Ponta a inaugurat 14 km de şosea de centură la Iaşi: Fără variante de ocolire oraşele se sufocă

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Iaşi, unde a inaugurat 14 kilometri din şoseaua de centură, că orice mare oraş are nevoie de infrastructură pentru dezvoltarea economică şi că trebuie construite variante de ocolire în toate localităţile importante pentru că altfel acestea "se sufocă".

973 afișări
Imaginea articolului Ponta a inaugurat 14 km de şosea de centură la Iaşi: Fără variante de ocolire oraşele se sufocă

Victor Ponta (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Victor Ponta a participat, vineri dimineaţă, la inaugurarea unui tronson de 14 kilometri al şoselei de centură a municipiului Iaşi, tronson care este dat în folosinţă din luna august, inaugurarea oficială fiind amânată până acum.

Ponta a refuzat să taie panglica pe care autorităţile o pregătiseră în acest sens, afirmând: "Nu tai nimic, eu doar adaug".

Astfel, panglica a fost tăiată de primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, şi de un reprezentant al firmei constructoare.

Ponta a spus că orice mare oraş al ţării care vrea să se dezvolte din punct de vedere economic are nevoie de infrastructură.

"Doresc ca astfel de variante de ocolire să existe în toate oraşele mari, localităţile mari se sufocă dacă nu vor avea astfel de lucrări. Acestea sunt o prioritate. Încet, încet şoselele de centură se realizează. Preţurile sunt mari, dar şi beneficiile sunt mari", a spus premierul, care a mers pe şoseaua de centură a Iaşiului împreună cu ministrul delegat pentru Administraţie, Radu Stroe, şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Victor Ponta a adăugat că este important ca la finanţările europene România să reuşească menţinerea cotei de finanţare de 85 la sută, adăugând că dacă aceasta se va reduce la 75 la sută vor trebui alocaţi mai mulţi bani de la buget.

"Cu cât mai puţini bani obţinem de la Bruxelles, cu atât vom avea mai puţini bani la buget pentru centurile ocolitoare", a spus Ponta.

Acest tronson de 14 kilometri al şoselei de centură a municipiului Iaşi a fost dat în folosinţă în luna august a acestui an, investiţia ridicându-se la 225 de milioane de lei. Lucrările au început în urmă cu patru ani, şoseaua legând Drumul European 583 şi drumul judeţean Iaşi-Vaslui. Firma care a executat lucrarea este Vega 93 Galaţi.

Întreaga şosea de centură a Iaşiului va măsura, potrivit primarului Gheorghe Nichita, 29,5 kilometri, investiţia totală ridicându-se la 718 milioane de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici