Primul oraş din România care intră în carantină după noua lege. Hotărârea a fost votată în comitetul local

  • Oraşul Făget din Timiş intră de duminică, 26 iulie, în carantină.
  • Este primul oraş din România care intră în carantină după noua lege.
  • De asemenea, este prima localitate din Timiş unde sunt aplicate astfel de măsuri.
115442 afișări
Imaginea articolului Primul oraş din România care intră în carantină după noua lege. Hotărârea a fost votată în comitetul local

Oraşul Făget şi satele Bichigi, Temereşti şi Colonia Mică din judeţul Timiş intră de duminică, 26 iulie, ora 19.00, în carantină pentru o perioadă de 14 zile. Carantina zonală a fost instituită după ce au fost testare pozitiv 47 persoane, iar acestea au intrat în contact direct cu un număr mare de persoane.

Conform deciziei, se interzice intrarea/ieşirea în/din oraşul Făget şi satele aparţinătare menţionate prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile europene, naţionale, judeţene şi comunale.

Pe de altă parte, în localitatea carantinată sunt permise intrarea, respectiv ieşirea pentru:

a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice în localitatea carantinată, precum şi aprovizionării populaţiei;

b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, situaţiilor de urgenţă, administraţiei publice locale, asistenţei şi protecţiei sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentaţiei publice, alimentării cu apă, comunicaţiilor şi transporturilor; persoanele care susţin examene de admitere la facultate

c) persoanele care locuiesc în zona carantinată şi desfăşoară activitate profesională în afara zonei carantinate cu prezentarea unei adeverinţe de la angajator, legitimaţie de serviciu sau oricare alt document care să ateste activitatea profesională;

d) persoanele care realizează activităţi agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;

e) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoană aflată în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, decesul unui membru de familie;

f) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;

g) urgenţe medicale.

Locuitorii au la dispoziţie un Telverde pentru informaţii legate de coronavirus. Numărul este 0800 800 358. 

UPDATE ORA 10.40  Hotărârea a fost votată în comitetul local.

Făget este primul oraş din România care intra în carantină după noua lege. Până acum, aici au fost depistate 47 de cazuri, dintre care 8 sunt cadre medicale de la spitalul din Făget. 

Situaţia a fost dezbătută aseară, în comitetul local, iar propunerea a fost trimisă la Bucureşti. 

INS şi-a dat acceptul, iar în acest moment hotărârea de carantinare se votează în comitetul local. Apoi, hotărârea se trimite la CNSU, care va da aviz tot astăzi.

CITEŞTE AICI: Se întoarce carantina. Restricţii în două localităţi din România, dar ar putea urma alte 12

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici