Predoiu: Ministerul Justiţiei este în grafic cu măsuri care ţin exclusiv de el

Ministrul Cătălin Predoiu a afirmat, marţi, în cadrul audierii la Comisia juridică a Senatului, că Ministerul Justiţiei este în grafic cu măsurile care ţin exclusiv de instituţie în ce priveşte îndeplinirea condiţionalităţilor CE, adăugând însă că aşteaptă schimbarea de mentalitate a magistraţilor.

12 afișări
Imaginea articolului Predoiu: Ministerul Justiţiei este în grafic cu măsuri care ţin exclusiv de el

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Ministrul Predoiu a criticat Consiliul Superior al Magistraturii, indicând, printre altele, demersul "în scop propagandistic" al acestuia de a sesiza Curtea Constituţională pentru constatarea unui conflict de natură constituţională între autoritatea judecătorească, pe de-o parte, şi Executivul, pe de altă parte.

"Dacă nu va interveni mult aşteptata schimbare de mentalitate, se va pune în cauză însăşi arhitectura acestuia", a spus Predoiu, referindu-se la CSM.

Ministrul Predoiu a arătat că în 2004 când au fost adoptate legile magistraţilor şi a CSM a fost un câştig "cel puţin teoretic" al sistemului judiciar, însă Consiliul a înţeles unidirecţional scopul său.

Cătălin Predoiu a afirmat că aşteaptă schimbarea mentalităţii magistraţilor - "mulţi dintre ei fiind foarte buni, şi se vede prin deciziile pe care le dau" -, o "prospeţime" în sistem, iar de la politiceni aşteaptă "modernizarea legislaţiei".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici