Preşedintele Curţii Constituţionale din Republica Moldova, implicat într-un accident soldat cu un mort şi doi răniţi

O persoană a murit, iar alte două, între care un copil de trei ani, au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut, duminică, pe DN 2 (E 85), în judeţul Vrancea, şi în care au fost implicate trei maşini.

380 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Curţii Constituţionale din Republica Moldova, implicat într-un accident soldat cu un mort şi doi răniţi

Un mort şi doi răniţi într-un accident în care au fost implicate trei maşini, în Vrancea (Imagine: Ghita Porumb/Mediafax Foto)

Accidentul s-a petrecut la ieşirea din localitatea Garoafa spre Tişiţa.

Primele cercetări ale poliţiştilor arată că accidentul s-a petrecut după ce un şofer a vrut să iasă de pe un drum lateral pe drumul european şi nu s-ar fi asigurat, maşina acestuia lovind alte două autoturisme care circulau regulamentar.

În urma impactului şi-a pierdut viaţa pasagerul uneia dintre maşinile lovite, iar alte două persoane, între care un copil de trei ani, au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Judeţean din Focşani.

Traficul în zonă a fost blocat timp de aproximativ o oră, în zonă formându-se coloane de maşini

Potrivit comisarul şef Adrian Huzum de la Poliţia Rutieră Vrancea, una dintre maşinile implicate în accident este înmatriculată în Republica Moldova, iar în aceasta se aflau preşedintele Curţii Constituţionale din acea ţară, Dumitru Pulbere, un alt angajat al instituţiei, judecător Petru Răilean, şi şoferul.

El a precizat că Dumitru Pulbere şi Petru Răilean au fost răniţi uşor şi au fost duşi la spital, însă nu au necesitat internarea.

Primele informaţii furnizate de Poliţia Rutieră Vrancea arătau că în urma accidentului o persoană a murit, iar alte două, între care un copil, au fost rănite.

Ulterior, reprezentanţii Ambulanţei şi ai Poliţiei Judeţene au anunţat că în total şapte persoane au fost transportate la spital, însă doar două sunt în stare gravă.

Cei doi răniţi grav sunt un copil de trei ani, care este în comă şi urmează să fie preluat de un elipcoper SMURD şi dus la Bucureşti, precum şi mama acestuia, aflată şi ea în comă.

Cei doi se aflau în maşina condusă de bărbatul care şi-a pierdut viaţa în urma accidentului, toţi trei fiind din Buzău.

La ora transmiterii acestei ştiri, pe lângă copilul de trei ani şi mama acestuia la Spitalul Judeţean din Focşani se mai aflau alte trei persoane, care sunt supuse investigaţiilor medicale.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 12.00, la ieşirea din localitatea Garoafa spre Tişiţa.

Primele cercetări ale poliţiştilor arată că accidentul s-a petrecut după ce un şofer a vrut să iasă de pe un drum lateral pe drumul european şi nu s-ar fi asigurat, maşina acestuia lovind alte două autoturisme care circulau regulamentar.

În urma impactului şi-a pierdut viaţa pasagerul uneia dintre maşinile lovite.

Traficul în zonă a fost blocat timp de aproximativ o oră, în zonă formându-se coloane de maşini

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici