Primarul din Gheorgheni, pus sub control judiciar în dosarul de abuz în serviciu şi şantaj

Primarul suspendat al municipiului Gheorgheni, Mezei Janos, va fi cercetat sub control judiciar, a decis, joi, Tribunalul Harghita, care a admis solicitarea acestuia de înlocuire a arestului la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, şantaj şi instigare la delapidare.

240 afișări
Imaginea articolului Primarul din Gheorgheni, pus sub control judiciar în dosarul de abuz în serviciu şi şantaj

Primarul din Gheorgheni, pus sub control judiciar în dosarul de abuz în serviciu şi şantaj (Imagine: Shutterstock)

Tribunalul Harghita a respins, joi, propunerea procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, de prelungire a măsurii arestului la domiciliu a primarului municipiului Gheorgheni, Mezei Janos, înlocuind-o cu cea a controlului judiciar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Tribunalul Harghita a înlocuit măsura arestării la domiciliu, luată prin încheierea penală nr.19/CU/TL din 17.04 2015 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Târgu Mureş cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii", se arată în încheierea penală.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţă de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei şi să se prezinte la Poliţia Gheorgheni, conform programului de supraveghere întocmit de poliţişti sau ori de câte ori este chemat.

De asemenea, "Mezei Janos nu trebuie să depăşească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului care a luat măsura controlului judiciar, să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu martorii Virag Zsolt, Virag Csaba şi Portik Csaba, iar în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, controlul judiciar poate fi înlocuit cu măsura arestării preventive".

Hotărârea Tribunalului Harghita poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare şi, dacă aceasta rămâne definitivă la Curtea de Apel Târgu Mureş, primarul Mezei Janos îşi poate exercita atribuţiile.

Magistraţii Tribunalului Harghita au judecat, miercuri, legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu faţă de primarul suspendat al municipiului Gheorgheni, Mezei Janos, trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, şantaj şi instigare la delapidare.

Avocatul Vasile Ghere a apărat cauza primarului Mezei timp de aproape două ore, susţinând că edilul nu se face vinovat de niciuna dintre acuzatiile care i s-au adus.

Apărătorul a afirmat că anumite aspecte din dosar evidenţiază lipsa unor indicii temeinice până în prezent şi lipsa probelor că primarul ar fi comis infracţiunile de instigare la delapidare şi de şantaj. În privinţa abuzului în serviciu comis de edilul din Gheorgheni, care ar fi încheiat în mod fraudulos un contract de vânzare-cumpărare a unei parcele de teren în suprafaţă de 400 de metri pătraţi, amplasată pe malul Lacului Roşu, avocatul Ghere a afirmat că primarul Mezei nu a făcut decât să ducă la îndeplinire o hotărâre a Consiliului Local, document care a trecut şi "prin filtrul" Prefecturii, primind avizul de legalitate.

Primarul suspendat a solicitat, la rândul său, magistraţilor Tribunalului Harghita să înlocuiască măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar.

"Aproape de 5 luni sunt arestat şi sunt suspendat din funcţie. Asta nu este o chestie normală, să interpretăm şi să trăim în aşa fel când nu este o dovadă clară şi nu există un fapt real de care să fie acuzat un om. Eu sunt surprins de procedurile şi de acuzaţiile care sunt în privinţa mea, dar mă supun. Asta este Justiţia, acestea sunt procedurile, trebuie să ducem până la final fiecare pas şi fiecare argument", a spus Mezei Janos.

De asemenea, el a cerut instanţei să i se permită să îşi exercite atribuţiile, motivând pe de o parte că multe dintre proiectele importante începute se vor opri în absenţa sa, iar pe de altă parte că 2014-2020 este perioada în care trebuie accesate noi fonduri europene, pentru continuarea lor.

Potrivit unui comunicat transmis, în 29 mai, de DNA, alături de Mezei Janos, acuzat de abuz în serviciu, şantaj şi instigare la delapidare, a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, şi Barabas Csilla, secretară la Primăria municipiului Gheorgheni, pentru delapidare.

Conform rechizitoriului, în cursul anului 2013, Mezei Janos, în calitate de primar al municipiului Gheorgheni, judeţul Harghita, şi-a exercitat în mod fraudulos atribuţiile de serviciu, încheind, în numele municipiului, un contract de vânzare-cumpărare a unei parcele de teren în suprafaţă de 400 de metri pătraţi, amplasată pe malul Lacului Roşu, prin care a înstrăinat acest bun către o societate comercială, în condiţiile în care acest teren nu putea să fie vândut, deoarece constituia parte din capitalul social adus ca aport la S.C. Monturist SRL de către municipiul Gheorgheni (sub forma folosinţei bunului, prin concesionarea pe o durată de 49 de ani către societatea respectivă).

De asemenea, în 17 ianuarie, Mezei Janos l-a somat pe administratorul S.C. Monturist S.R.L, care este denunţătorul în acest caz, ca, până în 19 ianuarie, ora 09.00, să vină la sediul Primăriei şi să-şi prezinte demisia, în caz contrar "urmând să sufere consecinţe negative, precum darea în vileag a unor fapte reale şi/sau imaginare care îl vor determina să nu mai poată munci şi locui în municipiul Gheorgheni".

"În acest mod, Mezei Janos încerca să îl determine pe administratorul S.C. Monturist S.R.L să renunţe la demersurile sale legitime de a obţine, prin diverse demersuri legale (acţiuni civile în justiţie, denunţuri penale etc.), restabilirea integrităţii patrimoniului societăţii. Acest demers al inculpatului Mezei Janos a avut ca scop asigurarea şi pe viitor a folosinţei netulburate a terenului obţinut ilegal de către reprezentantul firmei care obţinuse, în nod nelegal, terenul de 400 metri pătraţi", susţine DNA.

Drept urmare, la sfârşitul lunii ianuarie, primarul a fost reţinut de procurorii DNA pentru abuz în serviciu şi şantaj, după care Tribunalul Mureş a decis să fie cercetat sub control judiciar. Ulterior, el a fost plasat în arest la domiciliu.

Pe perioada măsurii preventive, lui Mezei Janos i s-a interzis să exercite funcţia de primar, dar şi să comunice, direct sau indirect, cu anumite persoane.

Cu toate acestea, potrivit procurorilor DNA, Mezei Janos a continuat să se comporte, în anumite situaţii, ca primar al municipiului Gheorgheni, încercând să determine consilierii locali să adopte în şedinţă textul unei scrisori al cărei iniţiator a fost el însuşi. Documentul urma să fie adresat din partea Consiliului Local Gheorgheni acţionarului majoritar al SC Monturist SRL, cu solicitarea ca acesta din urmă să fie convins să îl oblige pe denunţător să-şi retragă sesizarea penală formulată împotriva edilului.

Totodată, Mezei Janos ar fi determinat secretara Primăriei Gheorgheni, Barabas Csilla, să ia înregistrările dezbaterilor şedinţei Consiliului Local din 16 februarie de la consilierul la care se aflau şi să i le trimită acasă, în condiţiile în care o copie a acestor înregistrări putea fi obţinută de persoanele interesate numai dacă ar fi fost depusă o cerere în acest sens şi solicitantul ar fi plătit cheltuielile pentru realizarea copiei.

În aceste condiţii, procurorii anticorupţie au extins acţiunea penală faţă de Mezei Janos cu privire la săvârşirea infracţiunii de instigare la delapidare.

În ianuarie, primarul Mezei Janos declara, corespondentului MEDIAFAX, că nu este implicat deloc în SC Monturist SRL.

Mezei Janos este membru al Partidului Civic Maghiar şi se află la al doilea mandat consecutiv în funcţia de primar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici