” Urmare a informaţiilor publice vehiculate în spaţiul internaţional de către agenţiile de presă şi diverse organisme şi organizaţii internaţionale, privitoare la acţiunile întreprinse de către autorităţile turce în legătură cu un număr îngrijorător de magistraţi turci, ulterior recentelor evenimente petrecute în Turcia, declarate de autorităţile Statului Turc ca fiind o tentativă de lovitură de stat şi luând notă de reacţiile oficiale ale instituţiilor europene cu atribuţii în domeniul apărării şi garantării independenţei justiţiei, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii îşi exprimă profunda îngrijorare faţă de gravitatea informaţiilor vehiculate în spaţiul public privind posibila încălcare a principiilor statului de drept, în special în ceea ce priveşte situaţia judecătorilor şi procurorilor”, se arată într-un comunicat de presă transmis agenţiei MEDIAFAX.
Sursa citată mai arată că în absenţa unor comunicări oficiale din partea Înaltului Consiliu pentru Judecători şi Procurori din Turcia sau a unor informaţii oficiale din partea instituţiilor turce, preşedintele CSM „susţine demersul public internaţional de a solicita garantarea de către autorităţile turce a respectării tuturor reglementărilor şi tratatelor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Statul Turc este parte, în toate acţiunile întreprinse de acesta în urma şi în legătură cu tentativa de lovitură de stat consumată”.
2.700 de judecători şi procurori au fost destituiţi sau arestaţi de regimul Erdogan după tentativa eşuată de lovitură de stat din cursul săptămânii trecute. În total, circa 50.000 de militari, poliţişti, judecători, alţi funcţionari publici şi profesori au fost suspendaţi din funcţii ori arestaţi preventiv.
Citeşte şi: Scrisoare deschisă a sindicatelor româneşti din Educaţie către preşedintele Turciei: Acţiunile îndreptate împotriva profesorilor din Turcia sunt un act de comportare nedemocratică
Citeşte şi: Judecătorul Horaţius Dumbravă, membru CSM: Justificarea „geostrategică” folosită de instituţiile statului român nu explică lipsa de reacţie faţă de situaţia din Turcia
Citeşte şi: Credincioşii musulmani din Constanţa i-au comemorat pe cei căzuţi în timpul puciului din Turcia
Citeşte şi: Ambasadorul turc asigură că turiştii români aflaţi în Turcia vor avea atenţie specială. Emisarul spune că nu a cerut închiderea şcolilor din România care ar fi finanţate de opozantul lui Erdogan
Citeşte şi: ANALIZĂ: Profesor român – Situaţia dascălilor din Turcia, atentat la libertatea educaţiei. O naţiune fără elită intelectuală este în pericol