Pogea: Zilele fără plată vor fi stabilite de ministere

Procedura de stabilire a zilelor libere fără plată va fi stabilită de fiecare minister în parte, cu respectarea legii, a declarat, sâmbătă, ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, care a făcut un apel către angajaţii din sistemul public să înţeleagă necesitatea acestei măsuri temporare.

12 afișări
Imaginea articolului Pogea: Zilele fără plată vor fi stabilite de ministere

Pogea: Zilele fără plată vor fi stabilite de ministere (Imagine:Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

El a precizat că reducerea de cheltuieli aferente zilelor libere a fost inclusă în ordonanţa de rectificare bugetară, aprobată, sâmbătă, de Guvern.

Executivul a elaborat deja un proiect de lege, prezentat joi de MEDIAFAX, care prevede că, în vederea încadrării în limitele cheltuielilor bugetare aprobate, conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare, vor acorda, din oficiu, în perioada septembrie-noiembrie 2009, personalului propriu, indiferent de statutul acestora, zile libere fără plată pentru o perioadă de 10 zile lucrătoare sau, după caz, vor dispune reducerea programului de lucru astfel încât veniturile plătite salariaţilor să se diminueze cu 15,5% lunar.

Modalitatea de aplicare a acestei măsuri va fi stabilită cu acordul salariatului.

"În lipsa acordului sau în cazul în care, urmare opţiunii exprimate de salariat, nu se poate asigura continuitatea serviciului de interes public, intervalul şi numărul de zile libere, precum şi reducerea programului se stabilesc de conducătorul instituţiei publice, astfel încât să nu fie efectuate mai mult de patru zile libere într-o lună, iar diminuarea salariului să nu depăşească nivelul prevăzut", se arată în proiectul de lege.

Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a-şi organiza activitatea astfel încât să asigure continuitatea serviciilor de interes public. Angajatorul nu poate acorda zilele libere în cele de sărbătoare legală.

Zilele libere sau, după caz, reducerea programului de lucru nu vor afecta durata concediului de odihnă anual şi vor fi asimilate unei perioade de activitate efectivă, inclusiv în specialitate. Salariatul va beneficia în această perioadă de toate drepturile cuvenite, altele decât cele salariale.

Documentul relevă că intenţia era ca acordarea de zile libere fără plată sau reducerea programului de lucru cu scăderea veniturilor să nu fie valabile în sistemul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi justiţiei, dar ulterior s-a decis să nu fie prevăzute excepţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici