Mesajul RO-Alert s-a dat luni dimineața, în jurul orei 04:00, și a fost primit de toți locuitorii județului Tulcea. Atenționarea viza o posibilă incursiune de drone.
Două persoane au sunat la numărul unic de urgență. Unul dintre apelanți anunța autoritățile că aude și vede avioane care zboară la joasă înălțime.
Celălalt apelant a cerut mai multe informații despre mesajul RO-Alert.
ISU Tulcea mai menționează că, în urma alertei aeriene, nu au fost înregistrate evenimente care să implice intervenția pompierilor tulceni.
Aproximativ oră și jumătate mai târziu, la ora 05:26, alerta aeriană a încetat.