Prahova: Peste 18.000 de oameni au rămas fără apă. Pompierii le duc apă potabilă cu cisternele

Peste 18.000 de persoane din patru localităţi din Prahova nu au apă la robinete în urma unei defecţiuni apărute încă de marţi la o conductă magistrală, pompierii transportând apă potabilă cu cisternele, transmite corespondentul MEDIAFAX.

2174 afișări
Imaginea articolului Prahova: Peste 18.000 de oameni au rămas fără apă. Pompierii le duc apă potabilă cu cisternele

Prahova: Peste 18.000 de oameni au rămas fără apă. Pompierii le duc apă potabilă cu cisternele

Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, sâmbătă dimineaţă, pompierii au fost solicitaţi să ducă apă potabilă în patru localităţi.

“Asigurăm transportul de apă potabilă cu patru cisterne, a câte 5000 de litri fiecare, în Păuleşti, Băicoi, Dumbrăveşti şi Plopeni”, a declarant Raluca Vasiloae, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova.

Potrivit sursei citate, în continuare se primesc solicităr, iar pompierii estimează că vor merge de 5 ori să ducă apă potabilă în aceste localităţi. Potrivit Prefecturii Prahova, avaria s-a produs pe conducta de aducţiune de la Vălenii de Munte, pe tronsonul Dumbrăveşti – Movila Vulpii, în zona Găgeni.

“Marţi, 13 decembrie, s-a produs această avarie. Sunt două oraşe afectate şi două comune, în total aproximativ 18.500 de persoane neavând apă potabilă”, a declarat Daniel Ştefan, prefectul judeţului Prahova, care susţine că avaria s-ar fi produs sub o casă, ceea ce a îngreunat remedierea problemei.

“Problema este în curs de rezolvare. Am vorbit chiar acum o oră cu responsabilii. Au introdus un tub acum, trebuie să-l prindă. A fost problema legată de piesele de îmbinare între metal şi plastic, dar s-a găsit o soluţie. S-a montat un tub ca să nu se intervină sub imobil”, a mai precizat Daniel Ştefan.

Potrivit prefectului judeţului Prahova, intervenţia ar urma să fie finalizată luni.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici