Primarul din Pungeşti spune că terenul pentru care este cercetat a fost obţinut "foarte legal"

Primarul comunei vasluiene Pungeşti, Mircea Vlasă, cercetat de poliţişti pentru abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, susţine că terenul pe care l-a concesionat companiei Chevron şi pentru care este anchetat l-a obţinut "foarte legal", fiind moştenire de la bunicul său.

332 afișări
Imaginea articolului Primarul din Pungeşti spune că terenul pentru care este cercetat a fost obţinut "foarte legal"

Primarul din Pungeşti spune că terenul pentru care este cercetat a fost obţinut "foarte legal"

Primarul din Pungeşti susţine că terenul pe care l-a concesionat companiei Chevron l-a obţinut din rezerva primăriei, după ce Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare (ANIF) a refuzat să cedeze o suprafaţă din plantaţia de salcâmi din comună, unde, înainte de colectivizare, bunicul său ar fi avut pământ.

"Cele 1,92 de hectare sunt obţinute în 2005, atunci când s-au făcut reconstituirile drepturilor de proprietate prin Legea 247, apărută în acel an. În mod normal, ar fi trebuit să primesc 3,88 hectare, dar nu a mai fost de unde. Localnicii care mă tot reclamă cred că eu am avut patru hectare şi am luat şase şi de asta tot strigă că am făcut abuzuri. Însă nu este niciun fals şi niciun abuz. Totul este foarte legal", a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX primarul Mircea Vlasă.

Potrivit edilului, terenul concesionat către Chevron nu are nicio legătură cu schimbul de terenuri făcut tot în 2005 între comisiile locale de fond funciar Ivăneşti şi Pungeşti, suprafaţă pentru care el este reclamat şi anchetat în prezent de Prefectura Vaslui şi de Poliţie. El a precizat că acest teren aparţine soţiei sale.

"Acel transfer pentru care mă tot incriminează o parte din localnicii nu are nicio legătură cu terenul pe care lucrează Chevron. Concret, vorbim de un teren pe care rudele soţiei l-au avut în Ivăneşti şi care, printr-un acord între cele două consilii locale din Ivăneşti şi Pungeşti, a fost transferat pe un deal din Armăşoaia", a spus primarul Mircea Vlasă.

Prefectura Vaslui a început o anchetă la Primăria Pungeşti pentru verificarea documentelor care au stat la baza emiterii titlului de proprietate pe terenul deţinut de primarul din localitate, Mircea Vlasă, pe care acesta l-a concesionat companiei Chevron pentru explorarea gazelor de şist.

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Vaslui, ancheta la Primăria Pungeşti se desfăşoară în baza solicitării făcute de către Poliţia Judeţeană Vaslui, instituţie care îl cercetează pe primarul comunei, Mircea Vlasă, pentru abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

"În baza solicitării Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, în prezent are loc un control de specialitate asupra activităţii desfăşurate de comisiile locale de fond funciar Pungeşti şi Ivăneşti, judeţul Vaslui. Prin acest control se verifică modalitatea de emitere a titlurilor de proprietate şi punerea în posesie a terenurilor pe raza celor două comune", a declarat, miercuri, prefectul judeţului Vaslui, Radu Renga.

Ancheta în cazul edilului din Pungeşti au fost declanşate după ce un localnic din comună a depus plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, prin care solicita "efectuarea de cercetări cu privire la legalitatea efectuării transferului de proprietate pentru o suprafaţă de teren din Pungeşti, aparţinând familiei primarului Mircea Vlasă".

"În consecinţă, în cauză a fost întocmit un dosar penal în care poliţiştii SIF desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată", declara, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

În luna noiembrie a anului trecut, peste o mie de persoane au depus la Prefectura Vaslui documentele prevăzute de lege pentru organizarea unui referendum privind demiterea primarului Mircea Vlasă, pe motiv că acesta a concesionat firmei Chevron terenul unde ar urma să înceapă explorarea gazelor de şist.

În solicitarea depusă la Prefectura Vaslui se arăta, printre altele, că actualul edil nu mai reprezintă interesele localnicilor, în condiţiile în care nu i-ar fi consultat cu privire la explorarea gazelor de şist în comună.

Semnatarii cererii arătau că primarul Mircea Vlasă a concesionat către firma Chevron suprafaţa de 1,92 hectare de teren, pe care compania petrolieră urmează să-şi amplaseze prima sondă de explorare a gazelor de şist din judeţul Vaslui.

Săptămâna trecută, Prefectura Vaslui a respins cererea localnicilor din Pungeşti privind organizarea unui referendum pentru demiterea primarului Mircea Vlasă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici