Prefectul Capitalei a verificat secţiile de vot speciale din Bucureşti

Prefectul Mihai Cristian Atănăsoaei, a verificat, sâmbătă, prin sondaj, secţiilor de vot speciale din Capitală, în special pe cele unde la primul tur al prezidenţialelor au fost probleme organizatorice şi aglomerări, cum ar fi cele din Gara de Nord, Şcoala "Sfinţii Voievozi" şi Facultatea de Drept.

110 afișări
Imaginea articolului Prefectul Capitalei a verificat secţiile de vot speciale din Bucureşti

Prefectul Capitalei a verificat secţiile de vot speciale din Bucureşti (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

La secţiile de vot speciale de la Gara de Nord şi Şcoala "Sfinţii Voievozi", aflate în Sectorul 1, erau deja montate, conform deciziei BEC, cinci cabine de vot. În primul tur al alegerilor prezidenţiale, din 22 noiembrie, cele două secţii au avut doar două cabine de vot, ceea ce a îngreunat votarea, astfel că numărul lor a fost suplimentat în timpul scrutinului.

"De asemenea, la controlul de astăzi (sâmbătă - n.r.) aici era şi un număr suficient de mese şi scaune, atât pentru membrii biroului secţiei de votare, cât şi pentru cei care vor completa declaraţia pe proprie răspundere prin care atesta că nu au mai votat şi nu vor mai vota în respectivul tur de scutin", se arată într-un comunicat al Prefecturii Capitalei remis agenţiei MEDIAFAX.

La secţia specială de la Facultatea de Drept au fost montate şapte cabine de vot, prefectul Capitalei solicitând aplicarea întocmai a deciziei BEC privind existenţa în secţiile speciale a unui număr de cabine egal cu numărul ştampilelor cu menţiunea "Votat", respectiv cinci. Astfel, în cursul zilei de sâmbătă două din cele şapte cabine au fost demontate.

Toate secţiile de votare speciale sunt dotate cu camere de luat vederi, măsura fiind luată pentru verificarea eventualelor fraude electorale.

"În urma verificărilor făcute atât de Prefect, cât şi de ceilalţi membri ai personalul tehnic auxiliar al Instituţiei Prefectului, toate secţiile speciale din Bucureşti sunt amenjate corespunzător", precizează sursa citată.

La instructajul făcut de preşedinţii Birourilor Electorale de Sector preşedinţiilor şi locţiitorilor secţiilor de votare speciale din Bucureşti, li s-a recomandat ca, pentru fluidizarea procesului electoral, cinci membri ai secţiilor de votare să sprijine alegătorii în completarea declaraţiilor pe proprie răspundere.

La cele 34 de secţii de vot speciale din Capitală vor fi postate afişe cu adresele acestora. De asemenea, în Gara de Nord, Gara Obor şi la Aeroportul Băneasa vor fi difuzate anunţuri audio cu informaţii privind adresele secţiilor de votare speciale din Capitală.

Potrivit Prefecturii Capitalei, la solicitarea cetăţenilor, reprezentanţii Jandarmeriei şi Poliţiei care asigură ordinea publică şi paza secţiilor de votare pot oferi informaţii despre locurile unde sunt amenajate cele 34 de secţii de vot speciale din Bucureşti.

Duminică, pe site-ul Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti, www.prefecturabucuresti.ro, la secţiunea Alegeri 2009, vor fi postate, din oră în oră, comunicate privind cele mai aglomerate şi cele mai puţin aglomerate secţii de votare speciale.

În Bucureşti, pentru turul II al alegerilor prezidenţiale sunt amenajate 1.256 de secţii de votare, din care 34 speciale şi restul permanente.

În Sectorul 1 sunt cinci secţii de votare speciale, la Gara de Nord, Aeroportul Internaţional "Aurel Vlaicu" Băneasa, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, Colegiul Tehnic Media (strada Jiului nr. 163) şi Şcoala generală nr.1 "Sfinţii Voievozi" (strada Atelierului nr. 25).

În Sectorul 2 au fost amenajate trei secţii de votare speciale, la Gara de Est - Obor şi în căminele studenţeşti 3 şi 4 ale Universităţii Tehnice de Construcţii, de pe strada Inginerilor numerele 11 şi 29.

Sectorul 3 are şapte secţii de votare speciale, la Spitalul de Psihiatrie "Dr. Constantin Gorgoş" (Bulevardul Nicolae Grigorescu nr. 41A), Spitalul Justiţiei "Dr. Constantin Angelescu" (aleea Căuzaşi nr. 49-5), Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie (strada Sfântul Dumitru nr. 2), Spitalul "Colţea" (Bulevardul I.C. Brătianu nr. 1), Spitalul "Caritas" (strada Traian nr. 29), Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale "Dr. Victor Babeş" (Şoseaua Mihai Bravu nr. 281) şi Căminul de bătrâni nr. 5 (Calea Vitan 267-269).

În Sectorul 4 sunt trei secţii speciale de votare, la Autogara Filaret, Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" (Şoseaua Berceni nr. 12) şi Căminul studenţesc C3 din campusul Universităţii "Spiru Haret" (aleea Moldoviţa nr. 10).

O singură secţie de votare specială funcţionează în Sectorul 5 al Capitalei, la Facultatea de Drept (Bulevardul Mihail Kogălniceanu nr. 36-46).

Celelalte 15 secţii sunt amenajate în Sectorul 6 al Capitalei, una la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Panait Sârbu" (Calea Giuleşti nr. 5), una la Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport (strada Constantin Noica nr. 140), două la Căminele C-D din Splaiul Independenţei nr. 204, alte nouă în Complexul căminelor studenţeşti administrate de Universitatea Politehnică Bucureşti (Splaiul Independenţei nr. 290), una în Căminul A3 (strada Pascal Cristian) şi una în Căminul A din complexul Leu ( Bulevardul Iuliu Maniu nr. 1-3).

Biroul Electoral Central a stabilit, săptămâna trecută, ca prefecţii şi primarii să doteze secţiile de vot speciale cu un număr de cabine de vot egal cu numărul ştampilelor cu menţiunea "Votat". Astfel, fiecare secţie specială va avea cinci cabine de vot şi cinci ştampile cu menţiunea "Votat".

La secţiile speciale pot vota alegătorii care în ziua scrutinului se află în altă localitate decât cea de domiciliu. Aceştia trebuie să declare în scris pe propria răspundere că nu au mai votat şi nu vor mai vota la acel tur de scrutin.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici