Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza ceţii

Operaţiunile portuare au fost sistate, sâmbătă dimineaţă, în porturile constănţene, din cauza ceţii dense, vizibilitatea pe mare scăzând sub o jumătate de milă marină.

174 afișări
Imaginea articolului Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza ceţii

Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza ceţii (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit autorităţilor portuare, manevrele de încărcare şi descărcare ale navelor în porturile Constanţa Nord şi Constanţa Sud - maritim şi fluvial, au fost suspendate la scurt timp după miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, în Portul Midia începând cu ora 07.30, iar în Portul Mangalia de la ora 08.00, din cauza vizibilităţii extrem de scăzute, în condiţii de ceaţă.

De asemenea, din acelaşi motiv, a fost oprit tranzitul de barje prin ecluza de la Agigea a Canalului Dunăre - Marea Neagră.

Toate manevrele şi operaţiunile portuare vor fi reluate imediat ce condiţiile meteorologice se vor îmbunătăţi.

De asemenea, Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă şi pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, unde vizibilitatea scade, pe locuri, sub 100 de metri, în timp ce în unele zone din judeţul Constanţa vizibilitatea scade sub 30 de metri.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici