Podul Constanţa din Bucureşti, în stare avansată de degradare. PMB: CFR a dat asigurări că CFR îl va reabilita

Potrivit mai multor fotografii postat pe reţelele de socializare, Podul Constanţa din Bucureşti se află în stare de degradare. Primăria Capitalei a precizat că podul este în administrarea CFR, iar în cadrul unor discuţii recente, compania a dat asigurări că îl va reabilita.

454 afișări
Imaginea articolului Podul Constanţa din Bucureşti, în stare avansată de degradare. PMB: CFR a dat asigurări că CFR îl va reabilita

Podul Constanţa din Bucureşti, în stare avansată de degradare. PMB: CFR a dat asigurări că CFR îl va reabilita

"Prin urmare, singura instituţie abilitată de lege să execute lucrări de consolidare/reabilitare la acest obiectiv este Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA", potrivit PMB.

Instituţia precizează că, prin direcţia de specialitate, a emis, la cererea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, două autorizaţii de construire în anul 2006, însă ulterior CFR SA nu a depus nicio altă cerere pentru emiterea autorizaţiilor de construire.

"Autorizatiile emise în anul 2006 sunt următoarele: autorizaţia de construire nr. 221 din 19.04.2006 - „Reabilitarea liniei CF Bucureşti-Constanţa componentă a coridorului IV Pan European pentru lucrările aferente Municipiului Bucureşti - tronson sector 1 + 2 fără Staţia CF Bucureşti Băneasa”, autorizaţia de construire nr. 222 din 19.04.2006 - „Reabilitarea liniei CF Bucureşti-Constanţa componentă a coridorului IV Pan European pentru lucrările aferente Municipiului Bucureşti - Staţia CF Bucureşti Băneasa”", transmite PMB.

De asemenea, primăria susţine că sigurul aviz cerut în ultimi ani pentru Podul Constanţa a fost în 13 iulie 2017, când, la cererea CFR, PMB a emis un aviz de intervenţie pentru "lucrări de îndepărtare a unor fragmente de beton care prin desprinderea lor pun în pericol participanţii la traficul rutier în zona Pod Constanţa (intersecţia Calea Griviţei cu sos. Chitilei - Bd Bucureştii Noi), lucrări ce urmau a fi executate de Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA Bucureşti, sucursala regionala Bucureşti - sectia L3 Bucureşti".

"Zilele acestea, specialiştii Municipalităţii au avut o serie de discuţii cu reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, care au dat asigurări că vor demara de urgenţă procedurile pentru punerea în siguranţă a podului, pe care îl vor reabilita concomitent cu lucrările de modernizare a carosabilului ce vor fi realizate de Primăria Capitalei pe Calea Griviţei. Menţionăm că Primăria Municipiului Bucureşti are prevăzuţi bani în bugetul pe anul 2018 pentru lucrări de reabilitare a carosabilului şi a căii de rulare a tramvaielor de pe Calea Griviţei, iar Compania Municipală Dezvoltare Durabilă va actualiza în regim de urgenţă studiul de fezabilitate pentru supralărgirea Căii Griviţa (incluzând zona Podului Constanţa) dar şi a Bd Bucureştii Noi, pe porţiunea care nu a fost reabilitată odată cu lucrările la linia de metrou M4, astfel încât proiectul să fie demarat anul acesta", menţionează sursa citată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici