Poliţiştii din Vama Siret, invidioşi pe vameşi că luau mită de trei ori mai mult decât ei

Poliţiştii din Vama Siret erau invidioşi pe vameşi că luau mită de trei ori mai mult decât ei, că au făcut în acest fel milioane de euro, nefiind deranjaţi nici dacă "DNA sau DGA era lângă ei", fostul şef al PTF Aurel Anea cunoscând acest lucru şi argumentând chiar că "aşa este modelul".

316 afișări
Imaginea articolului Poliţiştii din Vama Siret, invidioşi pe vameşi că luau mită de trei ori mai mult decât ei

Poliţiştii din Vama Siret, invidioşi pe vameşi că luau mită de trei ori mai mult decât ei (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

Potrivit raportului întocmit de unul dintre investigatorii sub acoperire infiltraţi de anchetatori în unitate, la nivelul Vămii Siret exista o invidie între poliţiştii de frontieră şi vameşii de la această unitate. Motivul, notează procurorii, era acela că vameşii primeau de trei ori mai multa mită, respectiv sume mai mari de bani, decât poliţiştii de frontieră.

Procurorii anticorupţie mai notează că Aurel Anea a primit la un moment dat, într-o perioadă de zece zile, 14.500 de lei mită.

"De menţionat este şi faptul că o parte din sumele colectate se dau cadrelor sau poliţiştilor de frontieră cu funcţii de conducere din IJPF Suceava - PTF Siret (de exemplu, şeful PTF Aurel Anea a primit cu titlu de mită în zece zile suma totală de 14.500 de lei). Mai trebuie subliniat că sunt ture mai productive decât altele. Într-o discuţie cu o doamnă neidentificată purtată de investigatorul sub acoperire aflăm că turele lui «Dorel» şi «Coroi» sunt «mai bune». Sunt numeroase discuţii pe care le poartă, între ei, poliţiştii de frontieră despre faptul că lumea se îngrămădeşte pe turele lui Marcel Coroi şi Vasile Dorel Chirilă, apropiaţi ai şefului IJPF Suceava, fostul lor coleg", se arată în referatul procurorilor anticorupţie prin care au cerut arestarea preventivă a 59 de poliţişti de frontieră şi vameşi de la PTF Siret.

Unul dintre inculpaţii în cazul mitei de la Vama Siret îi spunea unuia dintre investigatorii sub acoperire că regretă că nu s-a făcut vameş, pentru că aceştia au făcut milioane de euro.

"De exemplu, Gabriel Alexandru Silvaş declară investigatorului sub acoperire că regretă că nu s-a făcut vameş, că vechii vameşi au făcut milioane de euro, că ei nu se rotesc, că iau mită şi «nu se deranjează» nici dacă e DNA-ul sau DGA-ul lângă ei. Bogdan George Ungureanu declară: «...să fi vameş îi ideal (...) tu-ţi dai seama, să faci un an numai intrare? Ca vameş? Păi, după aia poţi să-ţi dai demisia, mă!»", se mai arată în documentul citat.

De asemenea, Aurel Anea îi explica investigatorului sub acoperire Mădălin Ionescu, care fusese delegat la conducerea PTF Siret, faptul că vameşii iau mită triplu decât poliţiştii "pentru că aşa este modelul".

Pentru a crea "ceva de durată", mai notează anchetatorii, Aurel Anea a oferit soluţia schimbării şefilor de grupă cu cei care deţinuseră anterior aceste funcţii, respectiv Sorin Doru Strugar, Fănel Florin Rădăcină şi Luchian Alexandru Posmangiu.

Anea îi povestea investigatorului sub acoperire că "şeful de grupă trece pe la fiecare poliţist să strângă banii, pentru că aceştia nu îşi permit să stea cu banii la ei şi că odată a găsit zece milioane de lei într-o cutie la Romică (Romis Vasile Luchean, n.r.) în cameră".

Când investigatorul l-a întrebat pe Anea câţi bani se fac pe tură, acesta a povestit că "pe turele lui Strugar şi Simota cam 70 -80 de milioane pe tură, iar pe turele lui Coroi şi Chirilă 200 - 250 de milioane".

Ofiţerul sub acoperire a mai relatat că Anea a mai stabilit ca "şefii de grupă să le dea zece milioane iar la Sorin Strugar pe tură să fie mai puţin". Potrivit principiului "dacă nu sunt cu noi sunt împotriva noastră şi atunci nu mai au de unde să mănânce", Anea a stabilit, potrivit procurorilor, ca Lazăr Ungureanu, Cezar Schipor, Simion Coroliuc şi Sorin Şcladal, toţi având funcţia de şef de tură la vamă, să contribuie cu câte 500 de lei pe tură, respectiv 1.000 de lei pe zi.

Astfel, arată procurorii anticorupţie, Anea s-a îngrijit ca pentru început şi noul coleg, investigatorul sub acoperire Mădălin Ionescu, să primească sume de bani.

"Algoritmul împărţirii banilor ce reveneau şefului PTF Siret între Aurel Anea şi investigatorul sub acoperire a fost stabilit de 60 la sută pentru Ionescu şi 40 la sută pentru Anea. Partea şefilor de punct era de 2.600 de lei", precizează procurorii în referat.

Mădălin Ionescu, după ce a fost detaşat la conducerea PTF Siret, a venit la serviciu cu o limuzină de lux şi le-a spus vameşilor şi poliţiştilor de frontieră că munca se va desfăşura la fel ca şi până la venirea sa.

Subordonaţii lui Ionescu strângeau într-o găleată banii colectaţi în tura de lucru, apoi i-o dădeau acestuia. Când ieşeau de la serviciu, poliţiştii de frontieră şi vameşii împărţeau mita frăţeşte, luându-şi fiecare partea din găleată.

Fostul şef al Vămii Siret Aurel Anea, patru vameşi şi 54 de poliţişti de frontieră de la PTF au fost reţinut de procurorii anticorupţie, sub acuzaţiile de luare de mită în formă continuată şi constituire de grup infracţional organizat, fiind implicaţi în contrabandă cu ţigări, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Toţi cei 59 de reţinuţi în cazul mitei de la Vama Siret au fost duşi la instanţă, în patru loturi, cu propunere de arestare preventivă. Curtea de Apel Bucureşti a decis arestarea preventivă a tuturor celor 59 de poliţişti şi vameşi. Avocaţii inculpaţilor au declarat recurs la deciziile de arestare preventivă, ce urmează să fie judecat la instanţa supremă.

Aurel Anea are, potrivit declaraţiei de avere din anul 2009, un teren de peste 500 de metri pătraţi în comuna Limanu, judeţul Constanţa şi un alt teren de aproape 500 de metri pătraţi în comuna Lisaura, în judeţul Suceava.

Totodată, el are un apartament de peste 80 de metri pătraţi în Suceava, cumpărat în 2005, o casă de 100 de metri pătraţi în Limanu şi o altă casă de 100 de metri pătraţi în comuna Lisaura.

Fostul şef al IJPF Suceava şi-a cumpărat, în 2002, un autoturism Opel şi a declarat că nu are conturi sau depozite bancare.

Acesta a mai trecut în declaraţia de avere că are trei credite la bancă: unul de 31.500 de euro, unul de 23.500 de lei şi altul de 23.000 de lei.

Aurel Anea a mai arătat că, în 2009, a avut un salariu de 46.702 lei în calitate de şef al IJPF Suceava, precum şi un salariu de 22.262 de lei la C.M. Bucovina.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici