Procurorii DIICOT au contestat în instanţă revocarea măsurilor preventive în cazul lui Berbeceanu

Procurorii DIICOT au contestat în instanţă revocarea măsurilor preventive în cazul fostului comisar şef de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba Traian Berbeceanu, dosarul urmând să fie înaintat Curţii de Apel Alba Iulia pentru soluţionare.

166 afișări
Imaginea articolului Procurorii DIICOT au contestat în instanţă revocarea măsurilor preventive în cazul lui Berbeceanu

Traian Berbeceanu (Imagine: remus Suciu/Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman, a declarat, miercuri, corespodentului MEDIAFAX, că procurorii DIICOT au contestat decizia Tribunalului Hunedoara care a admis solicitarea fostului comisar şef de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Traian Berbeceanu de revocare a măsurilor preventive.

"Decizia Tribunalului Hunedoara nu a fost pusă în aplicare pentru că nu era definitivă. Dosarul va fi înaintat Curţii de Apel Alba Iulia pentru soluţionare. Decizia Curţii de Apel va fi definitivă", a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.

Tribunalul Hunedoara a admis, luni, solicitarea fostului comisar şef de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Traian Berbeceanu de revocare a măsurilor preventive, decizia nefiind însă definitivă.

Traian Berbeceanu depusese la Tribunalul Hunedoara, la începutul lunii aprilie, o solicitare de revocare a măsurilor preventive luate împotriva sa.

În noiembrie 2013, după o lună de arest preventiv, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că Traian Berbeceanu poate fi cercetat în libertate în dosarul în care este acuzat că ar fi sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală, dispunând ca măsură preventivă interdicţia de a părăsi ţara.

Tot atunci, instanţa supremă a dispus ca Traian Berbeceanu să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat, să se prezinte la Poliţia municipiului Deva conform programului de supraveghere, să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organelor judiciare şi să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.

Totodată, Traian Berbeceanu nu avea voie să comunice cu 46 de persoane care au diferite calităţi în dosarul instrumentat de către procurorii DIICOT Alba.

Fostul şef al BCCO Alba a stat în arest din 24 octombrie până în 26 noiembrie 2013, fiind acuzat de către procurorii DIICOT că a sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, cu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei. În acelaşi dosar, sunt cercetaţi soţii Titus şi Ramona Biriescu, consideraţi liderii grupării infracţionale specializate în comerţ ilegal cu petrol, arestaţi de asemenea în 24 octombrie 2013.

Potrivit procurorilor DIICOT, soţii Titus Gabriel şi Anişoara Ramona Biriescu au "sponsorizat" BCCO Alba Iulia, prin intermediul comisarului Traian Berbeceanu. Din documentele anchetatorilor reiese că cei doi soţi au sponsorizat indirect, prin comisarul Traian Berbeceanu, cu calculatoare şi alte bunuri sau servicii, BCCO Alba Iulia şi Inspectoratul Şcolar Hunedoara, unde lucrează soţia comisarului.

Procurorii arătau că Traian Berbeceanu i-ar fi ajutat pe membrii grupării, dându-le informaţii despre investigaţiile DIICOT sau despre stadiul unor dosare care aveau ca obiect comiterea unor infracţiuni economice de către membrii acestei grupări. Berbeceanu i-ar fi anunţat şi despre percheziţii şi audieri de martori şi le-ar fi spus cum pot evita probarea activităţilor infracţionale, atenţionându-i cu privire la evitarea utilizării comunicărilor prin telefon.

DNA informa, în 19 martie, că şeful DIICOT Alba, Ioan Mureşan, Alin Muntean, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul BCCO Alba, şi Nicolaie Cean, fost procuror DIICOT, în prezent procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, sunt urmăriţi penal pentru abuz în serviciu, respectiv complicitate la această infracţiune, în legătură cu instrumentarea dosarului Berbeceanu, în care acesta ar fi fost reţinut fără probe.

Dosarul lui Traian Berbeceanu ar fi fost fabricat după ce acesta ar fi refuzat solicitarea lui Ioan Mureşan de a-l numi şef de serviciu pe ofiţerul Alin Muntean, reieşea din ordonanţa DNA privind urmărirea penală a şefului DIICOT Alba, a lui Muntean şi a unui procuror de la Parchetul Tribunalului Alba.

Ulterior, Traian Berbeceanu afirma că încă de când a fost reţinut şi arestat în dosarul care i-ar fi fost fabricat şi-a pus încrederea în DNA şi a sperat că procurorii anticorupţie vor demonstra că este victima unei înscenări şi că odată aflat adevărul va fi repus în funcţie.

În prezent, Traian Berbeceanu lucrează pe o funcţie de execuţie în cadrul Departamentului de Logistică al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici