La finalul conferinţei privind educaţia şi piaţa muncii, organizată, luni, la Palatul Parlamentului, şeful Guvernului a fost întrebat de presă dacă este mulţumit de modul în care arată sistemul de învăţământ din România, iar premierul a răspuns că nu.
„Nu, îl îmbunătăţim în fiecare zi. De aceea facem tot ceea ce facem”, a spus Ponta.
În discursul susţinut la conferinţă, şeful Executivului a atras atenţia asupra faptului că Uniunea Europeană, deci şi România, se confruntă cu mai multe provocări, respectiv criza economică şi financiară, competitivitatea, schimbările climatice, crizele de la frontiere, dar a apreciat că cea mai gravă criză poate fi cea a lipsei locurilor de muncă pentru generaţiile care au terminat diverse forme de educaţie după 2008.
„Consider că cea mai gravă criză cu care Europa se poate confrunta se pregăteşte în aceşti ani, şi anume criza unei generaţii posibil pierdute a Europei. Este vorba despre generaţia care, după 2008, termină diverse forme de educaţie, nu-şi găseşte un loc de muncă, o specializare adecvată, o carieră în viaţă, şi de aceea cred că această generaţie, dacă Europa, ţările membre, România, nu iau măsuri concrete acum, aceasta va fi într-adevăr o generaţie pierdută şi ar fi un lucru mai rău decât orice altă criză sau provocare cu care Europa se confruntă”, a spus Ponta.
Puteţi dezbate prevederile Codului etic din educaţie aici.
Citeşte şi: CAMPANIE Mediafax.ro: Punem în dezbatere prevederile Codului Etic din educaţie – Cum trebuie să se comporte profesorii cu elevii
Citeşte şi: Codul Etic: Profesorii nu pot primi bani sau cadouri şi nu pot face meditaţii cu propriii elevi
Citeşte şi: Codul Etic: Profesorii, obligaţi să supravegheze elevii în şcoală şi la activităţi în afara acesteia
Citeşte şi: FSLI: Codul Etic din educaţie trebuie completat cu obligaţii şi sancţiuni pentru elevi şi părinţi
Citeşte şi: Lider SLIPC: Codul Etic din învăţământul preuniversitar să prevadă şi protecţia cadrelor didactice