Predoiu nu se aşteaptă la ridicarea monitorizării României

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, vineri, că în acest moment nu poate fi aşteptată ridicarea monitorizării României, ceea ce "nu este îmbucurător", însă toate instituţiile implicate trebuie să coopereze.

11 afișări
Imaginea articolului Predoiu nu se aşteaptă la ridicarea monitorizării României

Predoiu nu se aşteptată la ridicarea monitorizării României (Imagine: Mediafax Foto)

Ministrul a spus că nu trebuie ignorate evoluţiile înregistrate în ultimele luni ale acestui an, cum ar fi adoptarea cadrului instituţional al Agenţiei Naţionale de Integritate, finalizarea proiectelor de coduri şi lansarea lor spre dezbatere, fapt ce dovedeşte că "se poate".

"Este imperios necesar ca toţi să acţionăm având aceleaşi obiective prioritare, repectiv finalizarea reformelor şi crearea condiţiilor ridicării monitorizării, cât mai repede cu putinţă", a declarat Predoiu.

El a arătat că, dacă pe de o parte, sunt critici privind procesele prea lungi, deciziile controversate, procedurile complicate, de cealaltă parte nu pot fi ignorate condiţiile în care lucrează magistraţii, cadrul legislativ care nu este foarte clar.

"Nu sunt scuze, sunt realităţi", a spus ministrul.

El a adăugat că în acest caz nu este numai rolul Ministerului Justiţiei, al Consiliului Superior al Magistraturii, ci şi al altor instituţii, fiind un efort colectiv, de interes naţional.

Ministrul a refuzat să comenteze afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu privind justiţia.

"Nu sunt în aceeaşi poziţie instituţională cu preşedintele. Avem un anumit portofoliu al problemelor şi evit să comentez opinii exprimate. Suntem deschişi oricărei forme de colaborare", a mai spus Cătălin Predoiu.

Ministrul Justiţiei a participat la semnarea documentelor constitutive ale Asociaţiei Franco-Române a Juriştilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici