Primăria Capitalei a desfiinţat PATRU administraţii importante ale Bucureştiului. Activitatea lor, trecută la Companiile Municipale/ UPDATE: Rectificarea, RESPINSĂ

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a decis, joi, desfiinţarea a patru instituţii din subordinea PMB, precum Administraţia Străzilor, Administraţia Lacuri Parcuri, a Cimitirelor şi cea a Fondului Imobiliar. USR precizează că angajaţii acestor instituţii urmează să fie concediaţi.

3715 afişări
Imaginea articolului Primăria Capitalei a desfiinţat PATRU administraţii importante ale Bucureştiului. Activitatea lor, trecută la Companiile Municipale/ UPDATE: Rectificarea, RESPINSĂ

Primăria Capitalei a desfiinţat PATRU administraţii importante ale Bucureştiului. Activitatea lor, trecută la Companiile Municipale/ UPDATE: Rectificarea, RESPINSĂ

Potrivit proiectului care s-a aflat pe ordinea de zi suplimentară, şi care a fost aprobat de consilieri, se prevede ca în termen de 90 de zile de la aprobarea acestei hotărâri, cele patru instituţii să fie desfiinţate.

De asemenea, în termen de 30 de zile, potrivit proiectului de hotărâre, instituţiile ce urmează să fie desfiinţate sunt obligate să declanşeze procedurile de disponibilizare a unui număr de 1.300 de posturi. În expunerea de motive a proiectului, jusitificarea desfiinţării acestor instituţii este evitarea „paralelismului”, în contextul în care există deja companii municipale cu aceleaşi atribuţii. De altfel, atribuţiile instituţiilor ce urmează să fie desfiinţate vor fi preluate de noile companii municipale.

„PMB desfiinţează Administraţia Străzilor, Administraţia Lacuri, Parcuri, Agrement, Administraţia Cimitirelor şi Administraţia Fondului Imobiliar. Este un proiect de hotărâre pe care Gabriela Firea îl pune pe ordinea de zi suplimentară, cu mai puţin 24 de ore înainte de începerea şedinţei CGMB. Oamenii care încă mai lucrează acolo vor rămâne fără loc de muncă”, a precizat Roxana Wring (USR) pe pagina sa de Facebook.

Potrivit consilierului USR, motivul pentru care PMB intenţionează să desfiinţeze aceste instituţii ar fi că „sunt mai greu de controlat”.

„Acesta este încă un pas pe calea predării Bucureştiului pe mâna găştilor din Voluntari. Gabriela Firea desfiinţează patru administraţii importante pentru Capitală pentru a da de lucru companiilor municipale. Motivul: aceste administraţii sunt mai greu de controlat decât companiile conduse de prietenii şi clienţii politici ai PSD”, a mai precizat Wring.

Rectificarea bugetară a PMB, respinsă. Proiectul prevedea tăierea a 153 milioane lei de la Străzi

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a respins, joi, proiectul de rectificare bugetară a Primăriei Municipiului Bucureşti. Proiectul prevedea diminuarea bugetelor la mai multe instituţii, precum Administraţia Străzilor, care solicita o tăiere de 152,7 milioane de lei.

Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti s-a aflat, joi, un proiect care prevedea o rectificare a bugetului Municipalităţii pe 2018, dar care fost respins de către consilieri. Potrivit raportului de specialitate al proiectului, „unele instituţii solicitau rectificarea bugetelor în sensul diminuării alocaţiilor/subvenţiilor de la bugetul local”.

Astfel, Administraţia Străzilor propunea o diminuare a bugetului cu 153,7 milioane de lei, în timp ce Administraţia Spitalelor solicita o „tăiere” de 47,8 milioane de lei.

De asemenea, multe teatre solicitau diminuări ale bugetelor pe anul 2018, precum Teatrul Metropolis, Teatrul Masca, „Odeon”, „Ţăndărică” sau „Nottara”.

Pe de altă parte, proiectul de rectificare prevedea suplimentarea bugetelor pentru alte instituţii, cum este CREART, la care ar fi mers 464 de mii de lei în plus.

O sumă importantă, de peste 70 de milioane urma să meargă, aşa cum se prevede în proiect, la instituţii care se încadrează în domeniul „Cultură, recreere şi religie”. Potrivit Primăriei, cele 70 de milioane de lei reprezentau „credite de angajament” pentru refacerea Teatrului Mic. 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici