GALERIE FOTO
Potrivit ISU Hunedoara, o ploaie torenţială, cu o durată de aproximativ patru ore, a generat scurgeri pe versant ce au inundat mai multe gospodării din localitatea hunedoreană Săcămaş.
„În zona montană, împădurită s-au format torenţi care s-au scurs pe drum şi apoi în gospodării. 25 de gospodării din localitatea Săcămaş au fost afectate. În plus, drumul comunal a fost afectat, iar mai multe podeţe distruse”, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.

Şi DN 7 a fost inundat cu aluviuni, circulaţia fiind blocată până când echipele, dotate cu un caterpilar, au degajat drumul.
„Pentru scoaterea apei din gospodăriile oamenilor, intervin două echipaje de pompieri ale Secţiei Ilia cu trei motopompe. O echipă a Apelor Române intervine în zonă pentru îndepărtarea aluviunilor de pe drumul comunal”, a mai spus Doda.
Citeşte şi: CODUL PORTOCALIU de inundaţii a fost restrâns. Avertizarea hidrologilor este valabilă până sâmbătă la ora 24.00
Citeşte şi: INUNDAŢIILE au făcut ravagii în ţară: 113 persoane au fost evacuate. Peste 2.000 de pompieri, jandarmi şi poliţişti au intervenit în 115 localităţi, în ultimele 24 de ore
Citeşte şi: Circulaţia este întreruptă pe mai multe drumuri naţionale din cauza inundaţiilor. COD ROŞU, prelungit până sămbătă după-amiază