Poluare pe râul Prahova de la o staţie de epurare

Administraţia Naţională "Apele Române" a anunţat, miercuri, că pe râul Prahova s-a produs poluare de la o staţie de epurare, modificarea culorii apei putându-se observa pe o lungime de şapte kilometri, iar unda de poluare a ajuns în râul Ialomiţa, între podul de la Coşereni şi Manasia.

181 afișări

Sursa citată arată că a fost semnalată o poluare pe râul Prahova, care a produs modificarea culorii apei care a devenit maro-negricioasă, cu miros specific nămolului provenit dintr-o staţie de epurare. De asemenea, s-a putut observa şi mortalitate piscicolă nesemnificativă, cu peşti de mici dimensiuni (10-15 centimetri). Până miercuri la prânz, modificarea culorii apei s-a putut observa pe o lungime de aproximativ şapte kilometri, iar prin propagare, unda de poluare a ajuns în râul Ialomiţa, între podul de la Coşereni şi Manasia.

Echipele Administraţiei Naţionale "Apele Române"-Direcţia Apelor Ialomiţa Buzău (DAIB) şi Garda de Mediu Ialomiţa au prelevat probe de apă şi biologice, de la faţa locului, pentru efectuarea analizelor de laborator. "S-au anunţat toate folosinţele din aval, pentru a nu preleva apa din râul Ialomiţa", spune sursa citată.

De asemenea, Administraţia Naţională "Apele Române"-Direcţia Apelor Ialomiţa Buzău a luat măsura descărcării din acumularea Dridu a unui debit suplimentar pentru a asigura diluţia apei.

Echipele Administraţiei Naţionale "Apele Române"-Direcţia Apelor Ialomiţa Buzău şi Garda de Mediu Prahova verifică folosinţele de apă pentru a stabili sursa de poluare şi pentru a dispune măsurile de sancţiune care vor fi aplicate poluatorului, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici