Preot dintr-un sat din Teleorman, denumit "îngerul păzitor" al unei comunităţi | FOTO

Pe preotul Florin Danu, vocaţia l-a trimis în satul Lada din judeţul Teleorman, un loc în care sărăcia e la ea acasă. Asta l-a determinat pe omul Bisericii să nu lase soarta oamenilor din sat la voia întâmplării, aşa că a ales să se implice cu adevărat în viaţa comunităţii.

6492 afișări
Imaginea articolului Preot dintr-un sat din Teleorman, denumit "îngerul păzitor" al unei comunităţi | FOTO

Preot dintr-un sat din Teleorman, "îngerul păzitor" al unei comunităţi

În urmă cu trei ani, preotul Florin Danu a observat că mulţi dintre copiii care locuiau în satul Lada nu beneficiau de o masă caldă la ei acasă. Aşa că a înfiinţat o asociaţie de binefacere şi, prin intermediul ei, a început să asigure în fiecare zi câte un prânz celor mici. Apoi i-a inclus şi pe bătrânii singuri din localitate în program. Astfel, de trei ani, în cantina bisericii din satul Lasa 35 de copii şi 35 de bătrâni primesc zilnic o masă caldă.

Pe lângă această primă iniţiativă de a sprijini comunitatea, părintele Danu a venit cu o altă idee: oamenii nu au nevoie doar de hrană materială. Ci şi de hrană pentru spirit. Aşa că a început să ţină în biserică cursuri de limba engleză şi de limba şi literatura română.

Acum, preotul şi-a propus să construiască trei case de tip familial, în care să poată fi găzduiţi copiii abandonaţi, bătrânii singuri şi femeile alungate de acasă.

El a declarat pentru MEDIAFAX că face acest efort din dorinţa de a veni în completarea sprijinului pe care autorităţile îl acordă celor aflaţi în situaţii vulnerabile şi că, bineînţeles, are nevoie şi el de sprijin pentru a-şi duce la bun sfârşit planul.

"E important să facem asta pentru că mulţi oameni din Teleorman ar avea nevoie de aşa ceva. De un loc în care să se simtă în siguranţă, atunci când nu mai sunt soluţii. Proiectul a început deja de săptămâna trecută, când am demarat construcţia celor trei case de tip familial. Evident că avem nevoie şi de sprijin. Am reuşit să facem rost de cărămida necesară şi de de o parte din fier, însă e nevoie de bani pentru betonul din staţie şi pentru cherestea. La fel şi pentru manoperă,dar cu ajutorul lui Dumnezeu vom rezolva şi asta", a spus preotul.

Oamenii din satul Lada îl iubesc pe protul Danu şi îl consideră un înger păzitor. Ei spun că fără părintele Danu, viaţa comunităţii ar fi fost mult mai săracă.

Raluca M. spune despre părinte că face cu adevărat minuni: "Nu întâlneşti des un om cu atâta har şi chemare în a-i ajuta pe ceilalţi. Nu ştiu cum reuşeşte, dar face minuni pentru copiii din Lada. Şi nu doar pentru copii. Sunt şi mulţi oameni în vârstă care trăiesc şi sunt bine datorită lui”.

Satul Lada din judeţul Teleorman are o populaţie îmbătrânită şi foarte sărăcă. Copiii şi bătrânii din zonă trăiesc la limita sărăciei, pentru că o mare parte a populaţiei din zonă nu are acces la piaţa muncii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici