul sesiunilor de lucru urmând a fi adoptată o Declaraţie în domeniul urbanismului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici